puternic firav

Întotdeauna un animal

Fără să facă nimic, un leu este un leu:
dar bietul om trebuie s-aibă parte, se înţelege,
de-o moarte bravă pentru onoarea de-a fi comparat
c-un animal puternic, care respectă doar propria lui lege.

Hrănit de gândurile avântate-ale unui suflet chinuit,
cineva poate atinge-un apex sublim, un ceresc ţel.
Un premiu mare-l aşteaptă. Atunci se spune că,
într-adevăr, zboară precum un şoim cu aripi de oţel.

Scrie un poem care
cântă-n rime cu catifea de floare
cele mai intime şi intense sentimente-ale tale,
iar ei vor spune că tu cânţi ca o privighetoare.

Ce trebuie să facă omul ca să nu mai fie-asemănat
c-un animal? Dacă ar face ceva de-a dreptul epocal,
dar fără a se simţi anxietate şi niciun fel de suferinţă?
Lumea-l va considera, desigur, un şacal.

poezie clasică de Luigi Pirandello din Rivista d'Italia (octombrie 1901), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile ( în mijlocul singurătăţii)

Craterul vulcanilor de deschidea
ameninţător
sub povara gândurilor
"Tot ce nu mă ucide mă face mai puternic"!
bietul Nietzsche!
ars de suferinţă a ridicat sabia împotriva
"Dumnezeului"
ce l-a lăsat singur
în faţa filosofiei sterile...
cum să poţi locui într-o singurătate din care
sunt izgoniţi
zeii şi legendele?

Unde sunt tainele lumii care au fost făgăduite
materiei întrupate?
numai Everestul mai poate oferi un răspuns
acolo sus... lumina-i darnică, ocrotitoare, şi poţi
avea
un dialog sincer cu cerul – înfruntându-i
nepăsarea...

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Pe "muchia instabilă dintre existenţă şi neant"... (9 martie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi fost

De timiditate nici nu m-aş fi născut,
aş fi lăsat pe altul în locul meu să vină.
Printre orgoliile voastre, ar fi fost mai puternic,
mai hotărât, mai bărbat.

Un bărbat care ar fi ştiut să încalece
viaţa ca un toreador
pe care nu-l impresionează sângele ce curge
în şuvoi de pe spinarea taurului adus la
acest spectacol nedrept, inegal şi crud.

Aş fi fost tânărul acela care urcă înălţimile
munţilor cu dezinvoltura şoimului ales,
bărbatul care trece marea înot sfidând rechinii
cei blânzi, fără să-l doară deloc depărtările.
Pentru el, oamenii ar fi fost micii lui anonimi
cu care s-ar fi jucat în orele de plictiseală.

Dacă aş fi lăsat pe altul în locul meu să vină
aş fi iubit mai mult femeia decât ideea de,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schroeder, pescarul

Stăteam pe mal, mai sus de Bernadotte,
Aruncând firimituri în apă,
Şi priveam cum peştişorii se-împing unul pe altul,
Până când cel mai puternic câştiga premiul.
Sau mergeam pe mica mea păşune,
Unde godacii dormeau liniştiţi într-o ştioalnă
Sau îşi frecau delicat râturile unul de altul.
Goleam căldarea cu boabe de porumb
Şi-i urmăream cum guiţă şi se muşcă,
Cum se îmbrâncesc unul pe altul pentru a ajunge la porumb.
Şi-am mai văzut cum ferma lui Christian Dallman,
De peste o mie două sute de hectare,
Înghite petecul lui Felix Schmidt de teren,
Aşa cum bibanul înghite plevuşca.
De aceea eu vin şi declar: dacă mai există ceva în om –
Spirit sau conştiinţă, sau răsuflare a Domnului
Care-l face diferit de peşti sau de porci –
Aş vrea să-l văd la lucru!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi eram fraţi

Cu marea alături pe plaja fierbinte
Doar opt, poate nouă creştini adunaţi
Păzeam cu tărie poruncile sfinte
Trăind în iubire curată de fraţi.
Erai Dumnezeul puternic şi mare,
Erai judecata din ziua de-apoi
Strigam către Tine în prag de-nnoptare
Şi sfântul Tău Nume era peste noi.

În rugă aprinsă şi laudă multă
Ca unul în Tine cântam aşteptând
Un semn din înalturi - ştiam că se luptă
Satan să-Ţi înfrângă toţi sfinţii pe rând.

Nectar de lumină sorbeam din cuvinte,
Grăunte de stele pe plajă-adunaţi
Vegheam în iubire şi rugă fierbinte
Şi toţi eram unul şi toţi eram fraţi.

E soarele-n ceruri ajuns la amiază

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poza veche

Sunt eu, fetiţa asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpuşa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiţă albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuţa ei,
De trupul mic, şi firav, şi puţin:
Mi-e milă ca de-un copilaş străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei...

Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, -
Oglinzile erau aşa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Şi n-am ştiu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noah 7

Numărat, judecat, pedepsit,
Înot pe spate, voios,
O durere din adânc,...
Din care adânc?
Nu suntem oare, frunze
Sau trestii gânditoare?
Adânc este doar Oceanul,
Spun, "quia absurdum est",
Un protest, dar ce folos?
Mă apropii de mal,
Doamne ce nuferi, ce nalbe?
Plutim de la un mal la altul.
Aceasta e trecerea?

Dispreţuim noi trupul,
Lui nici nu-i pasă, ucigaşul e firav,
nu are minte, aşa vorbea şi soacra mea Zarathustra,
cea cu zacusca, predicatorii sunt morţi,
moartea predică singură,
în piaţa publică muştele îşi scriu memoriile,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între frunze cărămizii...

Ies la plimbare pe la prânz,
când soarele străluceşte,
m-aşez pe bancă şi privesc
la frunzele de aur care cad
în bătaia vântului destul de puternic.
Le văd plutind fără destinaţie
mi-e milă de ele, ca de viaţa oamenilor.
Inima omului e ca rochiţa fetiţei sărace,
o coşi de multe ori, iar ea devine
şi mai puternică,
dar numai ea îţi dă fericirea
şi bucuria de-a trăi.
Inima simte îmbrăţişarea
caldă a naturii între frunzele
cărămizii şi aerul de lemn
cu ploaie fină ce alungă soarele pentru moment,
ce revine apoi râzând slab.
Stau şi ascult vocea frunzelor,
privesc înclinaţia copacilor
ş-ascult cântecele tradiţionale,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!