Poezii despre o stana iarna, pagina 43
Cred ca va fi iarnă
Cred că va fi iarnă când o să revină.
Pe albeața insuportabilă a drumului
se va ivi un punct, atât de negru, încât ochii se vor încețoșa,
se va apropia mult, mult timp,
făcându-i absența comparabilă cu sosirea,
iar pentru mult, mult timp va rămâne un punct.
Un fir de praf? O înțepătură în ochi? Și zăpada,
nimic altceva, doar zăpada
și mult, mult timp nu se va mai vedea nimic,
și el va da deoparte draperia înzăpezită,
va căpăta formă și trei dimensiuni,
va continua să se apropie, aproape, tot mai aproape...
Asta-i limita, mai mult nu se poate apropia. Dar el se apropie,
acum e prea uriaș pentru a mai putea fi măsurat.
poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre timp, poezii despre negru, poezii despre limite sau poezii despre iarnă
Să nu mă minți
Să nu mă minți acum, mai bine niciodată
Căci dragostea ne moare-n anotimp,
E iarnă cu alei întortocheate
Spre inimi nu se-ajunge-n contratimp.
Să nu mă minți acum, mai bine niciodată,
Căci frunze suntem în bătăi de vânt,
Suntem noi, doi, și iarna o arată
Și și-ar dori un soare-n plin cuvânt.
Să nu ma minți acum, mai bine niciodată
De-am trece singuri gândurile reci
Și vorbe multe, spuse fără noimă
Ce-au transformat din vise în poteci
Să nu mă minți acum, mai bine niciodată
Am fost făcuți din dragoste si vis
Dar n-am știut culege rodul toamnei
Ducem acum în spate ce e scris.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre iubire
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre minciună
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cândva o Iarnă
Cândva o iarnă, copil eram la țară,
Romanticele nopți și lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.
Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Și fericiți mâncam cu toți la masă,
De sărbători primeam câte un dar.
Ne înghețau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeți, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluș cădeam, eram ușoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.
Copilărie cu farmec de poveste,
De țară îmi e dor și de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.
poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre văi, poezii despre sărbători, poezii despre săniuș, poezii despre sat, poezii despre romantism, poezii despre noapte sau poezii despre mamă
O iarnă pentru fiecare
Mai lenevesc postumele iluzii,
Pe brațe-ngreunate de tăcere;
Sunt goi salcâmii ce-au uitat să zbiere,
Doar, mai oftează-n ei, timid. Auzi-i!
Ascultă-i cum se roagă sub zăpadă,
Împovărați de-a albului cernire,
Ca tu să vii și să le dai de știre,
Că pașii ni-i încrucișăm pe stradă.
Ne-așteaptă iarna, pe-amândoi, se pare,
Să ne găsim, chiar rătăciți prin viață;
Tu ești departe, așteptări îngheață
Și-i o ninsoare pentru fiecare.
La tine ninge ca-n povești cu zâne,
La mine viscolește prin poeme
Și mi-e târziu și ție prea devreme,
Salcâmii, lângă ei, să ne adune.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre știri, poezii despre viscol, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre tăcere sau poezii despre somn
Verde la geam
E iarăși primăvară draga mea
Parcă nu a fost vreodată iarnă
Am și uitat paltonul ce-l purtai
Cu gulerul deschis de blană
Bate o creangă zgâriind pe geam
Parcă mă roagă să-l deschid
Să las copacul verde cu-al lui ram
Să-și dezmorțească sângele lichid
Să-l las să-și facă legănarea lui
Să-l las să își întindă creanga
Vino iubito să-l privim sătui
De iarna dispărută noaptea
E iarăși primăvară draga mea
E plin de verde tot pământul
E doar un nor uitat pe undeva
Vino să-l vezi, îl duce vântul
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crengi, poezii despre verde, poezii despre sânge sau poezii despre primăvară
Cu tălpile goale
E iarna mai iarnă decât poruncește
Stăpânu-i... sau poate așa
În hohote ninge și vântul vuiește
Doar fiindcă un timp așa ea ar vrea.
Și-n scrâșnet prea aspru prea rânced prea trist
Se-aude când toate nu sunt auzite
Se pare că-n lume venit-a alt Crist
Ce-n taină sărută făpturi nepăzite.
Desculțe se pare că umblă pe stradă
Ființele care se-ntrec repezite
Spre-a merge într-una cu ochi să nu vadă
Că-n tălpile goale au cizme-ncălzite.
Pășesc și pășesc precum au pășit
Și alții ce-au fost în ierni pomenite
Cu tălpile goale de alții privit
Dispar sugrumat de cizme-ncălzite.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau poezii despre sărut
Un șemineu cu flacără în el - fețele nevăzute ale zăpezilor
în niciun caz nu voiesc a divulga înspre voi ce-mi aparține.
(ce-mi aparține?)
păi, uite, dacă într-o bună zi mă voi trezi din vis iubită nespus
fereastra s-ar deschide dinspre mine înspre voi
sute de baloane să-și ia zborul
în parc, o femeie să-ți ofere un șerbet lângă sobă
toți bărbații, mai cu seamă, toți, da
să-ți întoarcă un zâmbet de poștaș
tu, de colo, nu te-ai fâstâci?
păi, să spunem: e iarnă
și oamenii iarna dorm sub glugă
sau
când te-a acoperit zăpada ultima dată?
da, acum, îmi amintesc
o femeie, un bărbat, ninsori dese.
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre femei și bărbați, poezii despre zâmbet, poezii despre zbor sau poezii despre poștă
Furia oarbă
dați-mi o bâtă să-i alung pe lupi
ucid căprioare gingașe făpturi
dau iama la stână la mieii scumpi
sunt în păduri cei mai aprigi furi.
dați-mi o pușcă să-i împușc pe zei
au condus țara până la marasm
fac orgii tot anul cu droguri și femei
nu știu ce este furie sau fantasm?
pielea lor nu face nici doi bani
n-avem nevoie de zei și de lupi
s-au împământenit demonici tirani
și lumea se zbate în mocirlă și gropi.
furia românilor se-ntinde peste ani
crește sărăcia printre episcopi.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre furie
- poezii despre țări
- poezii despre sărăcie
- poezii despre superlative
- poezii despre păduri
- poezii despre oi
- poezii despre lupi
- poezii despre femei
Femeia de lut
Icoane pustii ard în nopți de-odinioară
Ce frumoasă eram, vine iarna tăcut;
Cu obrazul de măr, cu mijlocul vioară
De jăratec femeie, femeie de lut.
Ce frumoasă-am fost eu, numai eu mai țin minte
Vine vremea să uit, vine vremea să tac.
Cresc în suflet poveri, nerostite cuvinte,
Cu inelul din deget nu mai știu ce să fac.
Cum și lacrima-n ochi se vestește bătrână
Și zadarnic veșmânt port pe trupul sărac,
Un defunct giuvaer mai veghează pe mână
Bătrâneți care n-au pe pământ niciun leac.
Primăvară cândva, azi doar candelă ninsă,
Foșnitoare aramă, nu mai am niciun rost.
Înainte poveri, înapoi vreme stinsă:
Vine iarna tăcut. Ce frumoasă am fost...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet sau poezii despre prezent
Postcolind
Lerui-ler ce veste Doamne
de vreo 25 de toamne
vine iarna pe la noi
goală într-un car cu boi
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (25 decembrie 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boi