Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

buna ziua natura

Poezii despre buna ziua natura, pagina 32

Mirela Grigore

E ziua ta, iubite

E ziua ta, iubite, e-nnorat...
Și cerul plânge-amarnic, câteodată!...
Tu ai rămas în ani înamorat
Și eu... Doar fata ce eram odată!
Prin anii care-au scris povestea noastră,
Noi n-am încremenit, nicicând, iubirea,
Am pus un arc de timp în noaptea-albastră
Și am cules din umbre fericirea.

E ziua ta, iubite, și-ți urez,
Să fii o pasăre ce-și poartă zborul
În zarea mea senină și-ntr-un crez,
Că împreună definim fiorul.
Noi n-am golit de sensuri nici dorința
Și-am desenat în mângâieri asceză,
Cu ruga mea, noi scriem biruința,
Punând trădarea-n altă ipoteză.

E ziua ta, iubite, și-ți doresc
Să-ți poarte vântu-n brațe bucuria,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele...

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm și florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ți îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopții feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis și armonie -
Noapte bună!

poezie celebră de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Sunt disponibile și traduceri în maghiară și turcă.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puțin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine ușor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Și seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simțim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
David Boia

Atestat

Caută armonia
În lumină și pace
Nu cocheta
Cu răutatea
Nici nu gândi
La cele rele
Mai bine fugi
Inteligent
De tot ce-i perfid
Iute și degrabă
Mai bine caută
Iubire și dreptate
Mai bine înfăptuiește
Fapta bună
Cu voie bună
Lumină și pasiune
În virtutea iubirii
Fii prieten cu mulți
Inclusiv cu tine.

poezie de (28 mai 2017)
Adăugat de David BoiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adrian Păunescu

Acatist pentru călăreț

Doamne, ne lăsăm în mila ta,
dar mai tresărim la cotitură,
vremuri infernale vor urma,
hoții de cârlani mai dau din gură.

Cine-a zis întotdeauna "da",
spune "nu" acum și naște ură,
Doamne, pe pământ nu ne uita,
într-un grajd uitat de aventură!

Vremea nu e bună sau ni-i rea,
cineva lucrează în natură
contra lui și-a ei și-a ta și-a mea,
cineva în univers murmură.

Doamne, să ne ai în grija ta
și să ne aduci la forma pură,
să cădem în rai, când vom pleca
din această dărăpănătură!

[...] Citește tot

poezie celebră de din Româniada, 1993-1994 / Trilogia căruntă I
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

De pe-o "bună-dimineață"

De pe-o "bună dimineață"
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustățile de ață.

Alți gândaci mărunți și roșii,
Care-și poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroșii!

Iar pe-un fir de păpădie
Ce se-nalță, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuș cu barbă,
În hăinuța aurie.

Suie, mândru și grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
– Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A-nflorit o papadie. Lecturi scolare" de Otilia Cazimir este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Uimire

Primăvara cântă-n strună, florilor de "ziua bună!"

Și-n pădurea fermecată, roua clipei din petale,
Curcubee mii arată și-n privirea dumitale.

Pretutindeni e-armonie. Verdele e-un împărat
Ce-a sosit cu veselie și cu floare-ncoronat.

Primăverii se vrea mire. Cântă în privirea lui
Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire!

Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt
Ivesc susur de izvoare, primăverii șipotind.

Din mireasma revărsată peste zări, cu dărnicie,
Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie!

Și-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorință,
Primăverii-ntotdeuna, verdele-i e năzuință.

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi, românii

Noi, românii,
dacă primim omenie,
omenie dăm.
Dacă primim dușmănie,
la sfadă nu stăm.
Pentru bună ospeție,
pâine și sare oferim.
Arătăm prietenie,
gazdă bună vrem să fim.
Aură de modestie
poartă pe cap tot românul.
A moștenit-o din vecie,
de la Decebal-bătrânul.

poezie de (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Ziua cenușie

Ziua cenușie, vânată zi tristă,
Isi cocoloșește soarele-n batistă.

Printre caravaua ceturilor, sură,
Plopii de franghie-s prinși de tesătură.

Roiuri, porumbieii: vreo câteva sute
De scrisori și plicuri albe, desfăcute.

Negura urzește, molcomă și mută,
Noaptea neîntreruptă, nemaiîncepută.

Hornurile toate dau puțină ceață,
Câlți cate-o fărâmă și tigaie creață.

Soarele rămăne spânzurat: un bumb.
Zi crochiu,
Estompă și condei de plumb.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Melancolia mea

melancolia mea, melancolie stinsă,
în nopți de iarnă tot mai dulci,
mai du-te,-acasă, dragă, să te culci
și lasă-te sedusă și învinsă.

natura toată doarme-n agonie,
într-un lințoliu alb de catifea,
melancolia mea, melancolie,
tu ai căzut în ceașca de cafea.

apusul cască răni adânci de sânge,
ascult cum plâng fântânile de ger,
cum paserile zgribulite pier
și cum natura înghețată plânge.

cuprins de setea mea de depărtare,
nu-mi tulbura dorința mea de azi,
visez mereu pădurile de brazi,
să-mbrățișez cu drag întreaga zare.

poezie de (10 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

<< < Pagina 32 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook