invatat

Nu oricine

aşadar
să nu rămâi în cele din urmă,
să legi un pod din cele ce vin
cuvinte, amintiri, dureri şi multe ceasuri fără gust
călite în foc de şaptezeci de ori câte şapte
până ce lacrima se face aur,
până ce aurul se face soare
şi tot aşa până ce podul va fi gata peste hău
(iar hăul trecut încetează să fie).
vom reînvăţa şi acest meşteşug
cum singuri am învăţat să fim locuitori ai nopţilor,
ai locurilor şi timpurilor clădite din răni.
va fi greu
va fi aproape imposibil,
mai ales că nu oricine e Pavel,
nu oricine va rosti întrebarea cea bună
spre Damasc.
Îndrăzniţi!

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudofabulă

Defectele unui porc sunt supraevaluate;
Ia uitaţi-vă la om cum i le-ntrece pe toate!
Şi unde mai pui că, omul, se pretinde educat,
Pe când, pe sărmanul porc, nimeni nu l-a învăţat!

Porcul n-are maniere? Nici nu poate,-având copite,
Omul, mai presus de-acestea, pune ale lui ispite!
Şi-apoi, râtul nu-i prmite să vorbească elevat,
Omul poate, dar nu vrea, să se poarte manierat!

De decenţă, ce să spunem, porcul n-are de ales;
Omul însă, acţionează numai după interes!
Analizându-i pe ambii, alegi, cum ţi-o fi norocul,
Iar concluzia e simplă: omul e mai porc ca porcul!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n bucium, sus pe munţi, suflând...

Când primăvară-n ani aveam,
Cu frunza îmi băteai în geam,
Să-nvăţ, din cântul ei în vânt,
Cum pot din frunza ta să cânt.

Şi-n timp lăstar crescând mereu,
Cu vântul îmi şopteai, ca eu
Să-mi fac din ram fluier, să-ncânt
Mioarele pe-al meu pământ

Apoi, caval făcând din lemn
M-ai învăţat un ton solemn
Să-l trec în bucium, dăruit,
De tine, codrul meu iubit,

Şi-n bucium, sus pe munţi, suflând,
S-aduc chiar lupul alb, chemând,
Cu urletu-i prelung, la arme,
Trezirea Daciei ce doarme!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima tăcere

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
la ceasul când ploile tropăie
de-asupra lutului încins
să-mi obişnuiesc umbra să tacă atunci
când cerul îşi îmbracă haina de vânt
şi-n ultima tăcere
să-mi fac un loc
iar din singurătate
un prieten

pentru atunci...

ar fi trebuit să mai trec pe la tine
dar sunt prea puţin învăţat cu toate astea
şi uite nici n-am apucat să
mă împrietenesc cu moartea
şi asta pentru că
umbra s-a retras din tine
ca un nor
şi ai plecat şi ai plecat

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi toate au gust de început

mâna ta
de pildă
tremură căutând un sens
nesomnului
neliniştii
sângele-ţi fierbe
să taci
să nu taci
ia ziua în piept
cum se cuvine
spune-ţi că nu vrei să rămâi
pur şi simplu o poveste de-o clipă
învaţă-ţi inima să ceară
tot ce-i al ei

sunt atâtea păduri ce vor creşte între noi
atâţia oameni ce ne vor ocupa
dar azi
toate au gust de început dulce
mâna ta

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele de nisip

Chiar dacă la şcoală ai învăţat,
Castele de nisip pe malul mării să nu-ţi faci,
Dorinţa şi curiozitatea de câte ori te-au îndemnat
Castel de nisip minunat să-ţi faci!
Chiar pe malul mării ţi l-ai înălţat
Şi într-o excepţie ai sperat,
Ca Luna la maree, de dragul castelului tău, să fi renunţat
Şi castelul tău să-l fi cruţat!
Dar, oricâte speranţe în suflet ai avut,
Natura cuvântul legii şi l-a spus
Şi castelul de nisip, oricât de frumos
De maree a fost distrus!
Iar eu stau mirată şi mă intreb:
Omul de ce tot încearcă
Pe malul mării castele de nisip să-şi facă?

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua unei mame

În poala ta aştept de-atâta vreme,
E obosit şi doarme-al tău destin,
Măicuţă,-ţi fac sărate, lungi poeme,
Ţi le recit şi-adorm şi eu puţin.

Am să te port de mână până-acasă,
Căci cerul ei demult e fără stele,
Stau toate căzătoare-aici pe masă,
Căci greu e fără tine printre ele.

Am să-ţi citesc cum îmi citeai odată,
Am să-ţi recit cum tu m-ai învăţat,
Un pic doar să-ţi fiu mamă şi tu fată,
Şi să-mi zâmbeşti în somnul alintat.

Şi am rugat vioara mea căruntă,
Să-ţi cânte-n visul tău un cântecel,
Ca tu măicuţă-n adormirea sfântă,
Să deschizi ochii somnului, cu el.

poezie de Mircea Trifu (7 martie 2016, Arezzo, Italia)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire tardivă?

Sunt un sexagenar, dar totuşi vreau
Să stau la pieptul tău precum un ţânc:
De bebeluş am învăţat să beau,
Învată-mă acuma să mănânc!

Pe-ascunsele cărări am colindat,
Cu pas de orb, legat la ochi, cu-n băţ,
N-am ascultat de nimeni niciodat',
Învată-mă acuma să învăţ!

De multe ori, de viaţă doborât,
Luptat-am să devin învingător:
Am alergat, vremelnic m-am târât,
Învată-mă acuma ca să zbor!

Mi-am înfruntat duşmanii cu umor,
Cutreierând şi oaze şi deşert:
Am fost şi crud şi neîndurător,
Învaţă-mă acuma ca să iert!

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări nerostite

Citesc, în ochii tăi, o întrebare
la care-ncerc să îţi răspund cumva,
deşi n-aş fi crezut că ai putea
să ai nevoie de-un răspuns pe care
îl ştii deja.

E-atâta timp de când noi, împreună,
am învăţat în ochi să ne citim,
chiar gândurile, toate, ni le ştim,
prin râsul nostru, dragostea răsună,
ne-o dăruim.

Te strâng în braţe pe o melodie,
cu buzele lipite-ntr-un sărut
ce, uneori, se-ntinde, neştiut,
pe-un timp intrat în scurtă letargie,
şi e plăcut.

Am să-ţi răspund la orice întrebare
pe care-n ochii tăi am s-o citesc,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat de retina oarbă

Vinovat bântui retina copilăriei,
Am spălat văzduhul cu ploile suferinţei,
Am rotunjit urmele durerii cu palmele mamei,
Am învăţat necunoscutul cu sângele fiinţei.

Drumului pus între două puncte
Aflate în candela spaţiului tridimensional
Am adus ecou chemarea Domnului
Din trinitrotoluenul încercat de-al omenirii val.

În neliniştea mută ce poartă coroana
Luminii în zborul păsărilor otrăvitoare
Hălcile orânduirilor descompusei dreptăţi
Urcă sfera nelegiuirilor în ceruri fără soare.

La întâmpinarea paşnică a pădurilor de cruci
Contribuie încă hienele cu dinţii ştirbiţi
În cuiele bătute în sufletul neamului meu
Vinovat că au retina oarbă preacuvioşii sfinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!