nichita stanescu gand

Meteoritul lent

Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie

Am presimţit că zeul doarme fără respiraţie
undeva în părţile mai albastre ale cerului.
Ca o spermă luminoasă şi leneşă,
câţiva meteoriţi au trecut prin faţa stelelor fixe.

Cine ştie când se va naşte o altă lume,
şi în ce fel va fi aceea,
ce legi tragice şi ce obiceiuri altele
vor fi fiind cândva
în părţile mai albastre ale cerului.

Dar aceasta ne-o va vesti cometa
când cereşte va şterge cerul,
iar, noi, din ce în ce mai inutili şi mai părăsiţi
vom construi cu disperare temple.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul privirilor

O, au rupt în aripi pânza de paing
tulburând aeve liniştea cu stele
ce se-aprind o clipă şi apoi se sting
printre-atâtea păsări, fâlfâind rebele
O, au rupt în aripi pânza de paing
ce-o uitaseră seara, prinsă între gene,
prinsă între gene

Neştiute păsări au plecat spre Sud
răzimând vazduhul, cu aripa-ntinsă
Zborul lor de frunză lin de-abia l-aud
tot mai des cum ninge pe câmpia ninsă
Neştiute păsări au plecat spre Sud
şi-au lăsat în suflet cuiburile goale,
cuiburile goale

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arghezi (2)

am întrebat o capră de ce este capră
iar ea de mirare
era cât pe ce să moară
şi a început să scoată fum din ea,
când încă mai era caldă
şi ca s-o liniştesc
a trebuit să mă întreb pe mine
de ce sunt, şi cine sunt, dar a început să iasă fum, fum din mine
şi se lăsase frig
şi n-am mai zărit răspunsul,
când deodată
nu ştiu cine
deodată s-a întrebat că de ce este cine,
de m-am scuturat
şi mi-am luat capra de funie
şi şchiopătând pe piscul Araratului,
care-mi rănise talpa dreaptă
am coborât cu capra la vale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocirea

Soldatul mărşăluia, mărşăluia,
mărşăluia
până când
până la genunchi
piciorul
i se tocea, i se tocea
i se tocea
până când
trunchiul
până la coaste
i se tocea, i se tocea
i se tocea
pânâ când
până la sprâncene orbea
orbea, orbea
până când
părul lui iarbă neagră era,
iarbă neagră era, iarbă neagră era.
Un cal alb venea
şi o păştea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Operele imperfecte (1979)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfîrşit

În sfîrşit ni s-a întors din luna
inima-napoi, generale
în sfîrşit ni s-a întors din luna
sufletu-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
mîinile-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
ochii înapoi, generale.
În sfîrşit ni s-au întors din luna
verdele-napoi, generale.
în sfîrşit ni s-au întors din luna
caii înapoi, generale.
În sfîrşit ne poţi recunoaşte:
noi suntem, generale,
soldaţii tăi din primul
şi din al doilea
şi din al treilea,
generale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda vieţii mele

Secunda vieţii mele
mi-a luat-o un vultur în plisc
patru morţi şi opt răniţi
văzui pe şosea.

Secunda vieţii mele
în cer este în plisc la vultur
patru morţi şi opt răniţi
am văzut pe şosea.

Secunda vieţii mele
vulturul a dus-o sus la stele
patru morţi şi opt răniţi
sunt pe şosea.

Secunda vieţii mele
a devenit raze
patru morţi şi opt răniţi
cât sânge, Doamne, pe şosea!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!