mereu

De ce iubim femeile? Pentru că-ţi spun exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii mint în genunchi

încerc să înţeleg de ce
se pleacă mereu
în ziua în care Dumnezeu
coboară printre oameni şi plânge
e singura dată când oamenii
se adună în cerc
sub lumina unei lumânări
şi nu spun nimic
cineva le umblă prin suflet
şi-n aceeaşi respiraţie
îngenunchează pe liniştea
ce se deschide ca
un răsărit

durerea se amplifică dar
nu le aparţine

îmi amintesc de mama când
mi-a spus că bunica
se ascunde în cer şi câteodată

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept

Mi-e candela mereu aprinsă
Pentru toţi cei care nu au venit.
Păstrez mereu masa întinsă
Am multe bunăţăţi de oferit...

Nu-mi este inima nicicând prea ninsă
Eu sufletul nu mi-l simt obosit.
Aştept în prag cu mâna caldă, întinsă,
Pe toţi aceia care n-au venit.

Încă-i aştept şi nu sunt tristă
Că au întarziat din nou la cina mea;
E important şi faptul că există
Atâţia oameni, vină când or vrea...!

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne păstrăm o vatră legendară

Noi ne-am născut în vremuri mai fierbinţi
Când dacii purtau lănci şi halebarde
De-atunci în inimi foc nestins tot arde,
Mereu, din moşi-strămoşi şi din părinţi.

Prin lupta lor adus-au biruinţi
Când şi-apărau pământul sub stindarde
Şi-au izgonit cotropitoare hoarde
Că n-au voit să-ndure umilinţi.

Din veac în veac, mereu până la mine
Să ne iubim pământul ne-nvăţară
Şi-urnaşii noştri ştiu la fel de bine

Cât e de scumpă dragostea de Ţară
De demnitate sufletele-s pline
Şi ne păstrăm o viaţă legendară.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De acolo au plecat cîndva — în neştiute timpuri — să-şi caute tatăl, nemaiîntors dintr-o fatală bătălie, cei doi fii de împărat cu firi atît de deosebite. Mureşul, ascultător, a ţinut drumul pe care fuseseră sfătuiţi să-l urmeze. Dar Oltul, chiar de la început, a pornit pe un altul, nesocotind povaţa. Cînd, mai tîrziu, cuprins de păreri de rău, s-a întors să-şi caute fratele, nu l-a mai putut găsi. Prefăcuţi în rîuri, pierduţi unul de altul pentru totdeauna, ei rătăcesc de atunci mereu, mereu fiind, celor ce le cunosc povestea, prilej de meditaţie şi reverie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata (Sonet Tarot)

Ai îndurat tot ce ţi-a dat destinul
Te-ai confruntat mereu cu neputinţa
Şi-oricât de greu ţi-a fost în viaţă chinul
Nu ţi-ai abandonat deloc credinţa.
Eliberat de poftele carnale
Sufletul simte acum eliberarea,
Un înger bun îţi va ieşi în cale
Şi îi vei auzi curând chemarea.
Dar dac-ai dus o viaţă ipocrită
Dispreţuind mereu divinitatea
Îţi vei primi pedeapsa cuvenită
Şi se va întrona astfel dreptatea.

Căci la final, omul smerit triumfă
Şi-i osândit acela ce se îngâmfă.

poezie de Octavian Cocoş (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

umblu prin lume cu metafore în buzunar
le sădesc cu palma pe la răscruci
să crească falnic platan şi arţar
dar la final să nu ajungă cruci.

romantică în roz melancolică în verde
strivesc sub picioare gândul infernal
să jung la steaua mea să mă dezmierde
să-mi trec toată experienţa în jurnal.

cu ramuri de gânduri extrag seva din cer
şi mă energizez de jos în sus
am fost mereu în viaţă un aventurier
călăuză şi povaţă mi-a fost bunul Iisus.

muguri de speranţe cresc în sufletul meu
simfonii de primăvară mă încarcă mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine femeie

La tine femeie, mereu îmi e gândul
Şi pagini de cărţi răsfoi-vom o mie,
Pocalul de viaţă ne-a prinde sorbindu-l,
Când stele răsar, către cer dinspre glie.

Puterea în rod să te ţină cuprinsă,
Cu zile şi nopţi peste corp neîntinat,
Miresme de floare gingaş neatinsă,
Păşească vremelnic într-un corp de-admirat.

Aruncăte-n valul ce trece mereu,
Cu al tau sân trufaş, dezinvolt.
El străpunge şi ochiul de zeu,
Ce priveşte răpus, chiar de-i mort.

Bucureşti... 8 martie 2020

poezie de Liviu Reti (8 martie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţii conceptuale

trăiesc romantismul în mod absolut
extazul poetic îşi spune cuvântul
mărturisesc în lume câte am făcut
să mă-nfrăţesc cu cerul cu pământul.

suflarea mea să ajungă la soare
cu gânduri curate pline de admiraţii
mi-a fost mereu aproape cu o îmbărbătare
în câmpuri abisale a cernut revelaţii.

viaţa mea zâmbeşte în fotografii
muzica şi versul hrănesc sufletul meu
simt incomensurabil sensul de a fi
şi Sfânta Treime o voi sluji mereu.

străbat lumea largă... sublime geografii
căci peste tot îl întâlnesc pe Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei lăsa în urma ta

Dimineaţă am văzut surâsul tău,
Uitându-te la paharul de vin
Şi-n sufletul meu tu ai să fii mereu,
Ca o floare ce se deschide ca un crin.

Murmurul de iubire e ca un cântec,
Ce merge cu tine mereu la drum
Şi ochii tăi ard ca un jăratec,
Trecutul dureros să-l transforme scrum.

Simt acum cum marea cântă,
Dar acum e singură şi goală
Şi ştiu că toate mă încântă,
Pierdută-n visul meu de seară.

Uneori iubirea poate fi de aur,
Dar lumina zilei te pune pe gânduri
Şi dragostea noastră urcă ca un laur,
Nu vreau să piară printre rânduri.

poezie de Eugenia Calancea (22 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!