ostil

patru planuri suprapuse

– Of, Doamne! Umbra de om se întoarce
un hectar de oftaturi, zece mii de paşi între
via de la deal, groapa de lut galben şi
coliba învelită în stuf de lângă râu… acum
s-a pus să şteargă sticla lămpii cu ziar şi salivă
ochii lăcrimau – nu-i da, Doamne, semnul risipei
pus pe neamul acesta… o mogâldeaţă surâdea în somn
…………………………………………
violet aurii
gânduri prelungi rotesc sus
sus
întretăindu-se ca într-o luptă aprigă
globuri prelungi, albastre, verzi, roşii, albe… dâre
diluate, cele violet le înghiţea, una câte una,
pe celelalte
…………………………………………
jos, folii uscate – par din piatră alb-gălbuie, alb-murdar
…………………………………………
mai jos
mâna mea dreaptă întinerind

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă pentru Moll Magee

Apropie-te, fetiţa mea;
N-aruncă nimeni cu pietre-n mine, orice-ar fi,
Pentru că eu oftez, oftez în timp ce merg;
Şi compătimeşte-o pe Moll Magee.

Omul meu era un biet pescar,
Arunca-n mare plase şi fire,
Iar eu trebuia să sărez heringul
Toată ziua, fără contenire.

Când părăseam baraca-n care săram peştii
De-abia-mi târam picioarele pe povârniş
Sub lumina palidă a lunii binecuvântate,
De-a lungul drumului zgrunţuros, din pietriş.

Am fost dintotdeauna o femeie pirpirie,
Bebeluşa mea creştea sub nori apăsători;
O vecină avea grijă de ea ziua,
Iar eu de cu seară până-n zori.

[...] Citeşte tot

poezie de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nici o dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.
Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi cu cine trăieşti, ca să-ţi spun cine eşti

Când stai cu hoţi, înveţi să furi,
Iar cu birjari, înveţi să-njuri,
Cu cei nedrepţi ‒ să fii nedrept,
Iar cu cei drepţi ‒ să fii om drept.

Cu-nşelători, înveţi să-nşeli,
Cu scornitori, înveţi scorneli,
Cu oameni răi ‒ să fii om rău,
Iar cu lingăi ‒ să fii lingău.

Cu mincinoşi, înveţi să minţi,
Să fii cuminte ‒ cu cuminţi,
Cu cei scrântiţi ‒ să fii scrântit,
Iar cu tâmpiţi ‒ să fii tâmpit;

Cu tupeişti ‒ să ai tupeu,
Cu cei atei ‒ să fii ateu,
Cu cei curvari ‒ să fii curvar,
Iar cu măgari ‒ să fii măgar.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!