discursuri de sfarsit de liceu

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea

Povestea mea e-aşa de scurtă
Şi-aşa de tristă că ades
Deşi-am trăit-o pe de-a-ntregul
Îmi pare-un ce fără-nţeles...

"Un fluturat uşor de mână
Şi-atâta tot"... Când am plecat,
Nici sărutări de despărţire,
Nici tânguiri de-nmormântat.

Nu mi-am lăsat nimic în urmă
Şi-aproape nu mi-am luat nimic
Decât scrisorile iubitei
Pecetluite-n vechiul plic.

Şi dacă-mi pare rău de-un lucru
E doar acel că nici nu ştiu
Dacă-am sfârşit la timp povestea
Ori de-am sfârşit-o prea târziu...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IX

De-ndată ce lumina mi se stinge
şi-mi aflu tihna în sfârşit, în pat,
biet sufletu-mi, de tine însetat,
porneşte, rătăcind, până te-atinge.

Şi-atunci îmi pare că la piept pot strânge
tot ce atâta vreme-am căutat
şi pentru care-atât am suspinat,
încât credeam ades că mă voi frânge!

O, somn dorit, o, noaptea mea prea bună,
plăcut repaos, dulce liniştire,
dă-mi visul meu de fiecare noapte.

Când inima, iubindu-te, nu poate
în adevăr să afle fericire,
tu cel puţin i-o dăruie-n minciună.

sonet de Louise Labe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fel de sfârşit

Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuşi,
cum se trage în sine însuşi cornul de melc
şi ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuşi
şi ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deşi urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 31

Sufletul tău, iubit e cu tăria
Mai multor inimi ce poate-au murit
Şi-n el Iubirea-aduce bucuria
Unor prietenii ce s-au sfârşit.
Căci câte lacrimi sfinte şi supuse
Nu mi-a furat din ochi iubirea dragă,
Ca un profit pe sufletele duse,
Dar ce-am salvat, în tine-acum se bagă!
Tu eşti mormântul moartelor iubiri
Plin de trofee de iubite reci
Care-au lăsat ce-i bun, ca tu s-admiri
Şi să profiţi de ce-au avut pe veci.

Căci chipul lor iubit îl văd în tine,
Iar tu mă ai acum întreg pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scârba, ce te invadează la spectacolul devenirii omeneşti, te obligă să renunţi şi să te purifici de "sentimente". Ele sunt sursa aderenţelor stupide, a acelui "da!" pe care îl strigă inima realităţii împotriva tuturor evidenţelor. Furia îţi dă "accese" de sfinţenie laică. Adică o inaderenţă totală, fără "ieşirea" lui Dumnezeu. Şi în astfel de "accese" spiritul nu-ţi pare decât strădania de a-ţi concepe propriul epitaf, început prin întâiul act de gândire şi sfârşit prin ultimul suspin. Să trăieşti adică toată viaţa ca o variaţiune pe motivul "aici zace"...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de carte

Tot mai vânăt, murgule, e ceasul
la întorsul ultimului drum.
De când batem vămile cu pasul
ţi-ai tocit potcoavele de fum.

Alelei; de cât amar de vreme
am pornit cu tinereţea-n şa
să culegem stele şi poeme
din văzduhul albăstrind abia.

Iată, gârbovi ne-am întors în lume,
neguri am adus în amintiri,
pe rugina laurilor brume,
în caiete mari neîmpliniri.

Murgule, să-ncepem a ne strânge,
fruntea-i umbră, mâna a-ngheţat.
Azi vor înflori trei stropi de sânge
pe năframa cui ne-a aşteptat.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afara acestora, în despărţituri speciale se desfăşurau şiraguri de perle nespus de frumoase, care străluceau sub lumina electrică, perle trandafirii, smulse din "pinele" Mării Roşii, perle verzi din haleotidul "iris", galbene, albastre, negre, produse curioase ale diverselor moluşte din toate oceanele şi ale unor scoici de apă dulce din nord, în sfârşit, câteva piese rare, a căror valoare nu poate fi socotită şi care au fost produse de pintadinele cele mai rare.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este scurtă, lumea este mică dar mai este şi foarte largă. Când aveţi o problemă întrebaţi-vă: "va mai conta asta peste un an sau doi?" şi dacă răspunsul este "nu" gândiţi-vă bine dacă merită să vă irosiţi atât de tare pentru ea. Sunt probleme care atunci când apar credem că s-a sfârşit lumea dar mai târziu realizăm că nu au fost decât nişte noi începuturi sau nişte oportunităţi.

Robin Sharma în Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!