Toate rezultatele despre pustiit, pagina 4
Pașii mei calcă timpul
Suflete pustiit
nu adormi încă
și mai spune-mi
povestea vieții
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste și dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
și mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
și ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheța încă
și mai încalzește-mă
ca atunci când
[...] Citește tot
poezie de Daniela Pană (2008)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu. Referitor la pustiit, niros [din public] a spus:suflet pustiit de dor, dor infinit...infinite amintiri....
La lăsatul serii
La lăsatul serii, luna răsare
deasupra bălții lângă sat;
uite și colo, o lebădă apare
și țânțarii-s gata de pișcat.
Au fugit și peștii la culcare,
undițele abia se văd pe apă;
gândul meu dus spre visare,
cu grabite iluzii se adapă.
Prin sălcii și păpuriș venise,
să adie, o suflare de vânt;
decimat de întrebări și vise,
lebăda mă trezi pe pământ.
Și tot urcă luna sus pe boltă,
ceru-i pustiit de-ntâii nori;
prin luncă, cantecel tresaltă
al nevăzutelor privighetori.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lumina rugăciunii
lui Mircea Florin Caracaș
îi construiesc credinței încă un tronson
catapetesme de lumini îmbracă altarul
anihilez remușcarea ca pe un frison
și beau agheasmă ca să-mi sting jarul.
aprind o lumânare în liniște mă rog
și stau îngenunchiată lângă icoană
consum rugăciunea ca pe un drog
sevele raiului strâng pe coloană.
aștept nerăbdătoare a primăverii zână
să reânvie-n arbori muguri ce au murit
azi Maica Dumnezeie mă ține de mână
vreau să dea viață visului pustiit.
euforia în suflet aș vrea să rămână
sa fie călăuză pe drumul vestit.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietene
Dacă porți iubire în suflet, te rog, să n-o-mparți cu mine...
Dă-mi-o întreagă, atunci când sufletul îmi e pustiit!
Odată, ți-o voi da înapoi, cu dobândă!
Dar, dacă în zâmbetul tău nădejdea s-a preschimbat în durere,
Poftim, ia-l pe al meu! Eu mai am câteva mii, de rezervă!
Prietene, dacă porți soare-n privire, te rog, împarte-l cu mine...
Doar o fracțiune de zâmbet, cât îl încarc pe al meu"!
Odată, ți-l voi da înapoi însutit!
Dar, dacă în ochii tăi șiroiește-n ascuns o mare durută de lacrimi,
Dă-mi-le-ntregi! Și nu ți le voi da inapoi, niciodată!
Prietene...!
poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
De chaos pătruns
Mă-nvârt în juru-mi ca un astru
În poala soarelui măiastru,
Întunecimea mă-nfășoară
Sălbatic, m-atacă ca o fiară.
Mii de vânturi mă pătrund
În chaos mă trezesc că sunt,
Călcat de pietre fără frică
Ce-n aer cred că se ridică.
Căci, doar pietre ele sunt,
Cad în praful cel mai crunt
Dar, chiar și-atunci, sfidând
Tot vulturi, se cred zburând.
Iar eu, uitat în carcera cea grea
Searbădă și rece, solitudinea,
Nu sunt, ce sunt cu-adevărat
Ci, doar, ce alții au aflat.
[...] Citește tot
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu e cu noi
De ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Și soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.
De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viața o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.
De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldații în război!
Să nu ne temem de dânșii
Căci Eminescu e cu noi.
Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit și îl iubesc la infinit.
poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi (Tatalui meu - in memoriam)
Cu ochii in lacrimi privesc inspre cer,
Dar totu-i neant si vesnic mister.
Nu pot printre stele sa vad, cat as vrea,
O lumina s-apara in viata mea.
Cu ochii in lacrimi atunci spre Pamant
Astept in zadar o adiere de vant,
Sa-mi mangaie sufletul cel pustiit
In aprige ceturi invaluit.
Cu ochii in lacrimi, cu privirea arzand,
Spre mare ma-ntorc, s-astept un cuvant,
Dar valuri de gheata a moarte izbesc
Sa fie moartea un lucru firesc?
Cu ochii in lacrimi, cu moartea in gand,
Cu inima grea, cobor in mormant.
poezie de Alex Dospian (2007)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Monologul vulturului doborât...
-nici săgeata nu mă poate frânge
nici vânzarea pe arginții de iudă
sufletul doar uneori mai plânge
inima de lacrime e udă...
să mai stau puțin să mai respir
împrejur să mai privesc sfios
necătând la starea de delir
și ajunul morții lui Hristos...
și săgeată asta-n trupul meu
parcă-i cui adânc în palmă Lui
parcă-i un destin ce-l duc mereu
pe un drum demult a nimănui...
cât mai am puteri, am să mai zbor
chiar dacă mai greu și pustiit
și săgeată-armă la picior
îmi va fi ca simplu satelit
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet... precuvântător
Doi sonetiști cuprinși de mari ambiții
Porniră-n zbor, pe-aripi de... tastatură,
Să dea, prin universul nostru, o tură
Dar făr-a respecta prea vechi tradiții.
Voioși, preopinenții străbătură
Cel COSMOS, pustiit de noi tranziții,
De parc-au năvălit tătarii, sciții,
Spre-un alt BIG-BANG, cu multă tevatură.
Deși-și pierdură-n zbor destule pene,
Ba chiar și-un toc ce își uitase rolul,
L-au depășit, plutind, pe... Demostene
Și-acum desfac râvnitele pachete
Spre-a demonstra c-au reușit OCOLUL
CUVÂNTULUI ÎN 80 DE SONETE.
sonet epigramatic de Eugen Deutsch din Ocolul cuvântului în 80 de sonete plus încă 10 piruete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginație...
... e scaunul, în întuneric,
cu un umăr gol
și plinu-i s-a golit
de-o faclă mistuindă-n trecere,
cum timpul fără întoarcere,
odată încântător, feeric...
când dispare actorul, diva de pe rol
și lasă totul un deșert, în pieptul celui rămas pustiit
cu ochii-n pâcla de-o penumbră...
scânteia nu mai este, ea ce-aprindea focul
și s-ar renaște -ce se-ncearcă să rămână veșnic sumbră-
când o lumină vie apare, strălucind să-și reia locul...
halou, ce-i scaunul șezând într-un încânt, imaginație,
ca într-o prostrație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!