+ca +o +raza +de +lumina

Gol şi lumină

De invizibile răni am inima sfâşiată
În jur totu-i gol, eu sunt îndurerată.
Un văl albastru ochii-mi acoperă,
e culoarea privirii tale care mă-mpiedică
să ved mai departe, ca odinioară, angelică.
Dar eu rămân, rămân aici,
revăd cu ochii minţii mici
imagini clare ce le-ador,
tu lângă şoldu-mi mirador
orgolios mergând alături,
cu ochi senini dându-mi săruturi.
Eu înalţând a mea privire,
profilu-ţi deseman râzând
umplându-mi inima de bucurie
şi clipe albe puse la păstrare
precum furnica pune mâncărică în ponoare.
Dar golu'acum e dens şi-ntunecat,
e rece frica ce-mi cuprinde trupul,
suflare n-am şi viaţa parcă a plecat,
cu jale şi amar modelez lutul...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprinşi de lumea efemeră

Total desprinşi de lumea efemeră
Cu-avânt călătorim spre-o altă emisferă
Dăm la o parte piedici plantate pe cărare
De slujitori ce vin din densa-ntunecare.

Călăuziţi de Raza cea sfântă a-nvierii
Ştim că ajungem în Ţara Primăverii
Alături de drumeţii ce poartă-n suflet dorul
Să mai asculte-odată ce spune Ziditorul.

Talazurile-s mari şi vin ca să distrugă
Un gând înmiresmat şi-ndemnul pentru rugă
Dar melodia dragă printre dureri compusă
Calmează frământarea peste fiinţă pusă.

În zilele toride văpăile sunt stinse
De ploile curate din Paradis desprinse
Durerea survenită în luptele acerbe
E transferată-n spaţiul minunilor superbe,

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Aripi cutezătoare (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiţie
am deja cinci vieţi de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei paşi înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg aşa înainte
pe toţi viermii
care abia aşteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toţi dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viaţa asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineaţă de cuptor cu un ţipăt de trei margarete cel puţin
uite-aşa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proştilor ca mine"
apoi ca şi când aş fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner şi încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu şeful cel mare
că mă cam săturasem de nori şi verdeaţă
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zânei cu degete albe...

Noaptea îşi cernea mirajul peste-a iernii feerie
Dănţuind cu fulgii reci dar cu sufletul în rai,
Îngerul zâmbet-Lumină cobora din cer pe stele
Să picteze-n raza lunii chipul zânei din poveste.
Ursitoare înţelepte, sori veniţi din miazănoapte
Cosânzenele din basme prinţi cu plete ca de soare,
În priviri cu ghiocei şi pe buze miere scumpă
Încântaţi de floarea care se năştea în miez de iarnă
Într-o zi de treisprezece cu un nume ca o vrajă
Au chemat în mare taină din clepsidra Timpului
Cea mai înţeleaptă zână zilele să-i ocrotească.

Oană, fată de la munte cu aromă de răşină
Ochii-ţi mari ca murele, mersul căprioarelor.
Gândul zborul şoimului peste zările albastre
Glasul, şoaptă vie de izvor când se scrie spre câmpie.
Zână cu degete albe prinsa-i în buchetul vieţii
Flori crescute pe tărâmul carpatin renăscute-n perle rare
Pe tărâmul dragostei care te-a sfinţit ca Evă.
Fiică, suflet-diamant soră, zee -înţeleaptă

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr blând...

cât a trecut, mult sau puţin,
dar eşti aici şi te simţim,
eşti printre frunze, eşti în iarnă,
eşti o dorinţă care cheamă

de sus din cer cobori lumină
şi-acum ne e raza divină
şi-n noapte eşti Luceafăr blând,
ne mângâi cu un vers, pe rând

te doare totul pe pământ,
pământul României Sfânt,
priveşti plângând din ochii tăi,
te dor de-atâţia derbedei

îi vezi câţi sunt, sunt încă mulţi,
sunt mulţi şi cei ce sunt desculţi,
doar tu îi mângâi când şi când,
cu poezia ta vorbind

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţi de mare

În zvârcoliri de valuri ce-şi pierd, la ţărm răbdarea,
Se-aude vraja mării, în joaca ei cu zarea...
Căluţii, trişti şi muţi, sub apă, galopând,
Îngroapă-n adâncimi, povara unui gând.

Noaptea, când raza Lunii îi mângâie-n tăcere,
Plutesc lin, în lumină... mai uită de durere.
Visează că sunt broşe, purtate de cucoane
Ce-n weekend merg la derby şi se cred amazoane.

Din comori, înghiţite de lăcomia mării
Ce-mplinea nesfârşirea în tabla adunării,
Neptun (ca Hefaistos), în ţara lui de lacuri,
Bijuterii-minune, tot făurea, de veacuri.

Căluţii-şi priveau chipu-n cristalele de sare,
Amăgitoare-oglindă, în Răsărit de Soare.
Nu le venea a crede cât de frumoşi erau
Cu noile podoabe şi-ntruna, se mirau...

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(din baladă în baladă)

Din baladă în baladă, pas
la pas printre poveşti,
o lumină creşte-n taină,
o lumină - un buchet,
nestematele amintirii,
a ce-au fost şi ce n-au fost,
bravul popor şi brava urbe
cu-a lor muşterii de dor,
zac-acum în adormire
fără semn de viitor;
se coboară în umbrire...

Versuri curg şi versuri vin,
chinul zilei de acuma
netopit rămâne încă,
ca-n cioplirea de topor
nu dispare aşchia-n zare
ci aproape de picior
cade cu suspinul brazdei,
spre această lume neagră

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană... de lumină

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Şi mai îngrozitor, de cunoşteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină,
Altfel n-am şti nici fericirea, dacă-i rozul!

Ar fi un simplu simţ pierdut, din cinci sau şase
Şi nici n-am şti să spunem "Ce frumos!"...
Nici n-ar conta de cât eşti de jegos;
Am fi mai înţelepţi cu mult, nu plini de strasse!?...

... C-am pierde raza călăuză şi frivolitate;
Fără canoane de model, mai zdrenţăroşi am fi
Şi poate timp ne-am mai petrece a citi
Aşa pe întuneric... Braille. Ne-am mai reface carte!

Ferice am fi cu toţii, o plus valoare
Peste ce-i fizic... am fi doar esenţă.
Prostia ar dispare din necompetenţă,
Că oricum nici nu se vede... Tot, e-o-ntunecare!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!