Poezii despre discursuri de sfarsit de liceu, pagina 39
Actor pe scena vieții
Un suflet călător,
Prin viața-mi către tine,
Un fluture al nopții, cu aripi de iubire,
Un mesager al dragostei,
Ce îngenunchează către renaștere.
Călătorie pribeagă, de furie și chinuri,
O goană a anilor după o dragoste visată,
Trudă în vânt!
O frunză prea frumos colorată!
Ajuta-mă Doamne, să-nfăptuiesc în viața-mi rămasă,
Măcar cuprinzând prin scris,
Un gând călător, grăbit,
Ce uită prea ușor ca pe pămât, sunt doar un suflet trecător,
Un spectator și totodată un simplu actor.
Pe scena lumii, în decorul dragostei tale!
Un păstor al sentimentelor mele...
Lasă mă sa te iubesc!
Vreau să simți cum mori și renaști, alături de mine.
Săa scriem, destinul clipei simțite,
Tăind și dansând pe notele muzicii născute din dragostea noastră...
[...] Citește tot
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sculptură
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Adio
Adio, dulcea mea durere
Ce-atât de mult m-ai chinuit.
Te las, că nu mai am putere
Să te urmez pân-la sfârșit.
Tu ești sfioasă și curată
Ca floarea albă de pe stânci,
Dar ai făptura vinovată,
Cu ochii negri și adânci.
Și nu-nțelegi că eu sunt bietul
Nebun culegător de flori
Ce mă ridic încet cu-ncetul
Până la stâncile din nori.
Dar forma ta înșelătoare
Ia calea timpului apus,
Și când ajung până la floare,
Ea se ridică tot mai sus.
poezie celebră de Duiliu Zamfirescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre stânci, poezii despre vinovăție, poezii despre ochi negri, poezii despre ochi, poezii despre nori sau poezii despre negru
Dar existăm...
Când nu existam
umbre întâmplătoare
ne visau certitudini
pe baricade de nisip
la margini de oceane
probabile.
Când credeam că nu existăm
ne inventam
din amintiri rebele
sau din priviri seducătoare
în oglinzi excentrice.
Când speram să existăm,
șoaptele neîntâmplate
sucombau în anonimat
atârnând de lobii urechilor.
Dar, în sfârșit, existăm.
Umbrele ni se ating
[...] Citește tot
poezie de Luminița Suse din Sacrificiul mirării (2002)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre urechi, poezii despre seducție, poezii despre ocean, poezii despre nisip, poezii despre interdicții, poezii despre existență sau poezii despre amintiri
O, chilia mea sărmană...
O, chilia mea sărmană,
Cu negritul, tristul zid,
Dacă n-ați fi voi în lume,
Aș fi stat să mă ucid.
Dar voi, cei ce-ați fost de față
Când vărsam lacrimi fierbinți,
Triști pereți, negriți de vreme,
Voi acuma sunteți sfinți.
Sfinți, căci ce-i mai sfânt în lume
Decât când o dulce gură
Îți șoptește vorba tristă
Că-n sfârșit și ea se-ndură.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- citate de Mihai Eminescu despre tristețe
- poezii despre sfinți
- citate de Mihai Eminescu despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- citate de Mihai Eminescu despre sfințenie
- citate de Mihai Eminescu despre sfârșit
- poezii despre gură
- citate de Mihai Eminescu despre gură
Poem în alb și negru
#alb
ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut
apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit
#negru
rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit să ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina
apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre rochii, poezii despre rochia de mireasă, poezii despre lumină, poezii despre înot sau poezii despre violență
Vulpe pe dealuri
și totuși a fost vară fierbinte
a fost vară cândva
nu știu dacă ieri s-a sfârșit
sau acum două veacuri
țin minte doar
că amurgul se despletea
nu știu dacă am murit atunci
sau în flăcări
a fost o iubire cândva
toamna se-nvârtea ca o vulpe
pe dealuri
și-o pădure se înroșea
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre păduri sau poezii despre foc
Moartea
Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!
E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...
... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.
De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre început, poezii despre vârstă, poezii despre viitor, poezii despre stele sau poezii despre populație
Sfârșit de toamnă
Frigul vine prima oară,
Cade bruma peste vii,
Făcând iute să dispară
Verdele de pe câmpii.
Soarele și el apune
Mai devreme ca oricând
Voind parcă a ne spune:
Iarna va veni curând.
Norii-n ceruri se agită,
Ploile ne dau târcoale,
Ziua este tot mai mică,
Turmele se-ntorc în vale.
Deodată șade vântul.
Cerul este-ntunecat;
Se îmbracă tot pământul
Într-un alb imaculat
poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre verde, poezii despre iarnă, poezii despre brumă sau poezii despre alb
Știu lumea-i roasă de nemulțumiri
Oasele mele au devenit goale,
fragile fără măduvă
cu dureri la încheieturi.
Trupul meu este atât de rigid,
un copac uscat
care stă-n furtună și rabdă
ca un rănit însingurat,
soarbe ploaia și vântul sălbatic
cu stoicismul luptei până la sfârșit.
Știu lumea-i roasă de nemulțumiri,
îmbracă haine ponosite,
rupte chiar
din zilele umede și mohorâte
lipsite de picioare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vestimentație, poezii despre picioare, poezii despre nemulțumire sau poezii despre durere
Mergând
Pășesc agale, gânditor,
Apăs cu-a mea ființă
Pământul greu al urmelor.
Simțesc cum vântul mă-nfășoară
Făr-de vină și cusur
În a haosului aspră sfoară.
Dar eu țin cu al meu vis
De realul crez,
Alergând în câmp deschis.
Văd lumea stinsă cum se zvârcolește,
În lanțul neînțeles,
Cercând a elibera, pe cine gândește.
Și mă trezesc, cândva uimit,
Din gândul meu,
Mergând... fără sfârșit.
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre Pământ