purice

Îmi mai întorc în gând copilăria

Era un trandafir la colţul casei
Şi-n faţă porţii...
Un tei măreţ!
Era şi ciutura din curte
Doamne... erau atâtea frumuseţi!
Pe sub porticului de la poartă
Intrau şi cai şi călăreţi
Era şi-un câine-n curtea aia
Era şi blând şi credincios!
Erau şi gâşte erau şi raţe
Şi un curcan un pic nervos!
Era colina ce în iarnă
Ne îmbia la derdeluş,
Erau şi prunii din livadă,
Era bunica şi mătuşi,
Eram nepoţii în vacanţe
Şi-acuma nu mai e nimic!
Plecat-am toţi, care-ncotro
Unii -mprăştiaţi prin lume
Şi alţii au plecat... de tot!

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul rău

O infatuare e mai riscantă decât întoarcerea
pe marile bulevarde ale morţii unde nu se respectă nimic
în niciun caz viteza.

Cine să le tempereze imboldul?

O piedică pusă între noi care să rupă instincul,
un semn al bogăţiei câştigate
zvon de moarte pus în gura celui ce crede
că lui nu i se întâmplă dezastrul.

Cel fără teamă în temă se va trezi,
e vremea când întâmplările se ţin lanţ şi se leagă
de evenimente nepotrivite.

Luminile oraşului apropie fictiv depărtarea
în timp ce drumul se tot lungeşte,
cel nerăbdător îşi înşală speranţa şi se grăbeşte
oboseala încercuindu-l.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganului, pe cât era el de înalt, i se făcu inima mică, mică, mai mică decât un purice. Privi insistent spre Adela; ar fi dorit să pornească în fugă în direcţia ei, dar nu procedă astfel. Rămase pe loc, dând mâna cu directorul, primarul, preşedintele... Nu consumase nimic dulce în acea zi, până la ora aceea, ceea ce, în cazul lui reprezenta o mare performanţă. Auzi ceva referitor la înălţimea lui, fără a-şi da seama cine sau ce anume spusese, surâse şters, mulţumi şi porni spre trepte. Sus, se întoarse pentru salut şi privi pentru ultima oară spre Adela, care-i făcea semn cu mâna că totul va fi bine. Oare aşa va fi? Geograful spera ca adolescenta să aibă dreptate, măcar în privinţa asta. După ce salută, dispăru în interiorul navei, în uralele mulţimii adunate, care aclamase necontenit, deşi nu foarte zgomotos.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu... cu pana din aripa rănită !

Mi-ai dat un umăr...
ca să plâng!
Îţi mulţumesc
s-aş vrea...
Ca-n braţe să te strâng,
Să vreau să nu mai plâng
Şi să-mi adun din cioburi
Al meu gând
Tăcând!
Nu-mi spui,
Dar eu te simt,
Că eşti în noapte
Suspinând...
Fără să spui,
Fără să ceri
Un gest,
Un semn,
Ca să-ţi alini
Sufletul frânt,
De nicăieri!

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Zoriţa Purice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu-Sunt" nu e grupul de două cuvinte, e faptul că sunteţi, e faptul că aici, acum sunteţi. "Eu-Sunt" sau conştiinţa primară e una şi aceiaşi într-o căprioară, în voi, într-un purice, sau într-o salcie. E VIAŢA! E unul şi acelaşi fapt de "A-Fi", nu e particular decât prin "eu"-l personal cu care vă identificaţi voi şi vă izolaţi în/ca persoană, altfel, faptul de "A-Fi" e însăşi Dumnezeu cel viu, viaţa, Numenul manifestat ca fenomen. NU E NICI O DUALITATE AICI! Aşa că înainte de a face afirmaţi prosteşti gen: "Mai întâi dispare "eu". Care vezi, doamne, te pomeni observatorul şi apoi se dizolvă "sunt" care vezi, doamne, o fi martorul, ar trebui să vedeţi că doar gândurile din căpăţâna voastră năroadă şi din ochii voştri fixaţi de frică ca în filmele de groază se pot diviza. "Eu-Sunt" nu se poate diviza că e viaţa si nu gândurile voastre sterile cu care încercaţi să o prindeţi pentru a o vinde celor naivi şi creduli. CÂND PREZENŢA SAU "EU SUNT" INTRĂ, SE RESOARBE ÎN ABSENŢĂ, nu e pe bucăţi că nu sunt două stări, NU E NICI O DUALITATE, e doar NUMENUL/ABSOLUTUL, MANIFESTAT CA ŞI FENOMEN SAU "EU-SUNT"! PAM, PAM.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merse, merse, prin câmpii cu inima plină de foc pentru măiastra lui, trecu prin păduri, şi nu se putea împăca cu gândul că n-o să-şi mai poată vedea odorul. În cele din urmă, căzu de obidă şi de mâhnire. Stând el aşa şi zbătându-se cu gândurile, băgă de seamă că p-acolo p-aproape curgea o apă. Se duse să se scalde ca să se mai răcorească. Tot scăldându-se, văzu de ceea parte a râului nişte smochini. Îşi aduse aminte că nu mâncase de două zile şi se duse să facă o gustărică cu niţele smochine. Mâncă ce mâncă, dară începu a simţi că din ce în ce se schimbă. Unde din om ce era, se pomeni deodată măgar. Altă nevoie acum. Cum să se întoarcă în cetate? Pe lângă celelalte toate, acum are să fie şi prigonit. Umblând în sus şi în jos pe marginea pădurei, îi era frică să intre înăuntru pădurei, ca să nu-l apuce vro fiară sălbatecă; se temea iară să iasă mai la lumină, ca să nu-l prinză vrun om, să-l puie la vro muncă ce n-ar putea-o duce. Ce să facă? Se căina şi se văicărea, de-i plângeai de milă. Toată ziua umblă rătăcind cu inima cât un purice de frică. Flămânzi iară. Căutând câte ceva de mâncare, dete peste nişte roşcove. Se apucă să mănânce, căci era lihnit de foame. Cât p-aci era să moară de bucurie când văzu că încet, încet, se schimbă şi se făcu iară om. Stătu în loc şi se cruci şi el de astă minune.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

Căţeluş cu păru' creţ
Fură raţa din coteţ,
El se jură că nu fură
Ca dulăii buni de gură,
Nu cum latră ăia proşti
Ce n-au şcoală de la foşti,
Posedând, că-i modă-n stat,
La ciordit, un doctorat,
Cum e lupta pe ciolan,
O potaie, din alt clan,
L-a turnat, impertinent,
La ziare-n occident,
Pentru-o măgărie crasă,
Cum fac boii fără clasă,
Ori viţeii de la bac
Ce-au fost prinşi cu mâţa-n sac,
Copiind, neinspirat,
Teza lui de doctorat,
După o lucrare, chiar,
Demnă de un găinar,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!