Epigrame despre femeie poezie, pagina 35

Dac-o-ncerci la vre-un păcat,
Sigur că te ceartă,
Când renunţi la încercat,
Sigur nu ţi-o iartă.

epigramă de Florea Ştefănescu (iulie 2004)
Adăugat de Florea Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai milioane multe,
Eu mi-s tânără, frumoasă;
După ce mi-ai făcut curte,
Nu-i normal să-mi faci şi casă?

epigramă de Marian Cioacă (24 martie 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuţie!

Se tot ruga fierbinte
Femeia, sus la cer,
Să-i dea multă minte...
De nu, un soţ bancher!

Femeile îi fac pe unii
Să-şi piardă uzul raţiunii,
Aşa ajunge vorba ceea:
Egal bărbatul cu femeia...

A fost scris un comentariu până acum.
Spune-ţi părerea!

definiţie epigramatică de Eugen Deutsch din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două variante are
O femeie spre păcat:
Ori s-aruncă-ntinsă-n mare,
Ori să steie pe uscat!

Părăsitul, fără scuză,
Foarte necăjit încheie:
"Ce să-i faci? Deşi e muză,
Pân-la urmă-i tot femeie!"

femeie: E un produs dumnezeiesc,
La înmulţire consacrat,
Puterea tatălui ceresc
Dar... derivată din bărbat.

Eva, prima dulcinee,
La origine de neam,
Fost-a cea dintâi femeie
În costumul lui Adam!

Femeie... chip de-nşelăciune,
Cu port candid şi drăgăstos,
Cum adevărul nu-mi poţi spune,
Atuncea... minte-mă frumos!

<< < Pagina 35 >

femeie poezie