curand

Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuţeală de vreo 20 km pe secundă. Şi cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cereşti. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l ştim. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând şi trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Cum ne-am iubit ca doi războinici!
Şi amândoi eram destoinici
Ca să izbim unul într-altul,
Să dăm atacul şi asaltul.

Am rupt suliţi, am spart scuturi
Am devastat atunci ţinuturi
În suflete unul altuia,
Şi-adeseori mi-am zis că nu-i Ea
Iar bătălia-i fără ţel!
Şi tu spuneai gemând:,, Nu-i El! "

De unde-atâta încleştare?
Acuma plouă plumb în zare
Şi stăm plouaţi, zdrobiţi şi uzi
Şi tu mă-ntrebi:,, Tu nu auzi?"

Zic:,, Da..." Şi-mi dârdăie toţi dinţii
Pe creştet mi-au picat arginţii
Ori poate că e numai coiful

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia ceasului

Ceasul nu este decât o moarte
ce poartă cravată,
o moarte ce intra în casa fiecărui
anonim
să-i strângă avântul
la pieptul ei...

... de lemn.

Moartea nu este decât un şarpe
deghizat în toate ceasurile
pe care le-ai văzut la bunici,
pe care le-ai ridicat cu inconştienţa sugarului
ce plânge doar de foame;
ceasurile care te-au îndrumat
către toate întâlnirile eşuate
şi cele care au ştiut să ascundă orele
în buzunarele de la spate ale timpului,
când ai fost bolnav.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa (15 iunie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii mei şi tinereţea...

Anii mei şi tinereţea, cuibăriţi pe un colţ de gând
Stau la sfat cu bătrâneţe, ce mă încearcă de curând.
Tinereţea face glume şi de toate se amuză
Bătrâneţea nu înţelege şi se pare că-i confuză...

Cum să facă să-nţeleagă şi să accepte mai uşor,
Că ce-a fost n-o să mai fie, chiar de simte în suflet dor...
Dor să poate să mai zburde şi să ia viaţa în glumă
Să vadă pe cer doar soare, chiar de plouă şi-i furtună?

Însă dusă-i tinereţe, stă acum pe un colţ de gând
Şi încearcă să mă ajute, să le iau cum sunt, pe rând...
Şi uite aşa, încet şi sigur, bătrâneţea o accept
Eu pe ea, şi ea pe mine... cine zice că e drept?

poezie de Elena Bulancea din Personală (1 august 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metafizica este astfel şi desăvârşirea oricărei culturi a raţiunii omeneşti, care este indispensabilă, dacă lăsăm la o parte influenţa ei, ca ştiinţă, asupra unor anumite scopuri determinate. Căci ea consideră raţiunea după elementele şi după maximele ei supreme, care trebuie să servească drept bază însăşi «posibilităţii» unor ştiinţe şi «folosirii» tuturor. Că ea, ca simplă speculaţie, serveşte mai mult spre a preveni erori decât spre a extinde cunoaşterea, nu-i diminuează valoarea, ci mai curând îi dă demnitate şi prestanţă prin oficiul de cenzor, care asigură ordinea generală şi armonia, ba chiar bunăstarea comunităţii ştiinţifice, împiedicând ca lucrurile ei îndrăzneţe şi fecunde să se abată de la scopul principal, fericirea universală.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt măsura, masa...

Ce sunt măsura, masa,
conturul? În umbră, instinctul;
în lumină, rugina
care migrează dintr-un cablu în alt cablu.
Gândesc, nu gândesc: îşi piaptănă părul
în penumbră, după dorinţă
şi după concluzia lăsată de aceasta;
concizie,
infinitate: apa este confuză,
ea cade densă spre un centru neclintit,
frumuseţea este făcută şi desfăcută
în vreme ce eu spionez ce-a mai rămas din lume
prin ultimul sunet al vocii tale,
aspru şi intens.

Ce este cabala,
melodia, arcul
acum când toate se sting
şi-în toate care cad, se rotesc şi se răstoarnă:
în curând nimeni, trecutul, periferia?

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata unchiaşului celui orb, care privea la lupta lor, că vine şi dă fiului de împărat să îmbuce colacul ce şi-l luase ea, ca să aibă ce mânca la pândă, şi fuga se repezi de-i aduse şi o bărdacă de apă de la izvor. Flăcăul mâncă şi bău, şi prinzând putere, răsturnă pe scroafă, se puse călare pe dânsa, şi-i tăie capul. Apoi o spintecă şi îngriji să nu scape iepurele. Puse mâna pe dânsul şi spintecând şi iepurele, prinse prepeliţa. Şi scoţând din rărunchii prepeliţei cei trei viermi, îi băgă în sân după ce le suci niţel gâturile. Întorcându-se la unchiaş, îşi luă ziua bună de la orb şi de la fată, spuindu-le că în curând va afla despre dânsul, şi într-un suflet se întoarse la curtea zmeului.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbiţe albe

Porumbiţe albe ca zăpada
din eternele grădini de sicomori,
voi mereu îmi înfloriţi arcada
cu ghirlănzi de raze şi ninsori.

Fermecat de zborul vostru-n soare,
gingaş, luminos şi înţelept,
v-am cuprins făptura sclipitoare
şi v-am strâns o clipă lângă piept.

Dar curând, voi oaspeţi de departe,
stol de flăcări şi de primăveri,
am lăsat ca vântul să vă poarte
către lumea-ntreagă, mesageri.

Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,
orice plâns pe buze fără grai,
mângâaţi-l voi hulubăreşte,
cu tot harul ciugulit în Rai!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.

Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.

Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.

E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsită se nalţă omenia.
Şi cum ades zădarnic oftăm şi suferim!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre înţeles

Înfipt ca o cazma trudită pe ogor,
În gozul din pătul al unui opincar,
Mi-e sufletul acum, un falnic autor,
De jalbe cu ecou, un nepătat altar!

El stă să priceapă la coastele nopţii
Ce-a putut săvârşi pe umerii zilei,
Ce-a dat spre vărsare în apele sorţii
Şi ce-a strâns cuminte din amfora milei...

Spre-nţelegere stă de mai ia legământ
Din leagan de codru, din doină şi rugă,
De la vatră şi fus, din pârâu şi pământ
Ce-n piept îi stau toate şi-n timp le înjugă...

Curând peste mantii de clipe tărcate
Veni-va şi ceasul unui altui portret,
În cele din urmă şi sufletu-mi poate
Va şti lămurire dar desprins de schelet!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!