cei 7 ani de acasa

Au trecut o sută

de ani de când oamenii
nu mai scriu pe hârtie
o secundă apare pe ecran
cartea ca decor într-un film
vechi (!?) - o sută de ani
au trecut de când oamenii
nu au mai văzut cu
vânt scris pe hârtie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mama

Stau la geam, privind cerul cenuşiu,
Afară vântul doboară frunzele ruginii,
Un mesaj de dor, mamă, ţie îţi scriu,
Acasă, înapoi, eu te aştept să vii.

Eşti departe mamă, departe de mine,
De când ai plecat, tristeţea m-a învăluit,
De când ai plecat, mă gândesc mult la tine,
Şi te aştept cuminte, cu sufletul chinuit.

Nerăbdător număr zilele ce se scurg greu,
Până când vei trece iarăşi al casei prag,
Mă rog să te aducă acasă Bunul Dumnezeu,
Căci eu te aştept mereu, mereu cu mare drag.

poezie de Paul Aelenei Jr. din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groaznic

am uitat cum era când aveam
38 de ani dar
îmi amintesc că era în urmă cu mulţi 20 cu
mulţi ani e
ra o privelişte-afară
de parcă se lumina înăuntru (?!) ah, nu
mai ştiam
unde niciunde e scara
de serviciu divin -
am uitat prea de tot
cum se urcă la tine
prin tine

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru cântece din Dunhuang

Melodie: "Dorinţa eternă"

1.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bogat şi reputat cum puţini sunt pe lumea asta.
Toate zilele petrecea în oraşe de purpură
... dansând şi cântând.
Cupa era umplută iarăşi şi iarăşi, până când cădea beat;
trăia uşor, golind mereu cupele de aur,
încercând mereu savorile zilei, urmărind plăceri–
Unii oameni sunt prea bogaţi şi nu se mai întorc niciodată acasă.

2.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
numai el ştia ce singurătate vastă trăia;
obrazul îi era acoperit de murdărie şi de praf,
ceilalţi îl înşelau în fiecare zi.
În fiecare dimineaţă stătea în partea de apus a pieţei;
din cauza vântului lacrimile îi curgeu şiroaie pe obraji.
Ȋi era dor de casa lui aflată departe, departe de tot–

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infractorul Liviu Dragnea (vătaful PSD), condamnat la 3,5 ani de închisoare pentru angajările fictive de la Protecţia Copilului şi la 2 ani pentru fraude la referendumul din 2012, a pretins la mitingul de azi că mulţi i-au spus "Liviule, nu te lăsa!" (pamflet)

După cum spun procurorii,
De simţi că te trec fiorii,
Plâng copiii nencetat,
Că voi banii le-aţi "furat",

Angajând în mod fictiv,
Ilegal şi abuziv,
Şi plătind în mod perfid
Secretare de partid.

Orişicât "nu te-ai lăsa",
Puşcăria e a ta,
Că la câte ai făcut,
Mulţi ani fi-vei deţinut.

Viaţa-ntreagă de-ai sta-nchis,
N-ai plăti tot ce-ai comis.
Tu eşti răul absolut:
Îl întreci pe Belzebut.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (12 aprilie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

CONDAMNĂRI PRONUNŢATE DE ÎCCJ pe 21 iunie 2018, în primă instanţă, ÎN DOSARUL "ANGAJĂRILOR FICTIVE" de la DGASPC Teleorman (Direcţia [...] | Citeşte tot comentariul

Soţie bolnavă

A fost bolnavă ani şi ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu nişte copii,
Cu copiii noştri, în curând orfani.

Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greşesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în braţe pe cel mic,
Legănă-l şi cântă-i de nani-nani.
Nu uita să faci asta."

Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in braţe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptuşeală."

Am închis uşile şi ferestrele,
Am părăsit copiii rămaşi fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut,sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Crăciunului

Crăciunul este revelaţia de spirit
În care îngerii ne-aprobă prin colinde
Amintindu-ne de Coconul Sfânt Preamărit
Când crugul sideral pacea lumii cuprinde.

Cu focul bucuriei şi iubirii tresărit
Care-n sublimul sufletelor se aprinde,
Crăciunul este revelaţia de spirit
În care îngerii ne-aprobă prin colinde.

Cel mai însemnat dar, de toată lumea, dorit,
Când fiecare drum, spre acasă, descinde
Şi orice suflet, cu pasul întins şi zorit,
Cu cei îndrăgiţi, reuşeşte a-l cuprinde

Într-o frumoasă revelaţie de spirit.

hipersonet de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea oamenilor

Oamenii frumoşi
rămân mereu frumoşi.
Chiar dacă anii trec,
chiar dacă sunt fără machiaj,
chiar dacă sunt obosiţi,
chiar dacă au riduri.
Pentru că frumuseţea lor
nu se vede niciodată pe chipul lor
ci in sufletul lor.
Ei au cei mai fragili
şi mai preţioşi ani.
Oamenii frumoşi
nu încetează niciodată
să strălucească.

poezie de Eugenia Calancea (23 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenzura

E crud ce-n lume se petrece demult, demult, de mii de ani;
Un soi de sclavagism al minţii să nu-şi proclame o dreptate
Neacceptată, ferecată-n centura ei de castitate;
Nu pentru cast, ci pentru caste... Cei mai perverşi şi mitocani!

E plaga cea mai expansivă, cu-ntindere necontrolată
Ce roade adânc lăsând minciuna s-acopere puroi mustind
Ce curge, virulent pasându-şi, se-acumulând, se răspândind,
Creând prin ţesături ascunse reţea-n robie... Blestemată!

E hâdul infectat de ambiţii de-o tagmă ce se vrea dinastic
Pe zeci de mii de ani; politicul de guri parşive, mâini s-apuce,
Nu să muncească, că nici gândul nu l-au, la ce-ar putea produce...
Se-mbracă-n togi, în sfat se-adună, decid de moarte, viu... Sarcastic!

Şi mulţi sunt cei ce ling din rană cu jind să-şi aibă şi ei parte,
Să nu scape îmbucătură, s-arate ce le poate osul
Şi-s peste tot, în culte, artă; urât să spună că-i frumosul
Şi ce-alţii vor să schimbe-n bine, să-i zică... că-i... Calamitate!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!