a �ti pe de rost

Am trăit odată o experienţă cvasireligioasă, la care mă raportez şi astăzi, ca la un fapt fondator pen­tru mine ca persoană. Pe la vârsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu - Izvin, la 16 km de Timi­şoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitându-mă la cer... Am avut atunci un sentiment unic de comu­niune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vână de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.

Mihai Şora în revista Formula As, Nr.823 (iunie 2008)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea timpului

Voi lua doar timpului uitarea
ca la cingătoare să mi-o pui
şi, lăsând iubirilor chemarea,
peste dealuri voi pleca haihui

Mă aşteaptă-n fulgerări de stele
vântul, ca şi mine, un hoinar
şi visatul rod muşcat de vreme
răstignit pe-o piatră de hotar.

Visul ce-a plutit târâş prin ceaţă
e un mugur ofilit pe ram,
vorbele s-au prefăcut în şoapte
ca şi timpul greu prelins pe geam.

N-o să-ncerc să mă opresc vreo clipă
lacrima se pierde în zădar
viaţa, fulgerând cu-a ei aripă,
între noi a pus un greu hotar

[...] Citeşte tot

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbind cu Eminescu

Pe o stradă largă-ngustă,
Se ducea un om venind,
Spunea Eminescu-n glumă
Şi mă pomenesc zâmbind.

Cum aşa, un om să plece
Şi să vină totuşi el?
Ca şi cum un om ce trece
Stă pe loc fără de-apel.

Este aici o controversă
Ce nu poţi ca s-o atingi,
Ca o flacără intensă
Ce arde dacă o stingi.

Ca o toamnă'n miez de vară,
Ca Anul Nou în zi de Paşti,
Sau cum ar fi, bunăoară,
Când să mori, atunci te naşti...

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-ţi spun să renunţi la acele pietre, ci am să-ţi spun doar: "Fii atent şi mai uită-te o dată!". Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să renunţi la ele? Îţi vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai vrei totuşi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. Însă nu poţi să le mai cari mult. O dată ce ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Şi o dată ce ai mâinile goale, cauţi adevăratele comori. Iar adevăratele comori nu se află în viitor. Adevăratele comori se află aici şi acum.

citat celebru din Osho
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tăvălug de gânduri

Ce tăvălug de gânduri, noapte zbuciumată,
Eu, trupul tău, Zeiţă, nu-l voi uita vreodată!
S-a spulberat iubirea ca şi cum n-ar fi fost
Şi nu mai am pe lume, de astăzi, niciun rost.

Ce tăvălug de gânduri, ce absurdă încercare
Să vezi iubirea vieţii topindu-se în zare,
Povara-i mult prea mare, mă simt abandonat,
Dar ştiu, de astă dată, doar eu sunt vinovat.

Ce tăvălug de gânduri, mintea împresoară
Şi-n depărtări, ce jalnic se-aude o vioară,
Dar marea fremătândă, cu al său rece val,
Parcă mă trezeşte din cel absurd coşmar.

Ce tăvălug de gânduri zac pe nisipul fin,
Cătând pe cerul nopţii o urmă de destin
Pe care să-l invoc, în cel din urmă ceas,
Mă amăgesc, desigur, e tot ce mi-a rămas.

poezie de Alex Dospian (mai 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Tavanul stă să pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ţi-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.

Explozia gândirii, durerea îngropată,
Mă cred toţi obosit, eu sufăr în tăcere,
Ţi-aş scrie dar mi-e frică, îmi pari aşa schimbată,
Şi ce rost ar avea acum o revedere?

Fac ordine şi-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet mă bântuie în zi,
Eşti numele pe care n-aş mai putea să-l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.

E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, şi dispar,
Aşa încerc să uit, căci ştiu a cui e vina,
Şi este prea târziu să-ţi simt iubirea iar....

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Ieri am văzut un cârd de berze
Cum se-ndreptau în drum spre sud
Mi-au aburit de jale ochii
Şi mi-am simţit obrazul ud.

Pe cerul vânăt, ca de humă
Insinuau un "A" prelung
Şi le –am şoptit şi eu "adio"
Căci plopii i-am văzut că plâng.

Se veseleau de vânt scaieţii,
Ciulini-n tumbe se-ntreceau
Şi ciori în pâcla dimineţii
În sumbru praznic petreceau.

Atâtea frunze moarte-mbracă
Pământul aspru şi crăpat
Încât mă-ntreb dac-a fost vară,
Sau poate numai c-am visat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima strigare

Azi licitez iubirea...
O dau şi la bucată, că tot e folosită
de cei ce n-au ştiut să pună preţ pe ea!
Implozie de suflet, fragmente de trăire
s-au răspândit oriunde.
Împachetând în lacrimi, firave rămăşiţe
i-am pus un şnur din anii
prea mulţi pierduţi în van
şi palidă la faţă cu cicatrici ce dor
o pun să defileze ca pe o primadonă,
sperând ca pân' la urmă să capete un rost...
Crezând c-a sa menire e să se dăruiască,
mereu pentru oricine fără nimic la schimb,
a ars fără-ncetare.
Furtunile ivite i-au înteţit puterea,
zăpezile căzute au curăţat tăciunea
iar ploile de vară scânteile în zbor.
Acum, când mi-am dat seama că nu e preţuită
am scos-o la vânzare...
Hai, cine dă mai mult?

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (3 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când ordinea stabilită a lucrurilor e răsturnată, când nu mai există nici o siguranţă, când tot ceea ce era ocrotit de legile oamenilor sau ale naturii se află la cheremul brutalităţii inconştiente şi crâncene, apar aceleaşi simţăminte. Un cutremur de pământ care zdrobeşte sub casele năruite mii de oameni, un fluviu revărsat care rostogoleşte în apele lui de-a valma ţărani înecaţi, stârvuri de boi şi grinzi smulse din acoperişuri sau o armată glorioasă care-i măcelăreşte pe cei ce se apără, îi ia pe ceilalţi cu ea prizonieri, jefuieşte în numele sabiei, şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu în larma bubuitului de tun sunt deopotrivă prăpăduri care zguduie orice credinţă în dreptatea veşnică, orice încredere învăţată pe de rost, în ocrotirea cerului şi în raţiunea omului.

Guy de Maupassant în Bulgăre de Seu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!