Serioase/triste despre curand, pagina 45
Se duse vulturul, află toate întâmplările și se întoarse de spuse lui Țugulea ca să facă ce o face mai curând, căci pe fată o silesc toți cu totul să ia de bărbat pe unul din frați, cu gând că Țugulea este mort. Cum auzi Țugulea, porni cu tovarășii lui, vulturul și ursul, și peste câteva zile ajunseră aproape de casa lor. Așteptară până înseră și se duseră pe-ntunerec1 în curte. Intrând în curte, ursul începu să mormăie. Frații ieșiră afară speriați și se luă după urs, ursul coti și se întoarse lângă Țugulea. Între acestea, fata îi luă armele de unde le pusese frații și întâmpină pe Țugulea cu ele. Iară vulturul se repezi la coșar, unde era calul lui Țugulea care tot nicheza, îi dezlegă căpăstrul cu ciocul, și el veni lângă stăpânu-său. Ursul și vulturul își luară ziua bună după ce-l văzură înarmat și plecară zicându-i să se păzească a nu cădea în capcană. După plecarea lor, Țugulea intră în casă, la părinți. Ei nu-l mai cunoșteau. Dară fata, cu lacrămile șuroaie pe obraz, le povesti adevărata istorie a omorârei lui Țugulea.
Petre Ispirescu în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre urși
- citate despre zile
- citate despre vulturi
- citate despre timp
- citate despre sperieturi
- citate despre moarte
- citate despre istorie
- citate despre gânduri
- citate despre cai
Încotro ne îndreptăm?
Încotro se duce Lumea? Încotro ne îndreptăm?
Ce se-ntâmplă cu Planeta? Unde oare alergăm?
A-nflorit tehnologia, navigăm pe Internet,
însă am distrus natura ș-o să dispărem încet.
N-o să mai citim vreo carte, nici să scriem n-o să știm,
dacă nu vom spune,, GATA", hai cu toți să ne oprim.
Am ajuns în punctul critic, de nu știm să spunem,, STOP"
o s-avem în curând parte, de-un al dilea,, Potop".
Poluarea atmosferei se produce ne-ncetat,
iar pădurea seculară, dispare și ea treptat.
O s-ajungem, ca plămânii să respire cât mai lent
tot umplându-se într-una, cu gaz de eșapament.
Iar mâncarea, ce să spunem, pesticide cu duiumul,
fructele din pomi și ele, le-au umplut gazul și fumul.
Până când și-n apă frate, poluarea a ajuns,
mama noastră,, Terra" sfântă, ajunge încet de plâns.
Oameni dragi de pretutindeni, hai să ne oprim oadată,
dacă vrem ca peste veacuri, mama Terră să străbată.
E păcat să o distrugem, că-i frumoasă ca o zână,
hai s-o protejăm cu toții, hai să dăm mână cu mână...!!!
poezie de Florea Fane Janță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre tehnologie
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre păduri
- poezii despre protejare
- poezii despre protecție
- poezii despre poluare
- poezii despre plâns
De pe marginea fântânii
Probabil că din praf se mai nasc încă stele
Evoluția speciilor este încă posibilă...
Zeii totuși au pierdut ceva teren
Au câștigat teren doar zeii-cimpanzeii!
Se trage încă clopotele la biserică
Nu totdeauna, dar se mai trage;
Colindătorii vor dispărea în curând
Pentru a lăsa mai mult loc pe metrul pătrat;
Copacii vor deveni mai subțiri și mai rari
Pentru a lăsa mai mult cer senin;
Porumbeii vor exista la infinit
Se vor albi chiar, cu timpul;
(iată o întrebare pentru toată suflarea:
de ce porumbeii sunt nemuritori?!)
În general, schimbările vor fi minime
Din oameni tot oameni se vor naște
Pe nisip vor rămâne urmele viitorilor pași
Chiar dacă mai rare, mai adânci și mai triste...
Mi-e dor de foșnetul pierdut al pădurii
[...] Citește tot
poezie de Mihail Mataringa (17 martie 1985)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre tristețe, poezii despre stele, poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre prezent sau poezii despre posibilitate
Altarul neputinței
Am pornit la drum, cândva, cu doi îngeri laolaltă,
unul palid lăcrima, celălalt râdea de-o înaltă
umbră ce-și purta pedeapsa într-o vreme de război
și trăgând la o povară ca un car cu șapte boi.
Vina este-a cui greșește fără a plăti curând,
o povară-i cât o mie de credințe la un loc
dar ne vom găsi finalul într-un colț, pe un alt rând
și nu vom zâmbi ori plânge pe la porțile de foc.
Visul vieții viitoare este jocul de noroc,
o ruletă ruginită rar trece de primul joc
iar cu fețele de sticlă răstignite pe-un altar
trec suflete prăpădite într-un vid rudimentar.
Luna roșie, pe-o rană, reflectând lumini oculte,
cu pistruii de cristal, ne zâmbește-amețitoare
când copacii zgribuliți stau în spasme să asculte
simfonia dedicată unei raze solitare.
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa din Valuri (29 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre jocuri, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre vinovăție, poezii despre viață sau poezii despre suflet
La adio
Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.
De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-și cere
Că te-am pierdut definitiv.
Și de la mine până la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre trenuri, poezii despre iubire, poezii despre iarnă, poezii despre gări sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dar cine-a ucis?
Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Și mergem pe stradă ca niște strigoi,
Izolați în tăcere, cu pasul grăbit?
Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristețea amară?
Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai știe prin parcuri s-alerge,
Dorindu-și ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nțelegând a dezastrului lege?
Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Așteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?
[...] Citește tot
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre absurd, poezii despre viitor, poezii despre tăcere, poezii despre strigoi, poezii despre război, poezii despre răutate sau poezii despre râs
O, până când?...
De-atâta vreme-auzi și tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină și spre rai,
Și tot n-asculți, nici plânsul, nici cântarea
Și nu-ți îndrepți nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai și tu lucrurile care
Pe alții mulți i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când așa?
O, tu cunoști că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Și totuși tu rămâi pe căi deșarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns și-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?
Tu știi și de la tine ce așteaptă
De-atâta vreme și astăzi Dumnezeu!
Cunoști chemarea sfântă și-nțeleaptă,
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre moarte, poezii despre foc sau poezii despre trecut
Toamna
Toamnă grea, de peste veacul veacului,
Moartea și-a bătut în mine cuiele.
Svârle de pe suflet haina dracului,
Gândurile la văratec suie-le,
Țipă sus, în ceruri, să ne mântuie,
Ploile, netălmăcite șopote
Singur, numai soarele, să bântuie,
Liniște ca după val de clopote.
Murmurând în fumuri de descântece,
Arde-mi toate rănile iubirilor.
Viitorul pune-mi-l în cântece,
Iar trecutul lasă-l mănăstirilor.
Rupe toate sforile cuvântului,
Fă morman din jalnica paragină,
Arde tot și dă cenușa vântului,
Rând cu rând și pagină cu pagină.
Vântul mi-o aduce de pe-o ramură,
Pe deasupra anilor și-a sorților,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ștefan Ciubotărașu din "Însemnări ieșene", Anul II, Vol. III, Nr. 2, 15 ianuarie 1937, p. 90
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre gânduri sau poezii despre vestimentație
Rena: Ai dreptate. Hai să continuăm scanarea. Vom alege locul de aterizare potrivit.
Als: Incredibil! Noi și dinozaurii din Cretacicul Superior, pe la sfârșitul erei Mezozoice... Sună ciudat. Sper totuși să nu cadă și meteoritul ăla în curând; n-am mai avea cum să ne apărăm și de el. Ăla ne-ar mai lipsi!
Rena: Ți-am mai zis de atâtea ori că nu e sigur că asta s-ar fi întâmplat.
Als: Știu ce mi-ai zis; nu sunt uituc. Nici tâmpit. Dar de atâtea ori s-a vorbit pe Terra despre acest gen de sfârșit al dinozaurilor, încât ăsta mi-a rămas întipărit în minte. Nu-mi pot închipui ce altceva ar fi putut păți giganții ăia...
Rena: Ce altceva? De pildă, am fi ajuns noi în timpul lor...
Als: Și noi am fi produs exterminarea lor?!
Rena: Glumeam, Als, ce naiba?
Als: Desigur, știam, ce crezi? Dar n-ar fi imposibil. Eu sunt un exterminator de temut. Deci, dinozaurilor, feriți-vă! Vine Als, meteoritul vostru!
replici din romanul "Speranța"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit, citate despre vorbire, citate despre meteoriți, citate despre imposibilitate, citate despre frică, citate despre dreptate, citate despre apărare sau citate despre Pământ
La adio
Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare-nchise, triste garduri
Si nici nu o sa mai vina apoi.
In pragul iernii absolute
Saruta-mi tampla alba, hai
Si-apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic sa-ti spun
Pe curand sau ramas bun
Aparu, numai nu, la adio tu.
De ce sa iti spun la revedere?
N-as mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-si cere
Ca te-am pierdut definitiv.
Si de la mine pana la tine
Cuvantul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!