dea

Noapte de noapte

Iată cum mă furişez eu la graniţa dintre stiluri!
(Ştiu: altădată flăcări vineţii mi-ar fi mângâiat inconştienţa)
De aici vă spun:-Unde să mai sângereze cenuşa asta
care ne visează, prieteni?
Cui să-i mai bage ea pumnul în gură?
S-a golit visteria şi nimeni nu mai are curajul
să-şi dea viaţa la graniţa dintre stiluri...

"Ah, dacă regele ne-ar citi în al său Luvru!"
Ce spectacol, prieteni!
Ce şansă, pentru cenuşa asta care ne visează

şi tocmai pe noi,
noapte de noapte...

poezie de Mariana Marin din Un război de o sută de ani (1981)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 86

Să fie versul lui ca pânza-n vânt
Ce vine către tine ca spre pradă
Cel care-a domolit al meu avânt
Făcând ca mintea mea să nu dea roadă?
Oare-al său duh, de duhuri inspirat
Să scrie minunat, m-a prăpădit?
Nu, că nici el, nici cei ce l-au urmat
Nu-s vinovaţi c-am versul buimăcit.
Nici el, nici acel duh prietenos
Ce-l amăgeşte noaptea că-i isteţ
Nu m-au făcut să tac neputincios;
În faţa lor rămas-am îndrăzneţ.

Dar când în versul lui te-ai cuibărit,
Abia atunci al meu s-a moleşit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, TUTUROR COPIILOR! - La mulţi ani, COMOARA MEA!

Am, Doamne, toată bogăţia ta, nemuritoare:
Iubirea şi bunătatea sunt pâinea de zi mare,
Gingăşia şi blândeţea sunt apa de izvoare,
Lumina şi căldura – toiagul ce mă face tare,
Sunt Mama Comorii peste timp şi valoare...

Mă-nchin şi te rog, de pace, lumină şi soare,
Lăţeşte-mi Comoara, să dea peste floare,
Să-ncapă în ea Iubirea ce n-are hotare,
Copiilor dă infinit din raiul, ce sunt împlinită,
Vlăstarii-nepoţi să vină pe urma mea fericită...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă părăsi (extrase)

*

Mă tot gândesc undeva la acest râu, care curge de-a dreptul vijelios.
Şi-aceşti doi oameni în apă, încercând să se ţină unul de altul,
cât se poat de strâns, dar până la urmă-i prea mult, sunt copleşiţi.
Curentul e prea puternic. Trebuie să-şi dea drumul, să plutească separaţi.
Asta se întâmplă cu noi. E păcat, Kath, pentru că ne-am iubit atâta timp.
Dar, la urma urmei, nu mai putem sta veşnic împreună.

*
Am închis pe jumătate ochii şi mi-am imaginat că acesta a fost locul
unde toate pe care le-am pierdut încă din copilărie au ieşit la suprafaţă,
iar acum stau aici în faţa lor şi, dacă aş aştepta îndeajuns, o siluetă subţire
ar apărea la orizont dincolo de câmp, şi încet-încet s-ar tot mări, iar eu
aş vedea că-i Tommy, şi ne-am face cu mâna, şi poate chiar ne-am striga.

*
Trebuie să acepţi că uneori astfel merg lucrurile-n lumea asta.
Opiniile oamenilor, sentimentele lor, o iau pe un făgaş, apoi pe altul.
Şi, iată, se întâmplă că-n acest proces într-un anumit punct te maturizezi.

[...] Citeşte tot

poezie de Kazuo Ishiguro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea Luceafărului

Încearcă unii, când şi când, Luceafărul să-l răstignească,
S-arunce fiere şi noroi pe haina lui împărătească.

Se ostenesc să dea cu pietre în lacul codrilor albastru
Şi-n lebăda ascunsă-n trestii, în cerbul mândru şi sihastru.

Strivesc cu ură floarea-albastră, ce stă-nflorită la izvor,
Acolo-n ochiul de pădure, lângă un plop tremurător.

Încearcă unii, cu mult zel, să răstignească un Luceafăr,
Dar el, pe bolta înstelată, rămâne luminos şi teafăr.

Oricât de multe cuie-adună să-i bată-n palme şi în frunte,
Lumina lui o să-i strivească, ei sunt doar pâlpâiri mărunte.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chem stelele...

Merg prin ploaia seacă,
picăturile îmi ating faţa uscată,
lângă castanii liniştiţi,
ce îngână un cântec
pentru sufletul meu
şi simt cum cad castanele,
ca un mic tunet, iar norii
trec cu viteză prin faţa lunii,
iar eu simt un gol în inimă mea.
Pentru tine iubire chem stelele,
să-ţi vindece durerile
şi să-mi dea de ştire,
despre leacuri şi ierburi,
înmiresmate cu iubire
să pot cânta din nou,
în astă noapte lungă.

poezie de Eugenia Calancea (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele dezgust

creşte în toată ţara scârba de zei
indiferenţa lor mă roade la stomac
modifică legi cu un absurd temei
codrul de nevoi suferă buimac.

spitalele-s bolnave pline de infecţii
căile ferate lasă mult de dorit
apele-s murdare pline de dejecţii
gropile din drumuri au îmbătrânit.

sărăcia s-a extins în toată ţara
Carpaţii suspină atinşi de ecou
zadarnic se frământă primăvara
cum să-i dea neamului un suflu nou.

marele dezgust revolte produce
parcă poporul este răstignit pe cruce.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu stiu

Nu stiu cine esti, de ce te iubesc
Ma-ntreb esti vis sau dorinta
Nu stiu, poate ma lamuresc
Rasfoind prin pagini de revista.

Nu stiu cine a inventat iubirea
Era un zeu, un nebun, ori eu,
S-asterne dorul si amintirea
Ne aduna intotdeauna mereu.

Stiu ca Luna ma lasa sa visez,
Escorta-i cer o stea sa-mi dea
Si daca cumva nu te-ntalnesc
Pe cer ramai tu, steaua mea.

Eu stiu ca esti, ca te iubesc
Si de nu ai fi, te-as inventa
Pamantul tot sa-l rascolesc
Iubindu-te cum te-am iubit candva.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mat

Pari nestrunit, tu cal de cal,
Gonind sălbatec prin Deltă
Spre-o linie de sosire
Mai degrabă
Inexistentă

Poate calul de alb
Să-ţi încetineze galopul
Să-ţi dea o mână de ovăz
Şi ţesălându-te
Să îţi aprindă focul

Poate calul de negru
Să-ţi sară în faţă pe două copite
Să-ţi curme-ntr-un fel rătăcirea
Şi-apoi, disperat,
Să ne jucăm de-a iubirea

Da, regele alb e învins
De-o damă neagră rapace

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ramona Mihaela Opriş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

Mirare
e primul scâncet,
prima atingere a mamei,
lumina zilei,
prima mirare simţită de ochi,
primii paşi spre lumea cea mare
şi vocea suavă ce-ncepe să dea prin cuvinte,
trăirilor un rost!
Primul sărut şi prima iubire,
mirarea că inima bate mai tare,
iubirea divină ce viaţa o schimbă
uimirea a doua suflete
ce prin iubire devin
unitare!
Drumul în doi şi rodul iubirii
griji printre minuni,
zâmbete şi lacrimi,
toate-mpletite ne face să privim
caruselul vieţii ca o perpetuă
mirare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!