Poezii despre strigat, pagina 4
Povara
Strigat tacut,
Lacrimi in noapte,
Nici un umar
Fruntea sa-mi plec.
poezie de Iulia Comaniciu (iulie 2001)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înfiere
Aram cu-n strigăt
Ecoul copilăriei.
Când să mă-nbolnăvesc
De viață
M-a înfiat durerea.
poezie de Ștefan Dima
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt...
ași tot ruga
la Dumnezeu
privirea ta
oftatul tău
ași savura
ca un ateu
candoarea ta
sărutul tău
ași înfrunta
instantaneu
uitarea ta
destinul meu...
poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băiatul cu ziare
Zilnic, nu importă care
Titlu și imun la ger,
De strigat alt număr are
Acest vesel mesager.
poezie clasică de Stephane Mallarme din Album de versuri (2010), traducere de Șerban Foarță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carnea mi se zbate în delir
Strigăt de abisuri zdrențuit
Cuvintele ard în trandafiri
Suavitatea aceluiași infinit
catren de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ritual
am văruit casa și gardurile
am întors oglinzile
am închis ușile
și am plecat
în urma lui
strigăt de pasăre...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt împăiat
Pe vârf înalt cu luna-i aură cunjură
Stă ciuta cu bătaia inimii ce-i gândură
După coarnele-n care boncălăia luna
De se cutremura pădurea și jivina.
Cu ecou unde mi-o aleargă dorul..
Bată-l moartea și pe el și pe hăitași
C-au lăsat-o cu doi mândri feciorași
Să-i poarte pe unde neumblat e codrul..
Căci fiara acum îi este neomul
Ce-și urlă mândria cu plumbul și cornul..
Acela de egoism și ură prea înalt
Ce acum șade pe un perete-mpăiat
Ce o face să coboare cu capul plecat
Să ducă dintre stele curaj neînfricat..
Puilor ce o strigă să le fie alăptat
Până într-o zi când în strigăt împăiat
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt, strigăt
Lăsați-mă să strig, să răbufnesc și să mă audă toți
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu știu de sunt plecați... a, nu, nu-s morți
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.
Lăsați-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ținând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenței prin pustiu, cu visele într-un han.
Lăsați-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n țel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieții ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... își căutând natal.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întristare
Mă uitam la tine
și inima mă striga pe sânge
și ochii mă strigau pe căprui
și eu mă strigam pe strigăt
și tu te uitai nimănui.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sublimul strigăt al tăcerii
mâini desprinse de trup sprijină umbra tâmplei
nimeni nu se-ndură să arunce
gândurile
poate or trebui cândva
măcar amintirile lor îngălbenite în loc de altceva
în confesionelul de taină de acasă numai cu tine când stai
până ochii dor în gol pereții nelumii și gura se-ncleștează
și nu se mai aude decât
sublimul strigăt al tăcerii
ah splendidă în esență
această tăcere ce a făcut să răsară o cale
dar cât de greu să o suporți când o pui cu tine la masă
să-i dai să mănânce și ea să se strâmbe
tu să o tot îndemni până ce mâncarea se răcește
și rugăciunea de început ia sfârșit în fața ferestrei
într-un morman de căldură
peste care ziua de vară trece tragând aer fierbinte în piept
în timp ce fredonează sub tălpi scrâșnetul
unei colivii cu sticleți aiuriți de cântat
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!