trezirea constiintei

Tehnicile de respiraţie, oboseala fizică, plimbările în natură, înotul, duşul cu apă rece, diferitele tehnici de blocare a conştiinţei, toate contribuie la micşorarea trufiei. Solicitarea fizică, înfometarea, blochează ataşamentul faţă de corp. Plimbările solitare în mijlocul naturii sau şederea într-o cameră întunecată vă vor diminua ataşamentul faţă de relaţii, legătura cu alte persoane.

Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea este răspunsul ferm al conştiinţei angrenate într-un proces de recunoaştere a propriei realităţi. Oamenii înţeleg importanţa şi necesitatea imperioasă a evadării din starea de confort într-un moment critic al dezvoltării personale sau după o întâlnire neaşteptată cu suferinţa. E vital să călătorim prin viaţă înfruntând hazardul. Şi să fim fideli acelei convingeri în care liniştea sufletească vine ca o firească consecinţă a maturizării.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela...

Iau umbrela conştiinţei să ne-adăpostească-n veci,
De intemperia vieţii, de venin şi gesturi reci,
De asteroizii lumii sau sus-puse false firi,
De scrutări invidioase şi de negre clevetiri
Şi să stăm în lumea noastră, prinsă-n pace şi iubiri!...

Pe umbrelă scris-am vrajă, să ne scape de nevoi,
Să ne ţină-n tinereţe şi în braţe pe-amândoi!...
Clipele de voluptate, le reflecte-n acuarelă,
Tot ce dă o palpitare, contureze-se-n nuvelă,
Eu şi tu, tu şi cu mine, o tulpină sub umbrelă!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul psihoterapiei unui delir sau a unei dereglări analoge provocăm adesea la bolnav anumite discursuri ambigui, care reprezintă noi simptome de scurtă durată; chiar medicul poate fi nevoit să apeleze la o vorbire de acest tip pentru a declanşa înţelegerea din inconştient prin sensul adresat conştiinţei bolnavului. Ştiu din experienţă că acest rol al ambiguităţii îi şochează pe neiniţiaţi şi produce cele mai grave neînţelegeri.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce îngăduie Dumnezeu asta? Adică creezi cinci femei la un bărbat. Îl pui să se însoare şi este clar pentru oricine că vom avea patru femei singure, frustrate sexual, care îşi vor dori să se culce indiferent cum cu acesta. Sigur că este un mod simplist de a vedea lucururile. Dar în esenţă aşa este. Există un motiv şi vom vedea că acesta este abstinenţa sexuală care, în final, duce la trezirea kundalini. Plus că situaţiile care apar între oameni, conflictele, au la bază existenţa celor singuri pe lângă cei cu familii.

Ovidiu Dragoş Argeşeanu în Jumătatea mea, femeia (noiembrie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

paşii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii

călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător

mâine se arată spânzurat de acelaşi păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
acelaşi de la trezirea lumii
tulburat de luminile şi umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineaţă
aparţinând albastrului

cuvintele ţes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mişcător
pe care nici ploaia nu-l ştie

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când am apărut ca fiinţe umane, ne-am pus întrebări profunde, fundamentale, care inspiră uimire, ne emoţionează şi ne fac, fie şi parţial, conştienţi; întrebări despre originile conştiinţei şi a vieţii pe planeta noastră, despre începuturile Pământului, despre formarea Soarelui, sau cu privire la posibilitatea ca undeva, în tăriile cerului, să existe fiinţe inteligente, ca şi cea mai mare dintre toate întrebările – despre apariţia, natura şi destinul îndepărtat al Universului.

Carl Sagan în Creierul lui Broca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om îngenunchează în confesional pentru că a păcătuit, în acel moment el adaugă ceva la demnitatea sa de om. Nu are importanţă cât de greu îi apasă conştiinţa păcatele, nu are importanţă dacă ele i-au micşorat demnitatea proprie, simpla acţiune de a te întoarce din nou către Dumnezeu este o manifestare a demnităţii speciale a omului, a măreţiei lui spirituale... măreţia întâlnirii personale dintre om şi Dumnezeu, în adevărul interior al conştiinţei.

citat clasic din Papa Ioan Paul al II-lea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbajul alchimic este un instrument de o extremă supleţe, care permite descrierea operaţiilor cu precizie, situându-le în raport cu concepţia generală a realităţii. Asta îl face dificil şi interesant. Cititorul care vrea să înţeleagă folosirea unui singur cuvânt dintr-un anumit pasaj nu va reuşi acest lucru decât dacă reconstituie, încetul cu încetul, o arhitectură mentală veche. El obligă astfel la o trezire a regiunilor obscure ale conştiinţei.

citat din Michel Butor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea

[...] Citeşte tot

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!