cristal

Visul

Şi se făcea că Dumnezeu
mă luase-n sfânta mână
şi-n raiul cel din visul meu
îmi aşternu grădină.

Eram acolo ca la sân
şi m-alăptam cu miere,
viaţa mea avea stăpân
şi timpul înviere,

dar niciun dor sfâşietor
să-mi urle-n piept şi creier
şi-n gama sferelor lipsea
cântecul de greier.

N-aveam o lacrimă de-alean,
cu ea să-mi stâmpăr visul
şi nici oglinzi ca de cristal
să-mi văd în ele scrisul

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se ştia dacă Phileas Fogg are nevastă, copii, părinţi, prieteni. Trăia singur în locuinţa-i din Saville-Row, unde nu răzbea nimeni. Despre interiorul lui nu se puteau spune prea multe. Un singur servitor îi era de ajuns. Dejunând şi cinând la club, la ore precizate cronometric, în acelaşi salon şi la aceeaşi masă, netratându-şi colegii şi neinvitând vreun străin la el, se întorcea acasă, pentru a se culca numai, exact la miezul nopţii, nevroind să profite de încăperile confortabile pe care Reform-Club le ţinea la dispoziţia membrilor cercului. Din douăzeci şi patru de ore petrecea zece la domiciliul său, dormind şi ocupându-se cu îngrijirea ţinutei sale. Dacă se preumbla, se preumbla întotdeauna cu pasul măsurat în antreul cu mozaic pe jos, sau pe galeria circulară deasupra căreia se rotunjeşte o cupolă cu geamlâcul albastru, cupolă sprijinită de douăzeci de coloane ionice de porfir roşu. Dacă dejuna sau cina, bucătăria clubului îi punea la dispoziţie toate bunătăţile sale; oamenii de serviciu ai clubului, grave personaje îmbrăcate în haine negre, îl serveau în vase speciale de porţelan pe lenjerii de Saxa; îşi sorbea băuturile din pahare de cristal fin. A trăi în astfel de condiţii înseamnă să fii un excentric şi trebuie să mărturisim că excentricitatea e bună.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de cartier

La capătul grădinii,-între zidurile unui oraş prăfuit, provincial,
O alee de cărămidă duce, prin iarba veştedă înspre-un dud umbros –
Stau sub crengile înnegrite, desfăşurate radial,
Adăpostind globulare fructe maronii de-un soare torid şi sticlos.
Spaliere de meri şi pruni se-încălzeau sub cerul de cristal,
În aer zburau gâze, iar copiii alergau pe pavajul albicios.

La umbra dudului, dincolo de această-încordată strălucire,
Musca domestica ( musca de casă), neatentă-o secundă, s-a rotit
Şi-a nimerit în reţeaua lipicioasă, elastică şi subţire-a
Păianjenului care-aştepta acolo tăcut, răbdător şi liniştit.
S-au ivit de-îndată colţi veninoşi şi picioare păroase trăgând de fire...
Nimeni din grădină n-a remarcat acea dramă,-acel final nefericit.

Spuneţi-mi, în ce spital de cartier cu pereţi de-un galben bragă
Şi cu linoleum pe jos urechile curând or să audă,
Implacabili, paşii infirmierelor lângă carcasa mea bolnavă?
Spuneţi-mi, voi geme oare-n ora morţii sub cuvertura udă
Sau voi horcăi lipsit de aer, ursuz şi fără vlagă,-n
Vreme ce copiii-alergă pe străzi, iar gâzele prin iarba crudă?

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,
De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,
Mi-e dor de albul pân' la hornuri, de sfânta seară de Ajun,
De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,
De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,
Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,
De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,
De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,
Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,
De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,
De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,
Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,
De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie

a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare şi pietre arse
în timp ce noi am aşteptat

cuminţi
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării

ceva ca o durere ne-a înfăşurat sternurile
şi ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat

doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri

de acolo ne-am aruncat temerile şi sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muşte

acolo ne-am cuplat măştile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca nişte branule

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul Tigru

Crinul se înălţa sfidător în mijlocul grădinii,
în centrul rondului de petunii, ca o cupă de cristal
din care s-au sorbit cele mai fine şampanii...
îşi desfăcea nepăsător cu semeaţă pudoare
petalele curbate ca un mănunchi de iatagane
ca fusta plisată a unei mândre fecioare
ca o afirmaţie sfidătoare
ca o mână întinsă acuzatoare -
petalele sale sclipeau ca neaua proaspăt căzută
pe-alocuri stropite de mici pete rubinii
ca obrajii fetelor ce aud prima oară vorbe de dragoste
staminele sale aurii ca vârful razelor de soare
ca nişte sipete încărcate cu dulci nestemate
lăsau grele insecte îmbătate de licori aromate --
pistilul lung şi fragil
ca un semn de exclamaţie
ca un corn de melc ieşit la plimbare
îşi întindea nasul adulmecând polenul fertil
tulpina se avânta arogantă spre cer
ca un neclintit ienicer

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul de cristal

-În părul tău, se-adună zăpezile din munţi,
Privirea ţi-e pierdută, nu vezi nimic din jur,
Şi nu-nţeleg, bătrâne, de ce, ades, te-ncrunţi?
Căci versu-ţi izvorăşte şi limpede şi pur.

În tot ce scrii, iubirea se-arată ne-ntinată
Şi-mi pare ireală, din altă lume e.
Tu, unde ai găsit-o? E-a ta, e-adevărată?
Şi, dac-ai întâlnit-o, de ce te-ncrunţi, de ce?

-E-adevărat: zăpada mi-a apărut la tâmple,
Iar anii se adună şi, poate, mă încrunt
Atunci când, printre gânduri, se poate să se-ntâmple
Ca amintiri pierdute, din nou să mai înfrunt.

Sunt unele de-acelea ce n-aş vrea să se-arate,
Dar asta nu se poate şi-atunci le pun la loc
Aşa cum sunt, dar versul, cu amintiri schimbate,
E rolul de pe vremuri şi-mi place să-l rejoc.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

piscul iubirii (poemul renaşterii iminente)

Ce bine mai era în vara care vine – am fost
acolo, să repar un cocor de piatră
arcurile chimice ale dorinţelor voastre
i-am dizolvat aripa, i-am refăcut-o din
rotulele genunchilor mei
acum totu-i aproape… dar aveţi grijă
la ce poftiţi cu atâta îndârjire de acum încolo!

În jurul muntelui
pe piscul căruia se-nalţă cocorul sculptat de vânt – semn
de circulaţie pus speranţelor în drumul lor spre faptă –
erau grădini din cristal
mi-am construit aici un templu cât o lacrimă
pentru numele prietenilor şi neprietenilor deopotrivă
pentru iubita şi neiubita
pentru numele meu sub toate acestea
pentru anti-numele meu vinovat – rostirea răsucită
a unei iertări m-a aruncat în urmă…

voi traversa toamna, această ciudată toamnă

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţire de neavut

Din norii ce se curg în ploi
Vom fi spălaţi de rău vreodată?...
Din lacrimi, picuri de nevoi,
Fard şters... Va fi lume curată?

Din suliţe de raze calde
Vom fi mai blânzi, de înţeles?...
Din mâna-ntinsă pentru jalbe
Putem să dăm mai mult, mai des?

Din taleru-n cristal de Lună
Putem să facem schimb de ură?...
Din minte roabă de stăpână,
O facem suflet, cu căldură?

Din steaua ce-a murit de mult,
Avem curaj s-o facem ţintă?...
Din pilde în învăţat de-ascult
Să dăm iertare-n loc de flintă?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omului

Cu cât sufăr mai mult, cu atât scriu mai frumos.
Si nu stiu ce-i mai bine...
Slava deşartă întru omenire,
Sau să cad adânc intre cei ce-au fost cândva rebeli ca mine!?
Imi spuse un înger intr-o dimineaţă
Căutând la mine, biet om,
Un gram de speranţă.

Văzusem că trece, nocturn deodată cu mine,
Frângându-şi din aripi ce parc-aprindeau,
Cugete şi complexe idei dintr-un sine,
Ce larg mă veghea din materie,
Aceeaşi pe care nu mi-o doream.

-Cu cât te privesc mai frumos azi şi mâine,
Îndoi de la mine dispreţ,
Spre firea ce-o port între lumea tăcută,
Şi ochi ce la tine-n regret ei privesc.
Şi astfel citeam în el chipul,
Acelaşi văzut ce în momente de pace,

[...] Citeşte tot

poezie de Dharma K. Tchobansky din Vibraţii în versuri (2017)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!