a+urca

Te-aştept lângă o şină

Te-aştept să vii, iubito, la marea întâlnire,
Te-aştept lângă o şină de tren provincial,
O să ne recunoaştem, pesemne, din privire,
Printr-un instinct anume din regnul animal.

Şi-n plus faţă de-aceasta, vom fi doar noi acolo.
Atâta – eu cu tine. De când nu ne-am văzut?
Sau poate niciodată şi-o să vorbim tremólo
Despre-o copilărie ce doar ni s-a părut.

Nu cred c-o să te superi dac-o vom lua pe şină
Ţinându-ne de mână ca doi copii maturi;
Vei fi într-o rochiţă uşoară şi senină,
Voi fi într-o cămaşă, vom fi aproape puri.

Va mirosi catranul a nişte căi ferate,
Noi doi, desculţi pe şine, râzând ne-om depărta,
Sălbaticele brize prin plete ni s-or zbate,
Prin noi vor trece trenuri şi nu ne va păsa.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla de Smarald

Este adevărat, de la sine înţeles şi fără nicio îndoială.
Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt; iar ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului.
Şi după cum toate provin din Unul, toate lucrurile au fost create de acest Unic, prin reflectare.
Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul l-a purtat în pântec, pământul îi este doică.
Este părintele întregii minuni a lumii.
Puterea sa este desăvârşită dacă preschimbat în pământ.
Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seamă şi cu judecată.
Urcă de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi ale celor inferioare. Astfel dobândi-vei slavă întregii lumi, iar întunericul se va depărta de la tine.
Este puterea puterilor, căci biruie asupra tuturor lucrurilor subtile şi le pătrunde pe cele solide.
Astfel a fost creată mica lume, după modelul celei mari. Din aceasta şi în acest fel se fac minunate realizări.
Iată pentru ce sunt numit Hermes Tri-smegistus, având cele trei părţi ale esenţei lumii întregi.
Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.

poezie de Hermes Trismegistul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos plecă cu credinciosul său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoştinţă de iapă şi de împrejmuirea curţii. Apoi, cum veni seara, se aşeză cu credinciosul lui la un colţ de curte, unde i se păru a fi un loc de pârleaz. El văzuse iapa cum o plimba doi slujitori, şi se minună de frumuseţea ei. Ea era albă, avea căpăstrul aurit şi împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid şi sări în curtea împăratului. Merse pe dibuitele şi în vârful degetelor, până ce ajunse la grajd; şi, deschizând uşa, puse mâna pe căpăstru şi trăgea iapa după dânsul. Cum ajunse iapa la uşa grajdului, unde nincheză o dată de haui văzduhul şi urlă toată curtea şi palaturile. Îndată săriră toţi cu totul, puseră mâna pe Făt-Frumos şi-l duseră la împăratul, carele şi el se sculase. Acesta, cum văzu pe Făt-Frumos îl şi cunoscu. Îl înfruntă pentru fapta cea mişelească ce era să săvârşească, şi-i spuse că datinele ţărei sale dă morţii pe furi, şi că împotriva acelor datine el n-are nici o putere. Făt-Frumos îi spuse drept toată şiretenia cu merele, cu pasărea şi cu cele ce îi zisese să facă împăratul, vecinul său.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre soare

Plutește drept înainte, și dacă
pământul pe care-l cauți nu există
încă, fii sigur că Dumnezeu îl va
crea într-adins pentru a-ți răsplăti
îndrăzneala.
(Regina Izabela
către Cristofor Columb)

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Îşi varsă-n vid imensa lor cascadă
Şi-n care seara-şi urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-şi pregăteşte-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.

Superbi, ca cei ce-nveşmântaţi în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Falanga literară şi artistică, I, nr. 1 (1 ianuarie 1910)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer cu diamante

Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapiţeria
scaunului pe care ea a stat.
În iarna curată, fără zăpadă
maşina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghiţitura.
Şoferii mestecaţi
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât şi câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.

Atunci portarul îşi înghiţi decoraţiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinţi
cheia franceză şi cablul
ascensorului ce-o purtă

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Iaru din Aer cu diamante (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitalam

Anotimp de iubire al apelor lungi
sunând toropit şi prozodic în maluri,
când plouă cu astre-ostenite de vârstă,
întoarse în mâluri primare de fluvii...

Bogatele trupuri de carne lichidă
cu vinele verzi - somnoroase tulpine de lintiţi;
artere submerse - liane de nuferi clorotici;
nervoase vibrări de unde subţiri şi foşnite,
imensă-ncordare de fibre foind:
iuţi păstrăvi, plevuşcă futilă, bibani melancolici,
şi somnii placizi - acuaticii muşchi răscoliţi;
crap matur, viclean - o, monstruos biceps al deltei!

Periodic răstimp al apelor calme,
cu mari înfloriri germinale de icre:
maci roşii şi negre lalele - pretexte vitale;
şi sălcii sumare-aşteptând despletite
fecunda plecare-a polenului - ploaie
întoarsă în mâluri primare de fluviu...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Romulus Vulpescu (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baldachin

Deschide corabia de frunze a pădurii
zornăie aerul păsărilor sparge oglinda dimineţii
taurul luminii cu coarnele buclate în fântâni.
Adu în cuvinte un tron, un imn pentru patul nupţial
această glastră a arborelui genealogic
presăraţi peste el mălaiul canarilor
rupeţi pâinea în două a vulturului
din pleoapa lui el trage ca o spadă privirea
şi pune între neant şi viaţa din toate zilele
apostrofa pliscului său
în plicuri scrisorile sunt mâini cu cari ne căutăm reciproc
o stea filantă hymenul în traiectoria sângelui
întârzie trimisă epistola păsărilor.
Pat nupţial crizantema nopţilor de fosfor
în zâmbetul tău a plâns un bébé poetul
un bébé sanguin atletul 1½ kgr. Lindberg
dintr-o infimă dizenterie putea muri Attila
Guillaume II ş. a. m. d.
Umblă prin sânge acum închis ca în turn
te apleci sub inimă ca sub abat-jour

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Stephan Roll (august 1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!