Replici despre gandi, pagina 3
Poporan: Lătratul excesiv e dăunător. Atrage atenția mijloacelor de informare...
Grivan: Este necesar! Ați văzut? Victima s-a speriat și a fugit! Altfel ar fi trebuit să comit un delict mai grav: să mușc!
Poporan: Ai simțit această pornire?
Grivan: Da! Mi-am reprimat-o greu!
Poporan: Ascultă! Când simți nevoia să muști, mușcă, băiete! Nu te gândi la lege! Oricum, ești exonerat de orice răspundere!
Grivan: De ce!
Poporan: Juridic vorbind, tu ești numai un animal de casă. Pentru faptele tale răspunde instituția angajatoare.
Grivan: Prin urmare, mă tratați ca pe un animal cu răspundere limitată?
Poporan: Legea e generoasă. Îți dă dreptul să fii iresponsabil!
Grivan: Filozofia toleranței...
replici din piesa de teatru Partidul Național al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celine: Trecutul e trecut. Așa a fost să fie.
Jesse: Chiar crezi asta? Că totul e predestinat?
Celine: Știi, lumea ar putea fi mai puțin liberă decât credem.
Jesse: Da?
Celine: Da, date fiind aceste circumnstanțe exacte, așa se va întâmpla de fiecare dată: cu două părți hidrogen, o parte oxigen, vei obține apă de fiecare dată.
Jesse: Nu, nu, adică ce s-ar fi întâmplat dacă bunica ta ar mai fi trăit o săptămână sau dacă ar fi murit cu o săptămână sau chiar căteva zile mai devreme? Lucrurile ar fi putut sta altfel. Cred în asta.
Celine: Nu poți gândi așa, e...
Jesse: Nu, adică nu ar trebui pentru majoritatea lucrurilor, numai că în această privință se pare că ceva s-a rupt.
replici din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și deci, din cauza Adelei nu dorești tu să-ți faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, șefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea și că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, șefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis și ea că mă va aștepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Ești cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri așa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăși mi-a promis... apoi și eu ei!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Joey: Mi-ai cumpărat un zid?
Pacey: Nu l-am cumpărat. L-am închiriat. Și nu a fost prea ieftin nici așa. M-a costat 100 de dolari.
Joey: Mi-ai cumpărat un zid?
Pacey: Ai mai spus asta. E o ofertă temporară, așa că ai face bine să te apuci de treabă.
Joey: Pacey, nu vezi cât de mare e chestia asta?
Pacey: Am crezut că următorul tău proiect ar trebui să fie mai mare decât ultimul. E timpul să evoluezi atât ca persoană, cât și ca artist. Ți-am mai luat și asta. (Ridică o cutie cu vopsea.) Și știu că nu e de ajuns pentru tot zidul, dar potrivit proverbului, cea mai lungă dintre călătorii începe cu primul pas.
Joey: O să am nevoie de ajutorul tău.
Pacey: Ha, nu, nu, nu, nu și de data asta, domnișorică. (Începe să se îndepărteze.)
Joey: Pacey, ești incredibil. De îndată ce cred că în sfârșit te cunosc, faci ceva atât de incredibil, ce mă provoacă într-un mod în care nimeni nu s-ar gândi. În caz că nu am spus destul, îți mulțumesc.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leon (când ceasul bate miezul nopții): Ai auzit?
Ninotchka: E ora 12.
Leon: E miezul nopții, uită-te la ceas! S-au întâlnit cele două și se sărută. Nu e minunat?
Ninotchka: Așa funcționează un ceas. Ce e așa de grozav în asta?
Leon: Ninotchka, e miezul nopții. O jumătate de Paris face dragoste cu cealaltă jumătate.
Ninotchka: Chiar e nevoie să devii romantic ca să te simți bine, observ.
Leon: Nu mă pot gândi la alt motiv.
Ninotchka: Sentimentalisme!
Leon: Tu analizezi lucrurile în afara lor. Cu mine ai face la fel! Dar n-o să te las. Iubirea nu e simplă, Ninotchka. Ninotchka, de ce crezi că porumbeii se giugiulesc? Sau de ce melcii, printre cele mai reci creaturi, sfârșesc prin a fi lipiți unul de altul? De ce crezi că fluturii zboară sute de kilometri pentru a-și găsi perechea? De ce florile își deschid ușor petalele? Ah, Ninotchka, Ninotchka, ești sigură că nu simți măcar un simptom al pasiunii divine? O căldură în palme, o greutate ciudată în întregul corp, o sete dar nu de apă, ci de altceva, de mii de ori mai ispititor care te face să jubilezi?
Ninotchka: Ești tare vorbăreț. (O sărută.)
Leon: Vorbăreț?
Ninotchka: Nu, ai fost chiar tăcut. Din nou. (Încurajat, Leon o sărută din nou.) Mulțumesc.
Leon: Ah, Ninotchka mea tiranică! Imposibilă, neromantică, rațională! (Îl sărută ea.) Din nou.
replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Adela...
Adela: Nis...
Nistor: Ce-ai pățit, nebunatică mică? De ce stăteați afară? De ce nu vi se dădea voie să intrați în Institut?
Adela: Ah, Nis... Am pierdut invitația de la tine, iar domnii aceștia care stau de pază nu erau dispuși să ne creadă.
Nistor: Ai pierdut-o?! De ce nu m-ai sunat? Ți-aș fi adus alta; oricând, oricâte.
Adela: Nu puteam să te sun. De abia azi, de dimineață, am observat că nu mai aveam invitația ta; era prea târziu... Tu probabil erai deja aici, la Institut, cu colegii tăi.
Nistor: Nu conta. Aș fi trimis pe cineva să vă aducă altă invitație, aș fi rezolvat în vreun fel.
Adela: Ah... E bine că ai venit și acum, altfel nu mai apucam să te văd, decât acasă, la TV, sau aici, pe ecranele astea.
Nistor: Mda...
Adela: Deci, vei pleca...
Nistor: Trebuie... Adică...
Adela: Lasă, nu încerca să-mi explici... Poate ar fi trebuit să fi acceptat propunerea ta de a merge cu voi, în misiune. Ar fi fost interesant.
Nistor: Acum e prea târziu. Nu se mai poate face nimic.
Adela: Știu... Nu mai e timp suficient. Ar fi trebuit să mă fi gândit mai bine atunci.
Nistor: Ar fi trebuit.
Adela: Oricum, promisiunea mea rămâne valabilă, deci, să nu mă uiți în toți anii ăștia.
Nistor: Cum să te uit, năroado?! O să-mi fie tare dor de tine, mereu! Mă voi gândi la tine zi de zi, în fiece clipă, începând din momentul lansării.
Adela: Off, Nis...
Nistor: Adela... Te iubesc!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
To Kuny: Să reluăm, deci... Ești de acord cu mine că are acest drept, de a se plimba oricând, cu oricine, nu doar cu tine și că nu este obligată să-ți raporteze ție ce face în timpul ei liber, sau să-ți dea explicații referitoare la aceste lucruri?
Lucian: Da, domnule. Așa este. Aveți dreptate.
To Kuny: Bun. Până aici ne-am înțeles. Mai departe... Ar fi cazul să pricepi că nu trebuie să te deranjeze faptul că ea se plimbă și cu altcineva, nu doar cu tine.
Lucian: Desigur. Înțeleg perfect asta. Dar mă deranjează, enorm!
To Kuny: N-ar trebui, sau chiar dacă te deranjează, nu dovedi acest lucru, păstrează pentru tine ceea ce simți, prefăte că totul e-n ordine, pentru că altfel dai de bănuit.
Lucian: Dar nu pot pretinde că totul ar fi în ordine! Nu mă pot preface!
To Kuny: Păi, ar trebui să poți, pentru că altfel, acest comportament al tău, aduce a gelozie. Începi să pari gelos, băiete și nu cred că e bine. Nu e bine deloc!
Lucian: Uff... Dar... Nu doar par gelos! La naiba! Chiar sunt gelos! Foarte gelos! Gelozia mă roade cumplit, mă chinuie, nu-mi dă pace... Fierb... Clocotesc... Simt că explodez și alta nu!
To Kuny: Și cum îi poți explica ei acest lucru? Ce-i poți spune? Cum îți poți justifica acest comportament? Cum va interpreta ea reacția ta? Ce va crede?
Lucian: Nu știu.
To Kuny: Păi, vezi, nu te-ai gândit la consecințe.
Lucian: Nu, nu m-am gândit. Deloc! La nimic! La naiba! Nu mai pot gândi logic... Îmi pierd raționamentul, totul; complet...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Dacă a doua oară am ajuns fără să vreau la el, prima oară a fost cu un scop anume. Știi despre ce am discutat cu el?
Maria: N-aș avea de unde.
Nick: Ba da, ai avea, dacă te-ai gândi puțin. Pentru că i-am vorbit despre ceea ce m-ai rugat tu mai devreme, în legătură cu secretul nostru.
Maria: Ah, știu... Și ce-ai rezolvat? A fost de acord să dezlege misterul?
Nick: Nu tocmai. Dimpotrivă! M-a rugat insistent să păstrăm în continuare secretul și i-am promis că-i vom respecta dorința.
Maria: Dar, Nick, n-ai rezolvat nimic astfel.
Nick: Înțelege-mă, te rog! Nu l-am putut refuza. E totuși, tatăl meu.
Maria: De fapt, nu este el.
Nick: Știu, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Îmi este ca un tată, doar m-a crescut cu drag. Oricum, e singurul tată pe care mi-l amintesc și pe care-l cunosc. Celălalt...
Maria: Celălalt e un om minunat.
Nick: Sunt sigur că așa e, dar și el e la fel de minunat.
Maria: Știu.
Nick: Tocmai de aceea nu pot să-l dezamăgesc.
Maria: Te înțeleg. Deci, în final, n-ai rezolvat nimic discutând cu tatăl tău.
Nick: Ba da, bineînțeles. Mi-a promis că va încerca să găsească o altă soluție. Zicea că va discuta serios cu Luci, cât de curând, dar nu știu ce anume are de gând să-i spună.
Maria: Așa, deci?! E bine și doar atât. Deși ar fi fost mult mai bine dacă ar fi decis să nu ascundă nimic, să vorbească, să dezvăluie întregul adevăr, în fața tuturor; nu cine știe ce, să-l convingă pe Luci....
Nick: Știu, dar nu l-am putut convinge. De asta venisem la voi în navă; bănuiam că te voi găsi acolo. Voiam să-ți spun că am stat deja de vorbă cu tatăl meu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Știi, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu știai?
Lucian: Nu. Nu știam... Și spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ți fi menționat numele, cel puțin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce și ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu știu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deși aș fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aș fi mărit puțin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ți-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puțin o dată.
Lucian: De unde știi? Dacă n-ai văzut, cum poți susține că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducție?
Sonya: Sigur, am dedus după mișcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria și după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-ați separat, e mereu tristă; cred că nu se gândește decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susții că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu știam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aș vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum știi: Are unul și scrie foarte mult despre tine în paginile lui.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!