invatat

Lui îi place şunca ei

Ea îşi duce platoul cu micul dejun pe terasă;
acolo se aşeză şi mâncă sub o umbrelă mare,
împreună cu soţul ei de cincizeci de ani.

Vor privi salturile crapului în canalul din spatele casei
şi vor asculta cântecul de împerechere-al păsărilor.
Viaţa lor e plăcută; aşa cum trebuie să fie pentru doi oameni
care se iubesc îmbătrânind împreună, supravieţuind
tuturor cancerelor care ameninţă o căsătorie sănătoasă.

El încă se uită la ea cu o sclipire de iubire-n ochi
şi-o întreabă dacă a mai rămas vreo bucăţică de şuncă...

Ea a învăţat demult să-l lase mereu un pic flămând...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua tatălui

Tată,
altă vară vine,
îmbătrânind dorul de tine.
copil eram când m-ai lăsat
şi singură am învăţat

ce lung e drumul, ce spinos,
până te-aduci ţărnii prinos,
câtă durere poate-ncape
un suflet tăinuit sub pleoape,

că împăcaţi cu viaţa nu-s
acei c-un tată pus prea sus,
ci scormonesc cu ochii zarea,
tot căutându-şi alinarea.

chiar dacă mi-ai rămas mister,
n-am încetat să te mai sper,
te caut încă şi aştept
cuvântul tău cel înţelept.

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut bătrân şi înţelept

nimeni nu gângurea ca mine
ţipam retoric şi căscam filozofic
toţi mă credeau pe cuvânt
mă iubeau ca pe o minune dintr-o zi de 13
dar cu cât apăsarea idioată a gravitaţiei
se tot lăsa pe înţelegerea mea siderală
am devenit din ce în ce mai tâmp
nu mai ştiu să ţip întrebări deştepte
nu mai emit enunţuri axiomatice asumate
ca şi cum firescul nu ar mai fi aşa complicat
ba pot spune că am învăţat o tăcere tristă
cu fiecare nouă diplomă agăţată de tavan
iar într-o zi o să mor din prostie
mult prea tânăr ca să mai ştiu ceva
întors cumva la primele mele cuvinte
şi nu va niciun bai

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa nu
te pregăteşte şi nu
te întreabă niciodată nimic.
Nu o interesează cine esti, ce studii ai, ce vârstă ai, dacă eşti fericit sau dacă eşti pregătit pentru o alta provocare.
Te supune doar unor experienţe şi apoi
te lasă să te descurci.
Dacă te doare şi suferi nu o interesează.
E problema si alegerea ta!
Rămâi cu durerea sau te schimbi.
Cine nu intelege lecţia o va repeta.
Şi vom repeta până când vom învăţa ceea ce avem de învăţat din fiecare lecţie a vieţii.
Altă cale nu ştiu să existe pentru că ea, viaţa, îţi cere in fiecare zi să
alegi... să inveti... şi să continui...
Atat!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria

Şi ţigara m-a fumat pe mine la ultimul fum
Ultimul nu e niciodată cel de pe urmă.
Unghiile mele se rodeau între ele.
În cap mi se-nvârte ce a fost, ce-i acum.
Îmi scormonesc pieptul după sânii extraşi
Cu maşinăria de buze.
Membre incerte se agită spasmodic.
Mi-am lăsat obrazul pe un vârf de topor
Să îmi mângâie copacii.
Am învăţat multe despre altoire.
Mi-e dor! Mi-e foarte dor să te aud în mugetul vacii.
Ştim că ieslea e sfântă.
Sărut-mâna lumânare
Azi ţi-am cumpărat o flacără de la obor.
Deocamdată mi-e somn.
Geamurile mă închid pe mine în dosul lor.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai dreaptă

Eu l-am chemat pe Dumnezeu, nu sfinţii,
E-adevărat că ei au rolul lor,
Dar dau crezare inimii, nu minţii,
Ce-mi spune care-i drumul mai uşor

Am învăţat din viaţă-n totdeauna,
S-o iau pe scurtătură, e mai drept,
Să fac ce simt şi nu ce spune lumea,
Aşa îmi pare mie înţelept

Poate greşesc sau poate că mai supăr,
Dar ştiu că EL, de-acolo, va ierta
Atâta timp cât de iubire sufăr,
Ce-i calea Lui va fi şi calea mea

Aşa că eu te rog, ascultă Doamne,
Şi iartă-mă că trec pe lângă sfinţi,
Dar ocolişul parcă mă adoarme,
Eu ştiu că asta vrei şi Tu consimţi

poezie de Adi Conţu (21 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă împreună

nu-mi mai purta de grijă
mi-am învelit bine sufletul în gândurile tale
să nu mă mai vezi în profunzime
să mă vezi ca tine
aşa cum eşti tu
cu frunze
cu vocale
cu mâini şi cu rădăcini

nu-mi mai purta de grijă
am învăţat să mă hrănesc cu miraje
cu frig,
cu aşteptări

şi când mă întorc
să văd ce ai devenit între timp
cum respiri ca o piatră
sub apă
mă prefac în unduiri peste tine
să curgem totuşi la vale

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipeşte!

Închide ochii, să-ţi aduci aminte
de ziua-n care cerul căutai
şi inima îţi făurea cuvinte
din care făceai cheie pentru Rai.

Pe alb de suflet ne-aşterneam IUBIREA,
ne-o dăruiam prin legea ei nescrisă,
niciunul neştiind ce-i fericirea,
că niciodată nu ne-a fost permisă.

Deschide ochii, să vezi adevărul!
Suntem tot noi, aceeaşi, dar altfel!
În doi am învăţat ce dulce-i zborul,
punând tot Infinitu-ntr-un inel.

Când ne-mbrăcăm amurgu-n curcubee,
clipeşte cu priviri de smarald verde!
Eşti zeul meu şi eu sunt a ta zee...
Clipeşte fără teama de-a ne pierde!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 9

Sfântul Ioan a botezat cu apă
Şi i-a învăţat pe toţi ce-i pocăinţa
Însă din vorba lui puţini se-adapă,
Căci omului nu-i place nevoinţa.
Cu firea lui cea aspră şi ţâfnoasă
Şi-a îndeplinit prea sfânta-i misiune,
Căci i-a mustrat pe toţi cu vocea-i groasă,
Din care-a revărsat compasiune.
Cei păcătoşi, n-au vrut să-l mai audă
Şi capul i-au tăiat în închisoare,
Însă chiar dacă soarta i-a fost crudă
La Dumnezeu găsit-a alinare.

Apa Iordanului şi azi oftează
După Ioan, preasfântul ce botează.

poezie de Octavian Cocoş (6 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!