gandi

Alex: Deh, mă... Nu ştiu ce să-ţi zic.
Nistor: Zi-mi doar că rămânem în continuare prieteni; atât. Chestia asta n-o să se schimbe, nu? Rămâne valabilă, în picioare?
Alex: Ce-ai, mă? Ce şi de ce să se schimbe între noi? Bineînţeles că rămânem prieteni, pentru totdeauna! Doar nu-ţi închipui cumva că Stela mi-ar putea interzice să vorbesc cu tine?!
Nistor: Ştiu şi eu... Şi dacă ţi-ar interzice totuşi, i-ai da ascultare?
Alex: Bă, tu eşti căzut în cap rău de tot, ce dracu'?! Sau ce-ai?! Evident, nici n-ar putea să-mi interzică aşa ceva! Ştie că tu şi Luci sunteţi pentru mine... Mă rog, ceva mai special; ne leagă o prietenie trainică, veche, ce nu poate fi destrămată niciodată, de nimeni, nici chiar de ea. Aşa că nu-mi mai veni cu prostii de genul ăsta. Clar, nu?!
Nistor: Eh, aşa mai merge. Da' tu... Zău, mă... Nu pricep deloc; cu doctoriţa noastră... Ce ţi-a venit aşa, deodată? Ai înnebunit brusc? Stai, să-mi amintesc... Cum ziceai înainte de a fi plecat de pe Terra? Parcă spuneai ceva de genul că nu te-ai încurca deloc cu doctoriţe sau psihiatrii, mai ales că Stela avea mereu ceva împotriva ta. Ce s-a întâmplat acum cu Alex de atunci, negativistul? Unde a dispărut?
Alex: Ce vrei, mă, se mai schimbă omu'...
Nistor: S-o schimba, mă, nu zic nu, da' nici chiar aşa, brusc, ca tine şi în asemenea hal, la 180 de grade...
Alex: Păi, părerea mea de atunci a rămas undeva, departe, în urmă, în trecut; alta i-a luat locul acum. Ce-ai vrea? Să mă mai împotrivesc? Nu mai pot, mă! M-a prins deja în mrejele ei, iremediabil şi ireversibil; m-am îndrăgostit de ea, tocmai de ea, doctoriţa noastră! Am căzut în capcană; nu mai pot ieşi, ori da înapoi.
Nistor: Ai căzut, ca fraieru'...: Oricum, felicitări, mă! Sincer. Sper să fii fericit alături de doctoriţa ta, doar pe ea ai ales-o; probabil o meriţi... Nu, zău, serios acum, chiar mă bucur pentru voi, ce naiba?! Ce prieten ţi-aş mai fi dacă aş gândi altfel? Casă de piatră, mă!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Te înţeleg. Poate n-ar fi trebuit să-ţi fi spus toate acele vorbe; ştiu că am fost prea dur cu tine. Îmi pare rău.
Lucian: Nu trebuie să-ţi pară rău, Mihai. Chiar meritam să te comporţi astfel. Chiar mă aşteptam la o reacţie violentă din partea ta, dar tu ai fost destul de calm, contrar aşteptărilor mele.
Mihai: M-am străduit din răsputeri atunci să mă abţin, să nu izbucnesc, dar... Eram prea tulburat, şocat, nu mă puteam controla, concentra, gândi logic. Nu mă aşteptasem la una ca asta; nu din partea ta! Eram contrariat, de aceea m-am purtat astfel.
Lucian: Ce te-a determinat să-ţi schimbi părerea?
Mihai: Mi-am dat seama că greşeam. Am înţeles că nu aveai cine ştie ce intenţii, sau ce-mi trecea mie prin minte atunci.
Lucian: Îmi închipui... Ascultă, sper că ceea ce am făcut n-a stricat cumva relaţia dintre tine şi Ly; lucrurile mergeau aşa de bine între voi doi, sau cel puţin mie aşa mi se părea. Sper că prostia mea nu v-a afectat în vreun fel, pentru că n-am avut nici o clipă intenţia s-o îndepărtez pe Ly de tine. N-am vrut să-ţi fur prietena, iubita. Trebuie să mă crezi! Adică, eu şi Ly... Cu siguranţă, nu!
Mihai: Linişteşte-te! Ştiu acest lucru. Oricum, n-ai fi putut să mi-o iei, n-aş fi cedat aşa de uşor. Aş fi luptat pentru ea; nu mă refer la bătaie, desigur... Dar ştiu că nu asta ai încercat. Iar în privinţa relaţiei dintre mine şi Ly, nu-ţi face griji. Nu s-a schimbat nimic. Lucrurile merg în continuare la fel de bine între noi, relaţia noastră n-a fost deloc afectată, cu nimic.
Lucian: Hmm... Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu Lia, ci tu ai fi intrat atunci în cameră... Oare cum ai fi reacţionat?
Mihai: Mai bine nu te întreba. Nu cred că într-o asemenea situaţie aş fi putut judeca în vreun fel, deci, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, cum aş fi reacţionat... Mai bine că n-am intrat eu.
Lucian: Da, mai bine...
Mihai: Sper însă să nu mai încerci vreodată s-o săruţi pe Ly, indiferent de motive.
Lucian: Bineînţeles că n-am să mai încerc aşa ceva, doar nu-s prost!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: A rămas să mă lămuriţi cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei şi-ţi pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcţie; nu m-ai dezamăgit deloc! Şi sper să nu mă dezamăgeşti nici acum, începând să-mi reproşezi că aş avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înţelegi şi să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influenţa cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituţii şi normal, pe tine te-aş fi susţinut, asta se ştie, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greşit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii şi trebuie să ştii că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toţi sunt conştienţi că te-aş fi ales pe tine. Reţine, deci; te-aş fi ales, nu doar te-aş fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenţi, iar decizia finală depindea în mare măsură şi de indicaţia computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcţie?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcţie: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeţi că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu ştiu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuşi poţi fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilităţi şi în general, de tine va depinde reuşita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei şti să te înţelegi cu colegii tăi; cu toţi, nu doar cu Alex şi cu Nis, care-ţi sunt prieteni apropiaţi. Ei sunt datori să-ţi dea ascultare, iar tu – cred că ştii foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ţi spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că ştiu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Bună seara, Londra. Pentru început, permiteţi-mi să îmi cer scuze pentru această întrerupere. Apreciez, ca şi mulţi dintre voi, confortul rutinei zilnice - siguranţa familiarului, liniştea repetiţiei. Mă bucur de ele la fel de mult ca orice cetăţean. Dar de dragul celebrării, de îndată ce aceste evenimente importante din trecut se leagă adesea de moartea cuiva sau de sfârşitul vreunei lupte sângeroase, petrecerea unei sărbatori plăcute, m-am gândit că am putea celebra această zi de 5 noiembrie, o zi despre care din păcate nu se mai aminteşte, prin a rupe puţin timp din rutina de zi cu zi şi a ne aşeza pentru o scurtă discuţie. Evident că există şi oameni care nu vor ca noi să vorbim. Cred că chiar şi acum sunt date ordine prin telefon şi oameni înarmaţi vor fi în curând în drum spre noi. De ce? Pentru că de îndată ce bastoanele sunt folosite în locul interogatoriilor, cuvintele le vor stăvili întotdeauna puterea. Cuvintele au sens, şi pentru cei care vor asculta vor întrupa adevărul. Şi adevărul este că se întamplă ceva complet greşit cu această ţară, nu e aşa? Cruzime şi nedreptate, intoleranţă şi asuprire. Şi unde cândva aveam libertatea de a ne împotrivi, a gândi şi spune ceea ce credem, acum avem cenzură şi sisteme de supraveghere care ne îngrădesc şi ne solicită să ne supunem. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vină? Cu siguranţă unii au o vină mai mare decât alţii, şi o să li se ceară explicaţii, dar să fiu sincer din nou, dacă vrem să găsim vinovaţii, trebuie doar să privim în oglindă. Ştiu de ce aţi făcut-o. Ştiu că vă temeaţi. Cui nu i-ar fi teamă? Război, teroare, boli. Erau o multitudine de probleme care conspirau ca să vă corupă gândirea şi să vă îndepărteze de bunul simţ. Frica a scos ce era mai bun de la voi, şi cuprinşi de panică a-ţi apelat la cel care este acum prim-secretar. Adam Sutler. V-a promis ordine, pace şi tot ce v-a cerut în schimb a fost tăcere şi supunere. Aseară am încercat să pun capăt acestei tăceri. Aseară am distrus pe bătrânul Bailey pentru a reaminti acestei ţări ceea ce a fost dat uitării. Cu mai bine de patru sute de ani în urma, un mare om a dorit ca ziua de 5 noimebrie să rămână întipărită pentru totdeauna în minţile noastre. Speranţa lui era să amintească lumii de cinste, dreptate, libertate şi că acestea, mai mult decât cuvinte sunt perspective. Aşadar, dacă nu a-ţi văzut nimic, dacă crimele acestui guvern rămân necunoscute pentru voi, atunci sugerez să lăsăm ziua de 5 noiembrie să treacă neobservată. Dar dacă şi voi vedeţi ce văd eu, dacă şi voi simţiţi ce simt eu, şi dacă a-ţi căuta ce caut eu, atunci vă cer să mă susţineţi timp de un an de zile începând din această seară, în faţa porţilor Parlamentului şi împreuna o să le oferim o zi de 5 noiembrie care nu va fi niciodată uitată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!