+moarte +nu +are

Dacă văzură arapii aşa, că se încâinase şi nu vrea să dea inelul, îl puseră jos, unul îl ţinea şi altul scoase un cuţit de la brâu, îl dete pe masat, şi se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. Văzu ăla că nu e glumă, că-i sta viaţa numai într-un fir de aţă, şi ca să scape de moarte, spuse că la el este inelul şi-l scoase de-l dete arapilor. Ar fi voit oamenii lui, vizitiul şi argatul, să sară să-şi scape stăpânul din mâna arapilor. Dar cine se putea apropia de dânşii? Numai câte un brânci le da aceştia, şi se duceau peste cap, de se sculau schilozi. Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire, când vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaş, după cum i se cuvenea. Priimindu-şi inelul Făt-Frumos, îl băgă în deget lângă cellalt, şi se hotărî a se întoarce înapoi la împărăţia sa. Dete părinţilor lui vro două, trei pungi de galbeni, fiindcă nu voiră a merge cu dânsul, se găti de drum, se urcă în butcă şi porni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece simple: Mărior

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi
place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva,
desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra.
Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare.
N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns —
Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!...
— Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Bobotezei

CRUCEA BOBOTEZEI

Astăzi pe pământ coboară
Cruce din înaltul cer,
Cu tradiţii şi mister
În credinţă milenară.

Cruce cu Sfânta Treime
De la Tată şi Duh Sfânt
În porumbel coborât,
Cu credinţă-n timp ce vine.

Duhul Sfânt pe nor apare
Cruce zugrăvind în zori,
Cu ger aspru şi ninsori,
De-a sfinţii Agheasma Mare.

Pe Mesia să-l boteze
Sfânt Ioan a primit har.
De-al păcatului coşmar,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Nicolae Dobrin

În Trivalea cu dragoste şi pruni peste care umblă închipuit râul Doamnei,
Mirosind a lemn de caleaşcă voievodală,
Am văzut astă toamnă, toamnă românească născută la Rucăr sau la Dragoslavele
O fată desenând o inimă străpunsă de o săgeată lângă numele lui Dobrin
Înscris cu briceagul în scoarţa unui plop
Dobrin a învăţat să cucerească gloria pe maidan
Intrarea lui pe teren produce ameţeală în tribune
În clipa în care îl vedem lângă minge, înfometat de joc, ne cresc trandafiri în palme
El e toreadorul răsfăţat de soartă şi de noroc,
Iar noi suntem dragostea lui plătită cu sânge de taur
Oricare antrenor nu-şi poate dori alt om în linia de atac
Dobrin cunoaşte pedala care declanşează furia,
Dobrin, printre altele, admiră publicul
El face parte din acea categorie de artişti uriaşi şi totodată cabotini
Care şi-ar deschide venele dacă ar putea după moarte
Ca să revină pentru două minute şi să guste din efectul produs în mulţime de gestul său

poezie celebră de Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bobârnacul

Nimeni nu poate să-şi dea seama
Ce efect poate avea acest
Bobîrnac,
Nimeni nici măcar dumnezeu nu poate
Să-şi dea seama,
Care a renunţat de mult la forţele obscure,
El lucrînd cu forţele supranaturale
Şi cu puterile înzecite.

Să zicem că împing scama asta
Dîndu-i un bobîrnac la moacă.
Ea se prăbuşeşte şi se izbeşte de talpa de înger
Care tocmai trece prin aer
Îngerul răstoarnă un avion
Şi căderea lui trage cerul
Ca pe o prelată.

Ecoul se amplifică, se amplifică
Stelele încep să ţipe
Simţind cerul frigîndu-le de sub tălpi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu suflet alb

Cu suflet alb de nevinovăţie,
înfioraţi de-atîtea frumuseţi,
vin tinerii ca să-Ţi aducă Ţie,
Isuse, zorii altei tinereţi.
Isus iubit, ca roua-mbelşugată
venim ca să-Ţi aducem Ţie-n dar
în orice piept o jertfă ne-nfricată
şi-n orice sîn un crin pe-al Tău altar.

Venim din văi de moarte şi ruine,
cu ochi scăldaţi în haru-Ţi minunat,
că noi şi sfinte bucurii în Tine
şi-o nouă fericire ne-am aflat.

Din toate cele patru părţi de lume
suim spre Tine mii şi mii de mii,
avînd pe buze-acelaşi dulce Nume
şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.

Sub crucea Ta aducem fiecare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aflând şi despre numele cel falnic al celor doi fraţi împăraţi, neguţătorul îşi luă femeia şi pe dascăl şi se duse să-i judece ei. Mai-nainte însă de a ajunge ei acolo, fratele împăratului, năzdrăvanul, simţind că are să vie tată-său la judecată, spuse frăţine-său, împăratul, şi amândoi se chibzuiră ca să facă o priimire ca unui părinte bun ce le era. Când veniră împricinaţii la înfăţişare, ieşi înainte fratele împăratului şi priimi pe negustor la scară, iară când îl duse înaintea împăratului, acesta se sculă de pe tron şi l-a întâmpinat cu vorbe bune şi supuse. Negustorul se minună de atâta cinste ce i se făcu şi nu ştia ce să mai zică; se uita în toate părţile şi nu pricepea nimic din cele ce se făceau. El căuta când la împăratul, când la fratele împăratului, se minuna în sine, dară nu cuteză să zică nimic. Intrând în cămară şi dascălul cu femeia, stătură ca trăsniţi de Dumnezeu. Vezi că se ştiau vinovaţi de moarte. După ce se aşeză împăratul pe tron, judecata începu.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!