zadar

Povara ploii

Afară plouă iar şi iar,
Copiii intră-n casă,
Tristeţea se avântă iar
Şi-n pace nu mă lasă,

Strecor ochiul stâng pe geam
Şi privesc totul în zadar,
Cum răsare din ocean
Un corp roşu circular,

Raze pline de căldură,
Străbat dealurile înalte,
O lumină din natură
Mă îmbie cu speranţe,

Acum e cald şi liniştit,
Încep să ies afară,
Mă plimb pe drumul înflorit
Şi gândul scapă de-o povară.

poezie de Alexandru Simion (11 octombrie 2016)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cineva vrea să preseze cărţi, ar trebui să comprime capete omeneşti, dar nici asta nu ar ajuta la nimic, deoarece gândurile acestea vin din afară, se află lângă om ca tăiţeii în gamelă, astfel încât Koniâs-ii din întreaga lume încearcă în zadar să ardă cărţile, iar dacă aceste cărţi au însemnat ceva, se aude doar râsul tăcut al volumelor arse, pentru că o carte adevărată arată undeva într-altă parte, în afară.

Bohumil Hrabal în O singurătate prea zgomotoasă (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sărman

Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan
Că din fondul de avarii
N-a rămas un gologan

Ce să mai zic de salarii
Care stau sub paravan?
Bate vântul cancelarii
Noaptea plouă prin tavan;

Proful cât e de sărman
În zadar invocă larii
Că lipsesc şi titularii
De vreo şase luni, un an
Bate vântul cancelarii...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raport

(Luarea Griviţei, la 30 august 1877)

La ceasul trei pornirăm iuţi,
Dar ne-am întors în văi bătuţi.

Din nou am dat asalt erou,
Dar ne-am întors bătuţi din nou.

De-al treilea rând deschis-am drum.
Dar n-am bătut-o nici acum.

Ne-am dus de-a patra oar-apoi
Şi-acum răzbim şi-i batem noi.

Ne-ar şi fi fost ruşine-amar
De ne-am fi dus şi acu-n zadar.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornice sparte

Poate ninge-ntre noi o zăpadă ciudată,
poate augurii-s vânt şi n-au unde pleca,
poate burgu-i mai trist, răsădind pe o stea
un nimic esenţial, o tristeţe bogată...
Poate bântuie seri fără noi în genuni,
poate mugurii-s duşi pe o zare departe,
pregătind în cuvânt ghimpii scrişi pe o carte
răsfoită-ntr-o taină de vineri sau luni...

Poate-n cânt, undeva, am fost blânzii nebuni,
înşelaţi de zadar şi de ornice sparte...

poezie de Nicolae Dobra (30 mai 2012)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.

În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.

Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei nu-l mai plânge mamă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Marianne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici

S-a întâmplat în seara acea cu licurici,
cand noi, aşteptând autobuzul de Velletri,
am văzut un bătrân şi o bătrână sărutându-se
sub platani. Atunci a fost când
tu ai spus, jumătate aerului,
jumătate mie:
cine iubeşte atâţia ani
nu a trăit în zadar.
Şi atunci a fost când am văzut în întuneric
primul licurici răspândind
o pulbere de lumină în jurul tâmplelor tale.
Atunci a fost.

poezie de Rolf Jacobsen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmele

Eu, cel ce-acum hălăduiesc cântând,
Curând ascunsul, mortul o să fiu,
Sălaş având în fermecat pustiu,
Loc fără înainte, după, când.
Aşa am fost deprins. Mă socotesc
Nevrednic de Infern ori Paradis,
Dar nu-s profet. Necontenitul vis
Se primeneşte făr'să-l isprăvesc.
Ce labirint rătăcitor, ce albă
Va fi de strălucire soarta-mi grea,
Când capătul poveştii mi-l va da
Experienţa morţii, tristă, oarbă!
Să beau doresc uitarea-i de cleştar,
Să fiu mereu; să nu fiu. E-n zadar.

poezie celebră de Jorge Luis Borges din Celălalt, acelaşi (1964), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veste tristă!

O veste tristă! Tată, ai plecat...
Aud în mine clopotul bătând,
Şi satu-ntreg... şi noi ne-am întristat
Tu ne-ai lăsat pustii şi lăcrimând.

Azi, tatăl meu, zis Apetroaie Anton,
Pierdut de noi în anul '90
Îşi duce-aici al nemuririi somn,
Încătuşat de vremurile reci.

Ghirlanda plânge... Lacrimi de cristal
Se scurg din suflet, tată, iar şi iar.
Octombrie... o toamnă ne-ai lăsat
În suflet... zi de 9, gând amar.

Iisus în suferinţă-i răstignit...
Mă plec şi îngenunchi. Ne-ai părăsit,
Cuvintele de-acum sunt în zadar
Fotografia ta imi e amnar.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înseamnă a exista

Un om care nu luptă
Este deja mort,
Căci în zadar secundele se risipesc pentru el.
Nu prinde lumina alunecând pe sub streaşina gândului,
Nici nu vede fluturii timpului
Pendulându-şi aripile
Între tăceri şi cuvinte.
Pentru el,
Noaptea s-a instalat izbitor de devreme,
Purtând pelerina depresiei.
A exista înseamnă să rămâi vulcan şi furtună,
Far şi ţărm,
Îngemănat într-o îmbrîţişare eternă,
Dându-ţi consimţământul credinţei eterne,
Până la moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!