+moarte +nu +are

Ultimul diagnostic

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept
pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă
cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpăraţi
pentru nunta fiicei mele

între mine şi distanţa
de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păinjiniş

În plasa gândurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea: o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.

O adiere poate s-o desprindă
Din luminosul ei hamac.
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă...

E seară... Plopii înşiraţi în zare
Se sting departe -
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte...

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?
Rămâi a mea...
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare
Mă doare...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în jurul arhitectului castelului din Carpaţi mai stăruie îndoieli, nu există nici una cu privire la familia care stăpânea cetăţuia. Boierii Gorj stăpâneau ţinutul din vremi imemoriale. Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele, unde se perpetuează amintirea nenorocite perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: "Dă până la moarte!" şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: Românul nu piere!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bălcescu trăind

lui Al. Rosetti

Leagăn amar, săracii mei Bălceşti!
Lut simplu, smălţuit ca şi o cană,
Pe Topolog culcat nu mai boceşti
Azi inima dintâi republicană.

A lui! Căci athanasic au sunat
Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii.
Şi peste un făcut, absurd regat
Un palid oaspe calcă, din Sicilii.

O, frate cărvunar, întreg trăieşti!
Din moarte ai păstrat doar străvezimea,
Ci din amurgul pajerii crăieşti
Cârteşte-ntunecat burtăverzimea.

Ai multursuzei tagme, gianabeţi
Cu oftica-nţeleşi şi cu exilul,
Un veac avar te vrură sub peceţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acestea zicând, căscă gura de trei ori şi-şi dete sufletul. Se duse şi el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea şi pământul. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră şi poporul; în cele de pe urmă trebuiră să-l îngroape. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătâne-său, deşi copilandru, puse ţara la cale ca şi un om matur. Toată lumea era mulţumită de domnirea sa, şi oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. Adesea ieşea Aleodor la vânătoare ca să-şi petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăţiei. El ţinea minte ce-i spusese tătâne-său şi se silea să-i păzească cuvintele cu sfinţenie. Într-o zi, nu ştiu cum făcu, dus fiind pe gânduri, şi alunecă de călcă pe pământul pocitului de om. N-apucă să facă zece, douăzeci de paşi, şi iată că se pomeni cu dânsul dinaintea lui. Acum nu-i era lui pentru că trecuse pe pământul omului celui slut şi scârbos, ci îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i spusese cu grai de moarte.

Petre Ispirescu în Aleodor împărat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altaïr

Peste oraşe, flăcări vibrânde. Nimb de forţă,
lumina recompune statui, pe bulevarde.
O omenească torţă conture vii împarte,
iar eu – sunt cel ce arde,
sunt însăşi noua torţă.

Cotidiene fulgere din stâlp în stâlp le-alung,
aprind în aer nevăzute ruguri,
când firele-mi se leagănă-n văzduhuri,
continuându-mi degetele mâinii –
şi în cuptoare roşii-apoi ajung,
stârnind pe lespezi dansul, cu talpa goală, -al pâinii...

Sunt sângele mişcării. Focul tânăr
cu ochii arşi de fum, de flăcări nins;
dar uneori, mi-apasă greu, pe umăr
arcade de scântei şi îngenunchi
şi pentru-o clipă numai, pare-nvins,
electricul meu trunchi...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti frumuseţea...

Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide,
În ochi tu nu duci moarte şi perlele lichide
În cari răsfrîng misterul văpăile livide.

Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată,
Nici pagini cu poeme rămase de-altădată
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi inelată.

Tu nu cunoşti otrava gîndirii şi-a vegherii:
Fantasmele de fildeş, regini ale tăcerii,
Nu ţi-au suflat miresme subt salciile serii.

Tu ştii că de cînd lumea e linişte şi pace,
Că drumul e pe care păianjenul îl face
Ţesînd în umbră caldă velurele să-mbrace
Subt cari stagnează ochii şi pletele-ţi opace.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!