sir

Finch: Problema este că ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. De aceea am mers aseară la Larkhill.
Dominic: Dar nu era prevăzut.
Finch: A trebuit să îl văd. Nu mai era mult. Dar când am ajuns acolo mi s-a părut ciudat. Am fost cuprins deodată de sentimentul că totul se leagă. Era ca şi cum aş fi putut să văd totul, un şir lung de evenimente care se întindeau pe tot drumul de întoarcere spre Larkhill. Simţeam că pot vedea tot ce s-a întamplat si tot ce urmează să se întâmple. Era ca un tipar perfect, ce mi se înfăţişa. Şi am realizat că suntem cu toţii o parte din el.
Dominic: Prin urmare, ştii ce va urma?
Finch: Nu, a fost o presimţire. Dar pot ghici. Cu atâta haos în jur, cineva o să facă un pas greşit. Şi când o vor face, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă. Şi atunci Sutler va fi forţat să facă doar ce ştie el să facă.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soldat în genuchi cu baioneta - soldatul din trup

azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 16

drumul ce duce la temniţa unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ţinem strâns de mâini ca să nu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
şi el ne urmăreşte încercând să fie primul mort dintr-un şir nesfârşit de nenăscuţi.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiţi să ne agăţăm armele de ramurile unor copaci uscaţi.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârşită
şi să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereţi risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranţe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naşte din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrângeri

să-mi construieşti o casă din inimi frânte
departe-n întunericul des
unde e greu să ajungi,
pomegranade dulci să-mi aşterni pe buzele uscate
să mă hrănesc din ele mai apoi,
când ultimul strop din eternitate va aluneca din universul meu,
timpul râde de mine că nu i-am desluşit secretul,
chipul meu de copil se-ntreabă unde-am fugit,
ştie că n-am să mă-ntorc acasă...
păsări fără aripi cu pene umflate în şir indian se clatină pe străzi,
eu sunt una din ele, ieşită din rând
cu pene mai lungi puţin colorate şi grele,
număratul stelelor acum m-a obosit,
vreau să-nchid ochii în pustietatea serii
să cad în visul neştiut,
cortine lungi, să curgă praf din ele
să nu mai văd sfârşitul iscălit, pe foi de dud uscat
închise-n temple albe,
să nu mai cer trecut nici viitor
că tot ce am, ce sunt, oricum se va cerne.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curtea liceului

Ea e frumoasă precum curtea unui liceu de provincie
unde iubirile adolescenţilor din ultimii
douăzeci de ani au hrănit, candizi şi plini de muţenie, mestecenii mei de pe margine, iar vârfurile lor, vârfurile uşor prăfuite ale stelelor ;
dar nu au reuşit (ce bine!) să astupe crăpăturile zidurilor pline de gume şi bileţele,
astfel că pe coridoarele semi-întunecate încă adie un vânt
dulce-acrişor, plin de râsete şi funigei, de mâneci largi unde poţi
ascunde o floare, o agrafă sau o bobină de radio
şi poţi mai ales privi pe fereastră de dragul privitului ore în şir, o, dar aceasta
privirea aruncată timpului e cea mai frumoasă,
dar nu mai frumoasă decât ea, bătrânica cu flori de la intrare, care aşteaptă naşterea nepoţilor şi a strănepoţilor tăi, în acelaşi loc în care tu ai aşteptat - o pe ea, frumuseţea liceului, şi i-ai atins marginea rochiei de la banchet - şi, fericit, ţi-ai cerut scuze şi ai mers mai departe.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce cu tine

Te-aş strânge în braţe, dar tremur de frică
Departe de tine mă simt un străin,
Senzaţii aparte ar vrea să îmi zică:
Nutreşti sentimente ce nu-ţi aparţin,

Te-aş duce cu mine pe bolta-nstelată
Să-ţi fiu călăuză prin vechi galaxii
Şi poate în noapte un clopot să bată
Vestindu-mi iubirea prin stelele mii,

Speranţa-i o floare ce macină dorul
Ascunsă în norii cei negri, hulpavi,
Ea ţine în viaţă etern-călătorul
Şi face din mine un brav între bravi,

M-aş pierde cu tine rănit prin cuvinte
Departe de lume să fim amândoi,
O rază, o floare sau magmă fierbinte
Ce curăţă răul prin ploaie şi ploi,

[...] Citeşte tot

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...hai Românie planetară

.. hai Românie planetară, proiectul pur Dumnezeesc
azi iar e ziua ta ca Ţară cu care pot să mă măndresc
indeferent de toate cele, de viitor, prezent, trecut
eu şi la bune şi la rele voi sta să te admir, tacut

ca cea mai dulce naţiune din şirul lung de natiuni
venită din genuni străbune, şi susţinută de genuni
pastrată-n şir de lungi milenii în mod special de Dumnezeu
stiind că printre atîţea genii, voi apărea cândva şi eu

un simplu omulean, mai simplu decât oricare din romani
un biet ţăran care pe timpuri tăiase frunzele la câini
si care azi îţi adresează urări de bine şi succes
timid în sinea sa scandeaza - eu... Românie... te iubesc.!!!

in rest, atîtea minţi subtile îţi plâng de milă şi de dor
atîtea mutre cu şenile tocesc condeele de zor
- eu visător fiind din fire îţi spun la revedere Ţară
la sărbătoarea Reunirii în cea de-a sută primăvară.

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma condamnatului (după un caz real)

Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
şi pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
şi un şir de erori incredibile;

Câte din acţiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-şi urle nevinovăţia
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.

Oamenilor,
de ce vreţi să îmi luaţi viaţa
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
şi eu n-am nici o vină?!
Şi punându-şi palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obişnuiţi să admirăm în zilele nostre coşcogeamite bandiţii, a căror opulenţă e venerată de lumea întreagă, dimpreună cu noi, şi-a căror existenţă, de cum o cercetezi mai de-aproape, se dovedeşte a fi un lung şir de crime zilnice reînoite, numai că oamenii ăştia se bucură de glorie, de onoruri, de putere, (de aceea) fărădelegile lor sunt consfinţite prin legi, în timp ce oricât de departe am căuta în istorie totul ne demonstrează că un furtişag mărunt, şi mai cu seamă de alimente neînsemnate precum vreun cultuc de pâine, slănină sau brânză, atrage negreşit asupra făptaşului oprobiul categoric, regenerarea energică a comunităţii, pedepsele cele mai mari, dezonoarea obligatorie şi ruşinea de neispăşit, şi asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea fărădelegi e de regulă sărac iar starea implică prin ea însăşi un dispreţ capital, şi-apoi pentru că fapta lui comportă un soi de mustrare tacită la adresa societăţii. Furtul săracului devine o maliţioasă luare înapoi pe cale individuală.

Louis-Ferdinand Celine în Călătorie la capătul nopţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Cu ce poţi măsura fizic durerea?
Cu lacrimi, cand apriga-si varsa fierea,
Cand rani pe corp te ard si alinarea e departe,
Cand singur trebuie sa invingi temeri de moarte.

Cu ce poţi măsura mental durerea?
Cu ore-n şir de căutat tăcerea,
Cand demoni ard vise-mplinite si arunca soapte otravite,
Punand cununi de spini pe reusite ce cu greu au fost atinse.

Care durere e mai mare?
Durerea ce corpul pune pe gheare
Sau cea care-ti da pe nimic iubiri, vise, pasiuni la fiare?
Durerea ce cu leacuri de aici se alina
Sau cea al carei singur leac e-n ruga cea Divina?

Cand voi putea sa stiu ca-i bine
Fara sa port asa razboaie-n mine?
Sa pot trai, iubi, visa, asa cum vreau,
Fara palate si castele, doar fara ganduri rele

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!