biserica neagra

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum n-a mai rămas nimeni întreg-
suntem ca nişte vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurşti,
fericire, unghii smulse, indiferenţe,
acum nişte pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-+am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la uşa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
aşteaptă - fiecare în spaţiile propriilor cromozomi-
- umple-o Doamne
Te rugăm Doamne

poezie de Ştefan Doru Dăncuş din Poeme hai hui (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul soartei

Viaţa e scurtă, marea e mare.
Nu te mai văd, drăguţo, nicicând.
Nu-s marinar de două parale.
Pe mare nici urmă de vânt,

Musai să-nduri.

Scurtă e viaţa, marea e mare.
Asta te sperie, drag ţi-s, o ştiu!
De ţi-ar fi dragă niţel şi marea,
Mi-ai spune, te du.

Musai va fi şi moartea s-o-nduri,
Ca dragostea noastră, drăguţo.
Scurtă e viaţa, mare e marea,
Vezi tu, drăguţo.

Şi-apoi furtuna, şi-apoi seninul,
Şi-ntârzierea, şi depărtarea,
Şi stânca neagră, marea căscată

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Fort din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Maria Bănuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

Am intrat pe randul al doilea al unei vii,
Si mi-a mirosit a pivnita domneasca,
Pe randul trei mirosea a pirostrii,
Iar pe restul, a casa parinteasca.

Am intrat pe un rand oarecare cu porumb,
Si mi-a mirosit a mamaliga taiata cu aţa,
A palma aspra de taran odihnind pe un damb,
A pamant reavan sapat dimineata.

Am intrat in livada de peri si de pruni,
Si mi-a mirosit a tuica galbena fiarta,
A gutui si a meri cu mere dulci si a aluni,
A "camera de la drum" si a lemn de poarta.

Am calcat pragul prispei unui locas taranesc,
Si lana servetului agatat in pridvor,
Mirosea a urda si a bors pacuraresc,
A lemn de fag ars domol pe razor.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în aşteptare
vei umbla ca şi-acum printre stele triste şi ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ţi cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră şi aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un ţărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aştepta să vie la tine celălalt ţărm,
jaf veşnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe şaptezeci şi şapte de uliţi
vei umbla desculţ şi cu capul gol:
ce sămânţă n-a fost în deşert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de-a merge la biserică, mergem la Caffé-chantant, unde ne-ntâlnim cu omenirea din toate unghiurile pământului, scursă la noi ca prin minune. Ba pentru că limba noastră cam veche, cu sintaxa ei frumoasă, dar grea, cu multele ei locuţiuni, îi cam jena pe prietenii noştri, am dat-o de o parte şi am primit o ciripitură de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită pe care cineva, dacă ştie niţică franţuzească, o învaţă într-o săptămână de zile. Bietul Varlaam, mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care în înţelegere cu Domnii de atunci şi c-un sinod general al bisericei noastre au întemeiat acea admirabilă unitate care-a făcut ca limba noastră să fie aceeaşi în palat, în colibă şi-n toată românimea, şi-ar face cruce creştinul auzind o păsărească pe care poporul, vorbitorul de căpetenie şi păstrul limbei, n-o mai înţelege.

Mihai Eminescu în ziarul Timpul (22 ianuarie 1880)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afectează mai mult pe cei din jur. Nesimţitul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit. În tren sau la operă, în autobuz sau la biserică, în parc sau la teatru, în Parlament sau la bloc, reprezentanţii acestei categorii fondează un cult volatil, fără agendă şi fără orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi. Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări.

Radu Paraschivescu în Ghidul nesimţitului (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul (copil) cu efect întârziat

in memoriam DUMITRU ŢIGANIUC

Cu cheile la gât copilăria
prin amintire mai aleargă
după tristeţe însăşi bucuria
îmi face viaţa iar întreagă

Prin amintire mai aleargă
bucăţi din visul de-altădată
când doar speranţa e întreagă
în rest şi umbra e schimbată

Bucăţi din visul de-altădată
după tristeţe însăşi bucuria

să pot vedea în ochi de fată
cu cheile la gât copilăria

Prin amintire mai aleargă
să facă ziua şi mai neagră

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 aprilie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele complexe cu care se confruntă acum America în urma practicii procreării nesăbuite ameninţă să scape rapid de sub control. Vedem pretutindeni că sărăcia şi familiile numeroase merg mână în mână. Devin cei mai numeroşi tocmai cei care sunt cel mai puţin adaptaţi pentru a duce rasa mai departe. Oamenii care nu îşi pot întreţine propriii copii sunt încurajaţi de Stat şi de Biserică să aibă familii numeroase. Mulţi dintre copiii astfel concepuţi sunt bolnavi sau slabi de minte, mulţi devin criminali. Povara susţinerii acestor tipuri indezirabile trebuie purtată de elementele sănătoase ale naţiunii. Fondurile care ar trebui folosite pentru creşterea standardului nostru de civilizaţie sunt deturnate către menţinerea unora care nu ar fi trebuit să se nască niciodată.

Margaret Sanger în Pivotul Civilizaţiilor (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!