apogeu

Sonet la apogeu

În ochii tăi căprui, vai!, se răsfrâng,
Cinci mii de stele, luminând astral,
Eu mă transform în înger canibal,
Şă-ţi ronţăi sânul drept şi sânul stâng.

Nu sunt nici inocent şi nici nătâng,
Nu sunt duplicitar, iubito, nici teatral,
Avem în noi, stelar, un tandru ideal,
Tu să mă-nfrângi, eu trupul să ţi-l frâng.

Iubirea nu se cântă, ci tainic se suportă...
Nici nu mai ştim ce-i lumea şi ce-i eul
Şi, suportând, ostateci, a sângelui escortă,

Ne căutăm, în carne, eterici, Dumnezeul...
Ah!, sângele, vulcanic, ne fluieră-n aortă,
Înfriguraţi şi ludici, noi prindem apogeul!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzualitate învinsă

senzualitate învinsă de tristeţe şi oboseală
aerul de chemare al unui vis pierdut
taine dezlegate de condei şi cerneală
mândrie dureroasă... sunt al vieţii recrut.

freamătul amintirilor finalizat în tremur
zâmbet resemat la picioare de vers
mult fond de ten mască pentru murmur
fantasmele din umbră în tablou pervers.

regretul sfâşiat ca o salată pe tarabă
frica de singurătate care mă bântuie mereu
cuvintele dilatate silabă cu silabă
cartea iluminărilor atinge-un apogeu.

respiraţie desferecată exercitată-n grabă
pâini de lumină coapte în vatra sufletului meu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reaprindeţi singuri lumânarea

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Casa voastră este un antreu
Care suie-n ceruri cuvântarea,
Pentru a-l chema pe Dumnezeu.

Nu mai fiţi orbiţi de neputinţă,
Nu mai fiţi doar piese de muzeu,
Daţi dovadă mare de credinţă
Când e suferinţa-n apogeu.

Nu vă mai cruciţi la conspiraţii,
Cel ce crede-n ele e ateu;
Domnul este între respiraţii,
Pregătind eternul Elizeu.

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Jertfa voastră costă doar un leu;
Nu blamaţi aiurea izolarea,
Căci şi-acolo este Dumnezeu.

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om revedea...

ne-om revedea şi tu şi eu,
ne-om revedea bătrâni şi goi,
ne-om revedea la apogeu,
ne-om revedea fără de noi

ne-om revedea la rugăciune
sub clopote ce bat strident,
sub fumul alb dintr-un tăciune,
sub fum de lumânări fluent

ne-om revedea lângă o strană
eu doar bătrân, tu, chip mâhnit,
nu vom privi şi doar o rană
va sângera şi-ntr-un clipit

te vei ruga în deznădejde,
la sfinţii obosiţi de pe pereţi,
la Dumnezeul ce păşeşte,
în cugete şi-atunci mă ierţi

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorbona

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok.
Imensitatea culege catrenul uitat de Ahmatova
Pe malul fără emigraţie al Senei.
Odinioară aici trecuse Alain Bosque
şi pe loc
Zâmbise virgulei vesele,
Ce vâslea prin înghesuiala acelor
Femei europene ale anilor ce se întorc
s-asculte la Sorbona
Ultimul vis al lui Blok.
Strofa zilei părăsise amurgul mişcărilor.
Ploile înflorise într-o firească întâmplare,
Fiecare vizuină din repaosul cântărilor
Ascultă ultimul vis al lui Blok, în care
Au existat răsfrângeri, spaţii şi unii oameni
Care aleargă şi azi
Ca vii prelungiri
Ale sufletului nostru, înserat...

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok:

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1 ianuarie 1981)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babel

Acesta este turnul meu
Ce-i şi blestem, şi dor ceresc,
Un turn pe care Dumnezeu
Nu m-a oprit să-l construiesc.

L-am ridicat c-un singur scop,
Să am pe cine să slăvesc
Şi să opresc noul Potop
Să-nghită neamul omenesc.

Acesta este turnul meu:
Destin - Alea Iacta Est;
Urmez spre stele un traseu
sublim, transcendental, onest.

Descins din anticul Orfeu,
Cu versul pietrele vrăjesc
Şi când sunt aştrii-n apogeu
I-aduc în mine şi-i zidesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea (22 martie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul frunzei

În lumea sufletului meu, frunza-i vioară,
măceşul naşte floarea mai moale ca satinul,
spre mine raza lunii alunecă în seară,
cu un miros ce-adoarme din floare, dulce, crinul.

Îşi cântă anotimpul, pe-arcuş se înfăşoară,
nervura-i de-aramă miroase ca mălinul,
că ruginiul toamnei e foşnetul din seară,
ce-n sunetul tăcerii îşi regăseşte chinul.

De sus văzută frunza, în universul meu,
e un desen perfect, fără cusur în forme,
arcuşul de vioară e însuşi Dumnezeu,

ce cântă simfonii în toamnă să transforme,
sufletul viu al frunzei ce-n veşnic apogeu,
răsare primăvara cu alte şi-alte forme.

sonet de Sorina Hăloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

Se coace grâu-n Univers
şi spice stau grămadă,
combina timpului aşează
grăunţe în cămară.
Căluşi cereşti
în lucrul de-nblătire,
aruncă boabe aurii
în boltă spre rodire.
Furtuni năluce,
nebănuite legi,
le aşează lângă stele,
iar orbitarea lină
dospeşte organisme
cu gândul la-nmulţire.
Procese lente,
în ani, cât milioane
şi evoluţia creează
dantele mişcătoare.
Autoperfecţiunea
e a clipelor cerinţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ca-n vis

Se făcea că cerul suia simultan cu noi,
Printre miliarde de quasari cantautori
Să amplifice iubirea noastră cosmică
Într-o îmbrăţişare de idile gigantică
Concomitent cu senzaţia vie de iureş
Triam viitorul în energii dezinvolte,
La propriu şi cu senzorii pe automat
Doar noi existam ca fiinţe multiple
Peste tot cât se pretează eternitatea,
Sunt infime şi notorii fazele limitrofe
Când noi trepidam la unison în etern,
Pulsând pasional din inimi gigantice
Progresiv am cuprins total universul
Şi l-am devansat în statură continuu
Încât a rămas mărginit mai pe urma
Unui resentiment apoteotic, dar uman
Resemnat cu statura nouă de-o potrivă
În raport cu spiritul afectiv imprimat,
Pe unele itinerare realmente nepătrunse
În clipa de apogeu depăşirăm infinitul

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (30 septembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!