trezirea constiintei

Toamnă, dulce vătămare...

Eşti frumoasă, Neiubito, ca un zâmbet de fecioară,
Ce îşi pleacă ochii minţii printre curioşi ce-ar vrea,
Să-ţi culeagă toată poama de pe ram în plină vară
Şi să-ţi bea virginitatea într-o ceaşcă de cafea.

Fluturi poalele în falduri, ce se mlădie alene
Pe-un picior cu talpa goală, mirosind a ruginiu,
Faci cu ochiul pohtei noastre, tremurând viclean din gene,
Amăgindu-ne cu toane de un roşu vişiniu.

Şi ce mov ne-mbie gura să muşcăm din fructe coapte,
Ce te-mbracă pentru nuntă. Ce aromă de gutui,
Ne învăluie trezirea, după cea mai lungă noapte,
Când, de nurii tăi, Zeiţo, încă suntem nesătui!

Că muşcăm flămânzi din tine, Preafrumoaso eşti de vină,
Când splendoarea defilează, dezgolită de ruşini!
Şi ne ameţeşti, Nebuno, cu mireasma-ţi de sulfină,
De călcăm de bună voie prin scaieţi şi mărăcini.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, dulce vătămare...

Eşti frumoasă, Neiubito, ca un zâmbet de fecioară,
Ce îşi pleacă ochii minţii printre curioşi ce-ar vrea,
Să-ţi culeagă toată poama de pe ram în plină vară
Şi să-ţi bea virginitatea într-o ceaşcă de cafea.

Fluturi poalele în falduri, ce se mlădie alene
Pe-un picior cu talpa goală, mirosind a ruginiu,
Faci cu ochiul pohtei noastre, tremurând viclean din gene,
Amăgindu-ne cu toane de un roşu vişiniu.

Şi ce mov ne-mbie gura să muşcăm din fructe coapte,
Ce te-mbracă pentru nuntă. Ce aromă de gutui,
Ne învăluie trezirea, după cea mai lungă noapte,
Când, de nurii tăi, Zeiţo, încă suntem nesătui!

Că muşcăm flămânzi din tine, Preafrumoaso eşti de vină,
Când splendoarea defilează, dezgolită de ruşini!
Şi ne ameţeşti, Nebuno, cu mireasma-ţi de sulfină,
De călcăm de bună voie prin scaieţi şi mărăcini.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi oare la ce anume se referă persoana când spune că "ea chiar priveşte in interior!"? Se referă la doamna minte, nu-i aşa? Dar a privi în interior nu înseamnă deloc a privi mintea, pentru că tot ceea ce e în minte e doar "exterior" cu pretenţii de interior. A privi cu adevărat în interior nu înseamnă a privi tot exteriorul prin minte ci înseamnă a vedea în spatele minţii! Ai recunoscut tu această neclintire eternă a Conştiinţei? A privi în interior înseamnă a privii, a te topi fulgerător în oceanul imobilităţii veşniciei, şi nu a privi la gândurile care nu se mai termină. Mintea se mişcă încontinuu şi vede, dar cel care vede mintea agitată se mişcă? Se schimbă vreodată? Îi pasă lui de ce vrea sau nu vrea mintea? A privi în interioritate înseamnă a te scufunda în neclintirea vieţii veşnice, în conştiinţă, în Sine. E atât de simplu şi e atât de evident!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (cu glas stins): Doamnă! Dar pe mine cine mă apără?
Aurica (autoritară, răsfoind dosarul): Ţi-am spus să taci! Tu eşti un trădător! Cu toate acestea, te voi apăra... Am această obligaţie de serviciu! Să nu crezi că mi-e uşor! Eşti un gunoi, o cârpă. Un păduche! În loc să scrii despre eroica noastră clasă muncitoare, mâzgăleşti hârtia cu metrafizică, îngeri şi popi. Ba mai vrei să reinstaurezi şi monarhia... Te voi apăra, totuşi... Justiţia e justiţie...
Poetul: Cred în imparţialitatea conştiinţei...
Aurica: E treaba ta! Crezi în ce vrei! Eu una nu sunt imparţială! Sunt de partea celor mulţi...
Poetul: Închis fără de moarte într-un singur vers...
Aurica: Ţi-am spus să taci! Te voi apăra! Chiar dacă eşti un zero barat.
Poetul: Am vrut să cânt înaltul...
Aurica: Gura! Aici e tribunalul poporului, nu cenaclu...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

fixat pe un ceasornic

Prezentul nu
nu ne-ncape, tindem spre dilatări
nostalgici de trecut: «bine mai era» – noi… eh!
… şi visătorii: «las că va fi bine» – ardem unicul aer
singurul trup prelins în vanitate
«Trăieşte clipa!»…. care?… deja trecu!

Să mi se dea un altfel de ceasornic
deşteptătorul să pornească-n viitor – ceru
«gândul responsabil cu speranţa» – dar dacă-i 11:59
şi gata, lepezi trupul
cine şi unde-ţi va purta trezirea?!

Un prezent supraelastic atunci, să vină pe măsură
glăsui «gândul ţiitor de garderobe, mime, gesturi» –
şi cu durerile n-ai teamă?!

Le vei dubla sau… chiar şi râsul!

Pasul stă jumătate-n aer, prezentul când este?

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rondelist către amante

Amantelor, vă spun de-acum
Rămas bun ţie Mădălina
Şi ţie Marga, Flori, Crina,
Că v-am iubit ca un nebun.

Rămas bun dulce Loredană,
Fâşneaţa mea petrecăreaţă
Cu-angelic chip şi minte creaţă.
Rămasă de trei luni vădană.

Zile şi nopţi te-am consolat
Din zori şi până-n asfintit.
De-ţi mulţumeam, spuneai şoptit:
-Să fie pentru răposat.

Au revoire Ninet, la vreo agapă
De ne-ntâlneam, tu messalina
Cu mamelonul cât măslina
Şi mortul îl trezeai din groapă.

[...] Citeşte tot

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mihai Ursachi (16 aprilie 2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Oceanul Conştiinţei Fără De Formă, la fel ca oricare creaţie, răsar gândurile care pornesc în călătoria lor de experimentare şi de cunoaştere de Sine. Aceste gânduri sunt ca nişte bule care se dezlipesc de Ocean, luându-şi zborul prin teritoriul relativ al lumii manifestate. Din moment ce gândul s-a despărţit de Ocean, acesta priveşte în jurul său şi vede alte forme separate, care sunt şi ele în propria călătorie de cunoaştere de Sine. Şi, pentru a-şi determina forma şi pentru a se diferenţia de celelalte forme, gândul îşi creează un sine fals, cu care începe să se identifice. Exact ca oamenii. Şi începe să călătorească, însă este mereu conştient de faptul că această călătorie este una de evoluţie şi de avansare - tocmai de aceea, gândul are un singur mare scop: să devină experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilnic, consacraţi cel puţin câteva minute să întroduceţi în voi armonia. Închideţi ochii, străduindu-vă să îndepărtaţi gândul vostru de grijile zilnice şi îndreptaţi-l spre înălţimi, spre izvoarele vieţii ce îndestulează universul. Când veţi simţi că aţi oprit fluxul gândurilor, al sentimentelor şi al imaginilor ce vă străbat, pronunţaţi interior cuvântul "mulţumesc". "Mulţumesc", iată cuvântul cel mai simplu, dar şi cel mai puternic, fiindcă el alungă toate tensiunile. Pronunţând acest cuvânt, vă acordaţi cu lumea divină, ieşiţi din cercul strâmt al eului vostru limitat ca să pătrundeţi în pacea conştiinţei cosmice... Rămâneţi cât mai mult timp posibil în această stare. Când veţi reveni, veţi simţi că unele elemente noi, foarte preţioase, s-au infiltrat în fiinţa voastră: calmul, luciditatea, forţa.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrul este uşa spre dincolo.
Iar Dincolo există în unitatea organică, în comuniune, în contopirea, în topirea maestrului şi a discipolului. Este cea mai înaltă formă de iubire. Este cea mai profundă rugăciune, cea mai profundă recunoştinţă şi cea mai extatică,, experienţă,, disponibilă conştiinţei umane.
Maestrului îi lipseşte ceva când este singur, este ca un ocean, în care nu se topeşte niciun râu. Un discipol este cu siguranţă doar un nimeni fără un maestru. Cu un maestru el devine întreaga existenţă. Ambii sunt împliniţi într-o unitate.
Şi pentru că această unire nu este a trupului, nu este a eului, ci a ceea ce este dincolo de minte în tine, este posibil să o atingi şi să nu o pierzi niciodată. Dragostea este mereu în sus şi în jos, un moment vesel, un alt moment trist, dar dragostea despre care vorbim - iubirea între două spirite, între două fiinţe - doar începe, nu se termină niciodată.

citat clasic din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa eşti tristă

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îţi pun două ceşti.
Ninge de câteva eternităţi.
Bach curge printre cărămizi.
Am dat zăpada de pe inima ta.
Atât cât am putut.
Sunt treaz iubito.
Prea treaz să nu îmi pese.
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte.
După ce ai adormit.
Cu visurile pe pieptul meu.
Nu ţi-am spus.
Nici nu o voi face.
Cafeaua are gust de mâine.
Şi ieri a avut gust de azi.
Amară.
Ochii tăi au rămas atât de dulci.
Îi amestec în ceaşca mea.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!