curand

Prefaţă la cântece din temniţă

În aprigele mele belciuge,
piatra mă-nfulecă, fierul mă suge.
În bezne m-afund, zi de zi, şi-n urât,
întâi pân-la glezne, apoi pân-la gât.

Curând, o să-mi treacă de gură, de frunte,
lespedea temniţei, cu gângănii mărunte,
şi-am să dispar în grozava ei guşă,
în mugetul ei subteran şi-n cenuşă...

Dar, hămesit, sub lacăte, chei şi zăvoare,
de tine, sălbatice, viule soare,
din carne îmi rup, din dogorâta mea smoală,
aceste cântece în pielea goală,

şi-n tine le-arunc, în năpraznice-amieze,
s-alerge, să tropăie şi să necheze,
slobode, aspre, neţesălate deloc,
ca nişte cârlane fugare în stepe de foc...

poezie celebră de Radu Gyr din Sângele temniţei
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Procesul comic nu suportă concentrarea atenţiei asupra sa; el trebuie să se desfăşoare cu totul neobservat, condiţie care de altfel este valabilă şi pentru cuvântul de spirit. Dacă cineva ar dori cu tot dinadisul să caracterizeze acest proces drept inconştient ar contrazice termenul de "proces conştient" pe care l-am folosit nu fără temei în "Interpretarea viselor". Mai curând procesul comic ţine de preconştient, iar astfel de procese care se desfăşoară în preconştient, în afara câmpului atenţiei legată de conştiinţă, pot fi calificate drept "automate". Pentru a produce plăcere comică, procesul comparării consumurilor psihice trebuie să fie automat.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România eternă

De două mii de ani
cărăm în sufletele noastre
pietre,
pentru a înălţa templele
din visele dacilor;
nu pentru a-i întrece
pe babilonieni,
ci pentru a oferi
un adăpost gândului nostru
şi pentru ca rostirea străbunilor
să n-o împrăştie vântul.
Pentru că nu aveam
armele la îndemână,
trebuia să aruncăm
uneori
cu ele în cei ce voiau
să ne răpună.
Pentru ca să învingem
risipirile
ne zideam în piatră

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie iarnă

Cum roade visul firea cea aeve
Cu fiecare noapte mai adânc,
Mânând în turme zei, menandri, eve
Şi cavaleri cu lire la oblânc.

Cum se lipesc cu toţii de oglindă
Să treacă dincolo cât mai curând,
Cum creşte jalea-n tagma suferindă
A chipurilor în amurg plăpând,

Cum nasc apoi năluci în cavalcade
Gonind uşor spre porturi sidefii,
Spre specii calde, populând estrade
La circul interzis pentru cei vii.

Nu mă lăsa, de umeri mă cuprinde,
Şopteşte-mi vorbe clare, să-nţeleg
Ori şuieră preziceri şi colinde
Să fie iarnă pentr-un ev întreg.

poezie de Leonid Dimov din Texte (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău!... Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând: oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu bietul Ciprian. Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica.

Ciprian Porumbescu în scrisoare (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans macabru

Degeaba la gât îţi cumperi podoabe
Din cele mai fine şi scumpe - snobism.
Prin anii de boală şi crunt scepticism
Privirile-mi curg de chipuri neghioabe.
Curând - te-am citit - fiinţă naivă
Vei plânge la poarta finalului drum,
Dar râzi şi dansează prin baruri, acum,
Cât noaptea-i de grea şi rece - lascivă.
Sicriul e casa-ţi imensă ce-o porţi
Pe brâncii de aur, atât timp cât eşti
Nebună, fiinţă, să crezi că-i doar vis,
Şi teama din tine demult ce-o suporţi
Va-nchide volumul greşitei poveşti
Cu dansul teluric al morţii, precis.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi tu

Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
şi tot port lângă suflet iubirea
şi nu pot s-o găsesc nicidecum.

Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e şters şi neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?

Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.

Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai eşti, ai plecat.

poezie de Leonid Iacob (6 mai 2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, pe dealuri rosii

Uite, pe dealuri rosii, podgoriile ard.
Zorelele cu roua in pleoape rad pe gard.
Vazduhul dimineata e limpede si rece.
Nimic nu s-a schimbat si raul inca trece
Cu ape stravezii sa cante-n roata morii,
Dar, undeva, sub zare, in palcuri negre, norii
S-au adunat, - si cerul pe unde porumbei
Cu aripile albe aduna funigei
il vor surpa curand, intunecati si rai.
De-aceea-ngenuncheat, iti spun: in ochii tai
Culege, azi, lumina din mine si din soare.
Cad stelele in piept, se prabusesc frunzare.
Mi-e teama, vreau tristetea sa n-afle unde sant,
Ca pe-o samanta-n toamna ascunde-ma-n pamant.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

E trist sa vad cum treci pe langa mine,
E si mai trist sa stiu ca inca ma iubesti,
Dar dac-aceste semntimente curg prin tine,
De ce mereu privirea iti feresti?

E greu sa-mi stiu iubrea-mpartasita,
Si totusi risipita toata in priviri,
Si realizez ca nici tu nu esti fericita,
Si ca zambesti si tu cu-aceleasi amintiri.

E trist sa vad cum se sfarseste totul,
Iubirea singura nu va mai rezista,
Cand dau de poza ta o-mping cu cotul,
Caci daca plang pe ea, se va uda...

E greu sa vad cum tu devii femeie,
Si eu raman in urma, acelasi trist baiat,
Si stiu c-o sa te inchizi curand, si nici o cheie
Nu va deschide-aceste porti ce tu le-ai incuiat.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autonomia voinţei este unicul principiu al tuturor legilor morale şi al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligaţie, ci mai curând este opusă principiului obligaţiei şi moralităţii voinţei. Principiul unic al moralităţii constă în independenţa de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) şi în acelaşi timp totuşi în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independenţă este libertate în sens negativ, iar această legislaţie proprie a raţiunii pure, şi ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!