curand

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se făcu ziuă şi zmeul se duse la vânat, iată ci vine şi fiul de împărat să cerceteze despre cele ce aflase fata de la zmeu, căci dorul de a-şi vedea cu un ceas mai nainte logodnica acasă, nu-i da răgaz să zăbovească mai mult. Fata îi spuse tot ce află, din fir până în aţă; iară el plecă numaidecât. De milă de silă, luă el şi niţele merinde ce-i dase fata; dară lui nu-i ardea de mâncare. Merse, merse, şi iară merse. Merindele se sfârşi. El merse voiniceşte până ce înde seară ajunse lihnit de foame, şi setos, de să ferească Dumnezeu, într-un codru, unde dete de o colibă. Intră înăuntru şi găsi un om orb ce-şi mânca mămăliguţă cu lapte dulce. Se apropie şi el binişor: fără să prinză de veste orbul, şi mâncă până ce-şi momi foamea oarecum. Orbul băgă de seamă că prea se sfârşeşte curând leguma de pe masă. Se miră. El ştia că de altădată îi era de-ajuns mâncarea; de astădată însă nu se săturase. Înţelese el că trebuie să se joace vreo drăcie la mijloc.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte Pruncul Sfânt

Se pregăteşte-n ceruri al îngerilor cor
Slăvind o clipă-n care se naşte
Pruncuşorul.
Fecioara Preacurată în trup a zămislit
Comoară mult iubită, pe Fiul Preaslăvit.
Se pregăteşte turma întruchipând poporul
Să-ntâmpine, că vine curând aici Păstorul.
E multă-nfiorare, e multă bucurie
O, Doamne Sfinte, pace în lume fă să fie!
Că vin acuma iară şi cei plecaţi de-acasă
Cu drag ca să petreacă în ţara lor frumoasă,
Se întâlnesc cu dragii, părinţii lor iubiţi
Rămaşi la vatră singuri şi trişti, şi părăsiţi.
Dar ce se-aude oare la poarta mea şi-a ta?
E ceata aşteptată venind a colinda,
Frumoasele tradiţii
la noi au rădăcini,
În veci să dăinuiască, sunt pline de lumini!
Se pregăteşte corul în cer şi pe pământ
S-aducă osanale Prea Sfântului Cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza (13 decembrie 2023)
Adăugat de Gabriela Gentiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

M-am prefăcut în lup ce-aleargă
Pe câmpii-ntinşi ai neputinţei,
Cu inima bătând să-mi spargă,
Adâncul, corzile fiinţei.

Te căutam în umbra deasă,
Pândind, în foşnet de pădure,
În urma fragei neculeasă,
În bobul fructului de mure.

Mă culcuşeam lângă poiană,
La firul apei şoptitoare
Cu botu-n înspicata-mi blană
Şi fremătând de nerăbdare.

Slăbit, în haina mea cea ruptă,
-Privirea-mi doar împătimită-
Te savuram cu burta suptă
Şi-nchipuirea-mi înrobită.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (18 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant şi peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg şuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nşiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru şi de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră şi-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porţii se aud scârţâind şi doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a fiinţei atât de învechite
ca un fir de aţă care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaştri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină şi poate c-o flacără

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emigranta Hiperboree

Prin cinic, guvernamental acord,
La ora ploilor de pasapoarte,
Hiperboreea pleaca inspre nord,
In tara ce le adusese moarte.

De nici nu stie, vai de capul sau,
Ca-i un butuc in drumul unui joagar,
Si pleaca fara de pareri de rau
In cel mai elegant si cinic lagar.

O vor gaza cu dragoste-n curand,
C-un rosu fier o vor marca pe spate
Si pielea ei va atarna plangand
Pe ramurisul sarmelor ghimpate.

Hiperboreea, du-te unde vrei,
Pe veci pierdut-o, vesnic haituit-o,
Un crucifix ai fost in ochii mei,
Dar eu numai tristetea ti-am iubit-o.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

15 aprilie 2006

Apun razele în spatele soarelui
Sălciilor le-au crescut pletele
Pământul musteşte de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…
Pereţii bisericii au mucegăit
Adolescenţii se sărută, se ceartă
Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puştoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învaţă copiii să meargă?
Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea
Şi nu-şi sapă forma în piatră
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trec pe strada zgomotoasă

De trec pe strada zgomotoasă
Prin temple pline de m-abat
Între besmetici de-s la masă
Eu de-al meu vis mă las furat.

Spun: anii grabnic s-or aşterne
Şi câţi suntem, fără popas
Vom trece toţi sub bolţi eterne -
Cuiva, curând i-o bate-un ceas...

Un gând lângă stejar îmi vine:
El patriarh din codrii grei,
O să mă-ngroape şi pe mine,
Aşa ca pe părinţii mei.

Spun pruncului cu duioşie:
Adio! Îţi las locul meu.
Să putrezesc mi-e datul mie
Iar ţie, să-nfloreşti mereu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aparatele de fotografiat sunt stricate

M-a sunat să-mi spună
că va muri în curând,
nu înţeleg de ce tocmai pe mine.
O altă zi, un alt apel telefonic banal,
aceleaşi ţigări, acelaşi ceai...
Nu am reuşit să-mi pierd optimismul încă.
În staţia de autobuz nu e azi nimeni,
ceaţa coboară uşor peste oraş,
fabrica funcţionează la capacitate maximă,
toţi sunt fericiţi –
dorm într-un pat cald,
au un loc în autobuz
cu puţin noroc poate se vor bucura
şi de pensie.
Gina de la etajul trei
a rămas iarăşi gravidă,
Dumnezeu iubeşte proştii
şi insectele dăunătoare.
Bani sunt, dar nu pentru noi,
lăcustele atacă recoltele bogate,

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!