Amuzante/comice despre inalta, pagina 4
Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Țigănești, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheșă, înaltă și uscată ca o sfântă, cu o aluniță mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga și cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuță.
Ion Luca Caragiale în Două loturi (1898)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine ridică?
Cine ridică povara din mine
Când cuvintele sunt îngeri de lumina,
Cu rădăcină...
Cum se poate înălța întreagă memoria
Spărgând zidurile frunții cu toată furia?
Cine-mi poate lua dreptul de-a nu uita,
Când inima se frânge ca liniștea,
Când mâinile ce-mi întind ciocanul și cuiele
Sunt aceleași ce mi-or dăinui numele?
Cine desprinde de flacari risipa...
Cine-mi ridică aripa?!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pui de pom și pui de om
Un sâmbure de pom
Prinde viață din pământ.
Din pântece, pui de om
Către viață-și ia avânt
Când puiul de pom prinde rădăcini,
Puiul de om se joacă prin vecini.
Când puiul de pom, drept se înalță,
Puiul de om se-alintă și se răsfață.
Când puiul de pom prinde să rodească,
Puiul de om începe să iubească.
Când puiul de pom rodește din plin,
Puiul de om își făurește destin.
Când puiul de pom nu mai este pui,
Puiul de om își construiește rostul lui.
Când fostul pui de pom nu mai rodește,
Atunci, puiul de om, îmbătrânește.
Când timpul pentru fiecare a trecut,
Pomul este vreascuri, iar omul... a tăcut.
poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duminică dimineață - VIII
Ea aude, deasupra acelor ape tăcute,
O voce care strigă: "Cripta din Palestina
Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele.
Este mormântul Domnului, al lui Isus."
Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui,
Încă dependenți de zi și de nopte
Sau pe insula singurătății, orfani și anarhici,
De cealaltă parte a a apelor mari, fără putință de scăpare.
Căprioarele ne cutreieră munții, iar pitpalacii
Înalță fluierături spontane împrejuru-ne;
Mure dulci se coc în pustietăți;
Și, în solitudinea cerului,
Seara, stoluri de porumbei plonjează
În acrobații aeriene, lansându-se
În penumbră cu aripile larg deschise.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Negrul seduce
Negrul se duce
Sub coji de culoare uscată
Își caută soarta.
Toamna-și omoară culorile toate
Vântul un cântec înalță,
Și-și leagănă poarta.
Scârțâind se învârte
Pământul pe axa-i bătrână
Își târâie scoarța.
Spațiu-și revarsă planetele toate
Lumina se teme, ce neagră e groapa...
Și gata e harța.
Viața aleargă
Gâfâind, cursa nebună
Trage pe dreapta.
Dușmanul pândește finalul de linie
Cronometrul așteaptă în mână
Oare-i învinsă,
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
o să mă întreb dacă o să te întreb
cât de mult mă iubești dacă m-ai iubi
ce tare m-ai strânge în brațe
când o să-ți propui
călcându-mă în picioare cu pantofii tăi mici
o să mă întreb dacă o să fie adevărată
povestea noastră de iubire
dacă o să fie vreo poveste de iubire
o să mă lovesc de întrebare până când rana
va sângera versuri
voi lovi cuvintele până când copiii noștri
vor bea whisky în creșe
și vor fuma marijuana la școală
azi o să te întreb de ieri
mâine de azi și poimâine
ne vom întreba dacă ne iubim
dacă o să am curaj să te întreb
ne vom înălța până la stele
să găsim leac pentru tristețe
de plictiseală o să ne întrebăm
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casele domnești din București se-nălțau pe povârnișul malului stâng al Dâmboviței, printre bătrâne tulpini de sălcii, închise într-un larg pătrat de-nalte și țepene ziduri, care pe de o parte se afundau în apă, proptite cu largi căprioreli de piatră, iar de celelalte trei părți, înconjurate cu șanțuri adânci, își arătau pe dinafară numai întinsa lor față netencuită și clădită cu straturi de cărămizi și de bolovani de piatră; la mijlocul peretelui din fața casei se afla poarta cu gang boltit, pe d-asupra căreia se înălța un turn pătrat, cu ferestrui de meterez; iar dinaintea porții era o podișcă care, prin mijlocul unui scripete, se lăsa pe d-asupra șanțului și se ridica la vremi de primejdie; alte patru foișoare cu temelii întărite apărau colțurile întinsei împrejmuiri.
Alexandru Odobescu în Doamna Chiajna, Nunta (1860)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adulație (A mea-i lumea toată)
Ascultați popoare și luați aminte
A mea-i lumea toată, țineți bine minte!
Când de fericire, ochii-mi scânteiază
Toată lumea râde, cântă și dansează,
Însă, dacă lacrimi mi se scurg sub gene,
Toată lumea plânge, se sufocă, geme.
Mă doare, vă doare! luați bine seamă,
Omenirea toată depinde de-o toană!
Libertatea voastră-i nepăsarea mea
Dac-ar fi să-mi pese, toți ați dispărea!
Doar ce văd există, ce nu văd, visez,
Ca să prindeți viață, stați să vă scanez,
Fiecare este umbra mea sub soare
Scundă sau înaltă, după-a mea mișcare!
Să-mi aduceți daruri și laude multe
Drept recunoștință-a vieților mărunte!
Și vegheați-mi somnul, orice vis plăcut
Este pentru lume, un nou început!
[...] Citește tot
poezie de David Daniel Adam
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fabulă
Cic-a fost, odată, iacă
Undeva, pe-aici, o vacă
Costelivă și tarată,
Cu un corn, da-ncornorată,
Ce-a văzut pe sus, pe-o cracă
Stând o cioară crăcănată,
Ce rostea o fredonată
De silabă
Tâmpă, slabă:
- "Cra"
Și "cra"
Și iar "cra-cra..."
Iar văcuța se mira:
- "O silabă-o să mugesc
Dacă mi se prelungesc
Nu un corn, nici o copită,
Știu, chiar dacă-s numai vită!
Prelungi-mi-s-ar urcușul
Unde-și are ea culcușul,
Chiar și dușul,
[...] Citește tot
fabulă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mănăstirile Bucovinei
Am mers prin Bucovina-n cercetare
Cu soața mea pe post de scutier,
Dorind să aflu mănăstirea-n care
Mă pot apropia mai mult de cer.
Am fost la Putna, mănăstirea unde
E-o lespede de piatră și-un mormânt;
Acolo rădăcini de neam, profunde,
Sunt răsădite de Ștefan cel Sfânt.
La Probota am mai făcut o haltă,
Să-l văd pe Rareș Vodă-nmormântat;
La Dragomirna, zveltă și înaltă,
Speram s-ajung de cer apropiat.
Am fost la Solca și la Slatina,
La Arbore, la mândra Suceviță
Și am citit înscrisă datina
La Râșca: "Vă rog bateți în tochiță!"
[...] Citește tot
poezie de Dan Norea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!