a+urca

Prâslea simţise de mai-nainte că fraţii săi îi poartă sâmbetele şi, când se mai lăsă frânghia ca să-l ridice şi pe el, dânsul legă o piatră şi puse căciula deasupra ei, ca să-i cerce; iară fraţii dacă văzură căciula, socotind că este fratele loc cel mic, slăbiră vârtejile şi dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuţeală, ceea ce făcu pe fraţi să crează că Prâslea s-a prăpădit. Luară, deci, fetele, le duseră la împăratul, îi spuseră cu prefăcută mâhnire că fratele lor s-a prăpădit, şi se cununară cu fetele, după cum rânduise Prâslea. Iară cea mică nu voia cu nici un chip să se mărite, nici să ia pe altul. Prâslea, care şedea doparte, văzu piatra care căzuse cu zgomot, mulţumi lui Dumnezeu că i-a scăpat zilele şi se gândea ce să facă ca să iasă afară. Pre când se gândea şi se plângea dânsul, auzi un ţipăt şi o văietare care îi împlu inima de jale; se uită împregiur şi văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci şi se urca să mănânce nişte pui de zgripsor. Scoase paloşul Prâslea, se repezi la balaur şi numaidecât îl făcu în bucăţele. Puii, cum văzură, îi mulţumiră.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia domestică

Tu, care-mi intri-n casă cu toamna fumurie,
Cu ziua ce se duce
Şi noaptea ce-o să vie,
În casa mea fii binevenită...

Iată-mi casa!

Întoarce doar butonul electric din perete
Şi-mprieteneşte-ţi ochii cu tot ce poţi vedea,
Căci casa mea e-ntreagă, de-acum, şi casa ta...
Fii prietenă şi soră cu hall-ul şi terasa,
Cu treptele ce urcă sub rustice covoare
Spre sala de mâncare
Şi-odaia de culcare,
Cu sfinţii din icoane şi morţii din portrete,
Cu câinele, ce-ţi linge manşonul de-astrahan,
Şi cu pisica albă, ce toarce pe divan...

Opreşte-ţi apoi ochii pe frunzele de laur
În care se-ncadrează, sanctificând decorul,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, II, nr. 8 (20 noiembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camelia

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu' -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin...
Vai, ce chin!
- îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.

Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Planeta poveştilor, Ed. Universitară, Bucureşti - 2021, Antologie de literatură pentru copii (19 ianuarie 2018)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amânarea de a iubi

Tresare vremea în vânt nelegiuit
şi niciun semn
nu-mi tulbură atâta neputinţă,
şi am privit
cum toamna cade galben în păcat,
şi traversează demn
spre alte dimineţi;
urcă şi mută inima de piatră
într-un blestem fără cuvânt al zilelor
care ies din soare.
Tăcerea îmi macină adâncul
şi rămân străin chemării tale,
respirând în fiecare clipă cu teama de eşec...

În vara cu drumuri bătătorite de ţărână,
nu am avut atâta demnitate să privesc
răbdarea soliei ce nalţă către ceruri
o mână
a renunţării la singurătate;
aşa aş fi deprins învăţătura să iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din BAAADUL Literar. Publicaţie trimestrială de cultură, Bârlad. Fondator C. Ivănescu (26 iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata mea, o singuratate care isi asteapta sfarsitul

Simt mirosul freziilor,
Chiar daca afara e toamna
si nu sunt flori de sezon,
Nici macar culoarea roz
nu se incadreaza-n decor.
Simt o caldura in suflet,
cu toate ca afara e frig.
Ciudata neconcordanta
intre starea de spirit
si anotimp... Hmmm...
Crengile pomilor se apleaca
usor spre pamant,
sufletul meu se ridica in viteza
spre cer.
E doar un amanunt care-mi scapa,
legat de iubire.
Unde-i iubirea?
In frunzele care mangaie pamantul
sau in sufletul meu
care se inalta spre cer?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pană (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea

Teorbele sonore şi cântecele toate
Au adormit în burgul târziei noastre nunţi;
Şi în stăruitorul declin, chiar tu renunţi
Să întârzii pe culmea posomorâtă. Poate

El doar să mai rămână... el, somptuosul crin
Al formei care urcă şi se desprinde, parcă,
De malul apei, unde tot gândul tău se-mbarcă
Îndurerat, nesigur şi silnic Lohengrin...

Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată
Şi lebăda grăbită spre sfintele păduri
Vor să-mplineşti porunca? Dar încă nu te-nduri
Să laşi ţinutul veşted al nunţii de-altădată!

Zoreşte, iar pe faldul uşor de hiacint
Îmbracă-ntâia armura, şi vechea ta mândrie
Se-nalţă spre uitatul regat, ce te îmbie
Statura ta turnată în luminos argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul o luă şi el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece paşi şi văzu pe sus un stol de şapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci şi dânsul îşi îndreptă cărările pentru care se ostenise atâta mare de vreme. Trecu mări, pâraie şi ape mari ca pe uscat, mai cutreieră ţări şi pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, şi, din văgăună în văgăună, din stei de piatră în colţi, din râpă în râpă, căţărându-se când pe muchi, când pe coame de munţi, ajunse la o peşteră. Intrând acolo, rămase ca lovit de trăsnet când văzu nişte palaturi ca de domn şi aşa de măiestrit lucrate, cum nu se văd pe pământul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o şi cunoscu. Un copilaş de drăguleţ se ţinea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, şi tot striga pe zâna ca să-i arate câte un fluturel. Pasămite zâna rămăsese grea când zburase de la masă. Şi acesta era copilul lor.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!