forta de frecare

Libertatea

Regină slabă a Cytherii,
Să-mi piei din ochi! Şi ieşi în faţă,
Tu, ce pe ţari cumplit îi sperii,
A libertăţii cântăreaţă!
Cununa frânge-mi mai curând
Şi lira, gingaşele-i tonuri,
Să fulgere viciul de pe tronuri
Şi libertatea să o cânt.

Arată-mi calea-acelui Gal
Cu-avânturile-i îndârjite
Tu i-ai dat imnul triumfal
Prin aspre cumpene slăvite.
Tirani ai lumii, tremuraţi,
Copii ai soartei schimbătoare!
Iar voi, căliţi-vă mai tare,
Sculaţi voi robi îngenuncheaţi!

Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin (1817)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O baladă modernă a morţii cerşetorului de sub pod

noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele oraşului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp

în cârciuma din gang fumul de ţigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puţinilor clienţi rămaşi
vocile tari şi răguşite umpleau aerul călduţ,
plin de un miros greu de transpiraţie

la o masă şubredă, un cerşetor îşi calcula, uşor ameţit, gurile de vodcă rămase în pahar
şi asculta cu atenţie o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârşea

cerşetorul termină ultima sorbitură
după care cerşi de la o masă vecină cinşpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om

o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghiţitură prelungă
se închise la toţi nasturii paltonului său ros până la căptuşeală
îşi aprinse o ţigară

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replica la poezia "Gheorghe-al meu, ce Moş Crăciun" de Violetta Petre

Mă-ntorceam din deplasare cu maşina din Bacău,
Începu să ningă tare, ceaţă deasă, drumul rău,
Mi s-a aburit parbrizul, când ajuns-am la Braşov,
Când văzui cum disperată, în nămeţi, o doamnă-n mov
Cu năduf, dădea din mână implorându-mă să stau,
Spre Sibiu voind, probabil, în cabină să o iau.
Am în piept un suflet mare şi am pus grăbit o frână,
Coborînd grăbit, pe dată, doamnei să-i întind o mînă,
Şi privind-o în orbite, în nămeţi era să cad,
Când văzui că-i o blondină, având ochii ca de jad.
S-a urcat tăcută-n dreapta, şi văzui peste-ochelari,
C-avea bucle platinate, însă... mîinile cam mari,
Blugi mulaţi şi pulpe groase, bustul ferm şi rotofei,
Cizmuliţe roşii scurte dar mărime patru'ştrei!
O-ntrebai de unde vine, dacă merge către casă,
Si mi-a spus cu voce dulce, însă anormal de groasă,
Că vâzînd ce suflet mare am, chiar dacă ar fi să şchioapăt,
E decisă, ferm, cu mine, să ajungă pân' la capăt!
Începu să se dezbrace de bluziţa de mătase,
Şi-apărură de îndată nişte braţe cam păroase,

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surprizele Pirandei

- PAMFLET DE SEZON -

Cum Piranda avea pruncul ce-l numise Suicid,
A adaugat un altul, botezându-şi-l Covid.
Era mare la putere şi stăpân pe-ntinderi multe
Şi cu măşti, sau fără mască, toţi tăceau ca să-l asculte.
Stăpânea o lege nouă peste-ntinderile lumii
Şi Covid muşca de-a valma, prins în iureşul furtunii.
Mulţi stăteau închişi în case. Arma morţii ticluise,
Să ucidă într-o clipă, ca-ntr-o viaţă, mii de vise.
Ajunsese valul şase şi cădeau răpuşi de moarte,
Tineri şi bătrâni deodată. Ce mai, un dezastru, frate!
Popi şi clopotari, ţârcovnici, firme mortuare-aveau,
La colivă şi la carne şi colaci se îmbulzeau.
Unii mai păstrau distanţa, se temeau de bună seamă
Şi luau plata de la vame. Era sărăcie, mamă!
În rest, bine ambalate, din lucioase poleieli,
Din Covid, chiar şi groparii cică-ar fi făcut averi.
Bani, pomană şi prosoape... Şi la schimb, un mort în sac,
Pomenit în veşnicie. Eu, stupefiată, tac...

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,
Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o
simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,
asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,
Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile
şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.

Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie
ramurile cele mai fragile care freamătă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul
Adăugat de Melinda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu "Ce?", ci "De ce?"

(Romani 13,14)

Ne spune apostolul Pavel că tot ce citim în Scriptură
Din ce-a pătimit Israel ni-e scris nouă spre-nvăţătură.
Deci, haideţi acuma prin Duhul, spărgând barierele vremii,
Să facem un salt în Egiptul ce zace-ngropat sub milenii.
Nu vrem să vorbim despre glie - un petic de ţarină-ngropat
Sub lespezi de veacuri şi oameni, de intemperii frământat,
Ci vrem să vorbim despre Iosif a cărui viaţă de sfânt
Rămâne-va pururi exemplu a tot ce e om pe pământ.

Scriptura arată pe Iosif, vândut sclav la un demnitar
Al ţării Egiptului antic, pe numele de Potifar.
Acesta se pare-a fi fost cu grad de ministru-n armată,
Un om ce iubea să mănânce, să bea şi să tot chefuiască.
Cu vremea văzând el că Iosif era priceput şi cinstit,
Îi dete în grija lui totul, iar el sta tot pe chefuit.
Şi dacă era după dânsul, atât cât gândea Potifar,
Nu mai pleca Iosif de-acolo, căci era un bun gospodar.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Mă anunţă Poştărelul că-mi aduce o scrisoare,
că de viaţă Mosorelul duce lipsă, nu mai are!
Aşteptam pe prispa casei ca să mi se-aducă plicul
şi-mi pusei în fundul plasei ca avere mai nimicul.
Cea cu coasa dacă vine, tot pe mătură călare,
orice i-aş da nu-i convine, n-o să am nici o scăpare.
Nu ştiu ce-o să iau cu mine, nici gol nu pot să rămân,
mă îmbrac cum se cuvine că n-am fost nicicând păgân.
Bogăţia mea rămâne, le-o las lor pe-acest pământ,
mă dau Ţie, tot, Stăpâne, nu vreau să-i văd suspinând.
Iau cu mine doar mândria că i-am îngrijit mereu,
că mi-am făcut datoria şi nu i-am lăsat la greu.
Dar nu vreau ca să mă plângă, nici să scrâşnească din dinţi,
mâna cu toţii să-şi strângă din respect pentru părinţi.
Ca mâncare vreau decât roşii cu brânză şi ceapă,
dar, să nu-mi rămână-n gât, îmi iau o cană cu apă.
O s-o-nfăşor cu fir roşu ca să nu fiu deocheat
când vreo babă-mi zice "moşu'" să mă prefac supărat.
Nu vreau vin, eu beau doar ţuică, nu este mare scofală,
iar neveste-mi îi spui că este apă minerală.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsorile alină

Te frământ de-o săptămână-n suflet,... mi-e greu să spun, de-o viaţă!!! Cum aş putea să te conving că am respirat atâta viaţă
făr' de tine, cu inima pe jumătate moartă, ce adormea în fiecare
noapte cu bătăi fugare prin lume, sperând că poate, poate,
o să te întâlnească... Dragostea mea.
Da, inima naşte aşteptări, cu care se luptă toată viaţa!!!
Te frământ de-o săptămână-n inimă, te plimb în sus, te plimb
în jos, te-amestec în sânge, te-ncălzesc apoi în răsăritul soarelui,
te cobor şi te leg de raze, să poţi pleca odată cu el... spre apus.
În zadar!!! Când mila şi iubirea prind rădăcini în suflet, trebuie să
înţelegem că vom pleca cu ele, la cer. Dar... când? Câte ceasuri
voi cumpăra până pe ultimul drum? Câte ceasuri am să te frământ, si câte zile ai să trăieşti în mine, tu?
Am aşteptat nerăbdătoare Iarna, cu speranţa că ea poate
să-mi aline durerea atât de mare, mare cât o livadă de caişi
în care se bat florile unele pe altele, şi fac un jaf... de petale, pe care se odihnesc
apoi păsări, obosite de drum şi de dragoste, respirând
şi-adormind în jarul Soarelui vărsat peste toată suflarea
pământului. Aşa îmi simt sufletul după o zi trăită fără tine, cu toată natura ce-mi mângâie suflarea, până se coboară Luna
cu surâsul ei atât de melancolic, o vrăjitoare a gândurilor,
a sentimentelor, ce te duce şi te-ntoarce, prin tot Universul,
prin toată tinereţea, prin toate amintirile ce-ţi învie în irişi

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (7 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rogvaivpoem

absenţa ta
mi-era foarte somn
îmi doream să adorm
să am un somn fără vise
prezenţa ta
eram foarte viu
& voiam să-mi pierzi visele
ca-n studenţie străine de mine
erai curioasă de mine însumi
ce înseamnă în fond a-l cunoaşte pe cel capabil să scrie
o jalbă la baie laba nu e pentru decanul peaiubit & nu prea
scuipat de dl. securist n. c. al nostru profesoriu
vorbirea lui percutantă a construit atheneul
din iaşi din tătăraşi
acolo locuieşte victor de la victorie
zeiţa care nu ne mai răspunde la nicio convorbire mobile learning
zeiţele nu mai poartă mărgele de cadmiu am studiat îndelung
cadmiul protejează oţelul (acum o ascult pe iulia de la ecou
mi-am petrecut foarte multe ore cu ea
vorbind despre întârzierile poetului poeţilor din poezia română

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nici o dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.
Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!