padurea freamata

Când duşmănia şi ura îi stăpânesc pe oameni, suferă mult şi natura moartă. Valurile devin furioase şi prădalnice, iar ogorul devine zgârcit. Vai însă de cel vare face pădurea să suspine şi muntele să plângă.

Selma Lagerlof în Povestea lui Costa Berling, Capitolul XXVIII, Moartea izbăvitoare
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cariera unui înţelept este de două feluri: fie este onorat de toţi din lume ca o floare ce se unduieşte, fie dispare în pădurea tăcută.

citat din Lao Tse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria înlănţuită

Ştii oare ţara unde-nfloreşte
Frumosul absint pe morminte,
Unde cerul faţa albastră-şi doseşte
În gri, ponosite veşminte?

Unde ogoarele cu oase-s semănate -
Cântec trist freamătă codrul sub vânt
Râuri adânci, de lacrimi vărsate
Se scurg şipotind prin negrul pământ

Ţara aceasta sărmană şi tristă,
Risipitele inimi le strânge...
Lucru mai de preţ nu există -
Noi pentru ea - ea pentru noi plânge.

poezie de Jozef Ignacy Kraszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul copilăriei

Reflectând la copilărie
în balanţă pun un semn
din viorele, ghiocei şi brânduşe
renasc clipele trăite
în braţele primăverii
înverzită e poiana
freamătă de fluturi şi de păsări
miraculosul soare trimite
buchet de raze multicolore
natura iarăşi renaşte
într-un nou an de viaţă
jur-împrejur e sărbătoare
parfum de pace simt în suflet
mă văd copil,
în satul de lângă Prut
dar, timpul azi e nesfârşit şi nemăsurat
cuprins în dorul meu nespus...

poezie de Maria Ciobotariu (8 septembrie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul morţii

Se bifurcă marea,
Îngiţind munţi de ape.

Pământul îngheaţă,
În gura cea mare de şarpe.

Iubirea-i cazată,
În mormane de piatră.

Se răceşte credinţa,
O, ce viaţă nedreaptă!

Ieri culegeam speranţă,
Azi mă prefac într-o pradă.

Amară mi-e viaţa,
Când cimitirul aşteaptă.

Simt suferinţa
Cum groapa îmi sapă.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Chitoroagă (2008)
Adăugat de Elena Chitoroagă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui tăietor de lemne înrăit

Înainte de-a fi om,
Dânsul a trăit în pom...
Dar, de-a apărut securea,
A "tras" la pământ pădurea...
Mai mult, să nu piardă slujba,
Grijuliu... a creat drujba...

hexagramă de Constantin Enescu (iunie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roşie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Totul e ars! Asta şi-au dorit! Cale liberă. Cine-i călăuzeşte?
Purice: Frica cea mare, doamne! Şi sora dânsei, spaima! Drumul turcilor trece printr-o dumbravă... Urmează o vale îngustă, apoi pădurea...

replici din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum e generaţia frunzelor, aşa e şi cea a oamenilor. Frunzele, pe unele vântul le risipeşte la pământ, pe altele le produce pădurea când vine anotimpul primăverii. Tot astfel şi generaţiile de oameni: unele se nasc, altele sfârşesc.

citat din Homer
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aduce pădurea cu un azil uitat

În dimineaţa asta pierdută-n ceaţă
ce mult aduce pădurea
cu un azil uitat
cu truchiuri împuţinate de iarnă
şi resturi amintind de festinuri estivale
aşteaptă nişte buni samariteni
să-i primenească potecile
soarele de primăvară
să o îmbrace-n rochie nouă
pentru musafirii
care azi mâine
au să-i calce pragul

în dimineaţa asta pierdută-n ceaţă
ce mult aduce azilul
cu o pădure uitată
cu trupuri împuţinate de boală
şi rămăşiţe amintind de o cină frugală
aşteaptă nişte buni samariteni
să-i primenească odăile

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!