campul

Murmur în aripi de vânt

Se-nveleşte ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Norii albi alintă razele timide
Şi le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-şi pregătesc hlamide
Roşii, strălucinde, sub un Soare blând.

Parcă într-o joacă, Vântul îşi aşează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ţi stă în unde, cine îţi veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"

Vorbele-i sunt şuier, ochii-i sunt mirare
Când îşi vede chipul, veşnic neştiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemişcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se sting

Toate se sting, se decolorează, amestecate iau forme noi,
Vântul cără nisip, îl aşază peste oraşe, croieşte
Estuare şi dune. Straturi moarte, straturi vii,
Femelele nasc pui, turme; masculii
Se însângerează unii pe alţii. Din sămânţa mirositoare
Se înalţă vietăţi, împânzesc câmpul,
Oceanul şi cerul. Carne şi pene, oase şi ochi,
Care devorează lumina, care pipăie prada,
O lume organică plutind pe apă, lipindu-se de pământ,
Înfigându-şi gheara în stâncă. Clipa arde,
Îşi lasă cenuşa ei orbitoare, se primeneşte,
Din putreziciune creşte lotusul uriaş, forţa lui
Se simte o mie de leghe. Cu coapsele ei
Lupoaica întâmpină dimineaţa, lingând puiul,
Pământul scoate aburi, gâlgâie de ape freatice,
De rădăcini, de metale. Inima bate abia auzită,
Împinge sângele, ţine moartea la depărtare,
Apoi se opreşte; cade în gol, în abisul
Negru şi rece.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada sufletului

timpul s-a trântit la picioarele
pupilelor noastre hipnotizate
îmi transpiraseră aripile de emoţie

aceeaşi privire
pe care-n orice secol aş recunoaşte-o
slăbiciunea mea atemporală
tot câmpul conştiinţei plin de tine
dezbrăcându-mi toate învelişurile
frenetic atingându-mi cuprinzându-mi
eul profund

Suflet!
suflet cu ochi mari
topind asfaltul sub picioare-mi
doar galben fluid pe clape de aer
cu degete lungi alunecând
uşor fără semne de întrebare
de ezitare atât de blând

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, Natura

O formulă matematică or fizică a Creatorului,
Cu ecuaţii multe şi necunoscute infinite
Încerc să o rezolv, jucându-mă cu câteva cuvinte.
Prin ale lui culori, secrete multe, mesaje către noi, transmite.

Să fie oare extazul, bucuria

De a privi o gingaşă şi înmiresmată floare
Şi ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita?

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate?

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu?

Feericul colorit al fluturelui ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor?

Aura ascunsă-n câmpul de primprejur

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră şi ochi de cicoare
M-aşteptase trei vieţi să înălţăm zmee;
Mă iubea! Mă iubea?
" -'Neaţa, Soare!"
Şi dimineaţa, în sfârşit, păşise liberă
Din cea mai pustie închisoare
Cu trepte din mozaicuri de Ravenna
Şi lacăte scandinave.
Mă iubea!
-'Neaţa, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră,
Căutând câmpuri de maci în zare,
Adormise... trei vieţi, lângă fântâna Siloamului;
Aştepta... Aştepta?
-'Neaţa, Soare!
Şi câmpul de maci răsărise sub bolta
Primului cer de mai, peste neghine amare,
Cu roiuri de azime şi mâini iertătoare
Ce primeneau dimineaţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

Cu fiecare gură de aer, se vindecă înaltul de craterul căscat crud
în faţa braţelor deschise larg, lăsate să alunece uneori peste verdele gândului.
Cu fiecare atingere a vieţii, înfloreşte lavanda pistruiată de raze pe câmpul zilelor,
se vindecă de plictiseală cupa de rugăciune a pământului.
Cu fiecare privire lipită de suflet, se nasc în burta vremii diamante,
numai bune de prins la cerceii amintirii.
Nu-ţi fie teamă! De sus se ordonează întrepătrunderea esenţelor,
trasează continuu dorul cerului.
Cu un compas magic, se vindecă cercul de cub pe tabla tentaţiilor.
E loc în sertarul inimii de ape şi munţi, de văi şi păduri,
îşi găsesc funcţia pietrele ce atârnă tăcute pe cale, cascadele năvalnice.
Legate cu fundă, nasc universul în care se frăgezeşte aluatul tainelor.
Cu fiecare adunare, se radicalizează prezenţa în statornicia inimii.
Mă vindec de unghiuri, te vindeci de algoritmi, ne îmbolnăvim de margine,
îndrăgostiţii veşnici ai dezmărginirii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de ploaie

Eşti ca ploaia asta care cade rece;
Mă pătrunzi, femeie, până lângâ os,
Ale tale şoapte vor să mă înece,
Trupul tău mă face să mă simt setos...

Ochii tăi sunt mare, părul tău cascadă,
Buzele, izvoare clipocind cuminţi,
Degetele tale de fiori pleiadă
În a căror horă simt că-mi ies din minţi.

Vei aduce-n mine iarăşi primăvara
Alungând departe toamnele pustii,
În caverna nopţii îmi vei fi comoara,
Drog a ta suflare-n zorile de zi.

Timpul îşi destramă paşii-n orologii,
Eu, de cei din juru-mi socotit nebun
Pun sub acuzare meteorologii
Şi-n căuşul palmei zilnic te adun.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter-ego

De dimineaţa până seara vedea tatuajul
pe mătasea propriului piept: o femeie roşcată,
goală, întinsă-n câmpul de păr. Sub locul acela
unde uneori era haos a apărut, de nicăieri, ea.

Zilele treceau printre blesteme şi-ndelungi tăceri.
Dacă femeia ar fi fost vie, nu doar un tatuaj,
s-ar fi urcat pe pieptul lui păros, iar el ar fi
ţipat mult mai puternic în celula aceea minusculă.

Cu ochii larg deschişi, în tăcere, stă lungit pe pat.
Un oftat adânc, precum suspinul mării, îi cutremură
oasele solide-ale corpului: este întins parcă
pe puntea unei corăbii. Încordat, ca şi cum,
simţind pericolul, odată trezit, trebuie să sară-n picioare.

Trupul, acoperit de-o transpiraţie sărată, revărsa
o lumină solară. Celula era prea mică
chiar şi pentru o singură privire de-a lui.
Mâinile erau dovada că se gândea la o femeie.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul neîmpăcat

Mi-e sufletul şi azi neîmpăcat
C-aş fi dorit să vă mai văd odată
Pe tine dragă mamă-ntregul sat
Pe surioara mea, pe tine tată.

N-a fost să fie-aşa, destinul crud
Mi-a spulberat visările cu gloanţe
Şi simt răceala crivăţului nud
Ce mi-a secat izvorul de speranţe.

Prin pâcla morţii încă-i mai disting
Pe-ai noştri depărtându-se de mine
N-aş vrea, dar iată că, încet, mă sting.
-Primeşte-mi Doamne, sufletul la tine.

Deodată mă trezesc şi simt cum zbor
Peste câmpul ce geme de durere
Şi tot mai sus mă-nalţ şi mai uşor
Mi-e duhul fără trup şi mângâiere.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Burduşel (2008)
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Canvas abstract cu fericire

Ceai de tei şi mentă, convingerea că va

urma o toamnă docilă şi lungă,

câmpul meu electromagnetic

pregătit să coboare bariera, să permită accesul.

Ne aşteaptă o luptă incertă,

capcane noi se deschid şi încearcă să ne rănească irecuperabil,

pe străzi, prin cartierele vechi,

un nou val de ură se propagă,

e de ajuns să treci prin el, e aşa uşor să iei toată energia aia,

să o dai mai departe.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!