omenesc, prea omenesc

Doar visez

Să fiu cu tine
să mă îndrăgostesc
să-mi aduci înapoi dimineaţa
în culori de liliac înflorit
dimineaţa cu cireşi în rugă
unde totul e la locul lui
să mă laşi
undeva prea aproape
sau prea departe
să mă rătăcesc
într-un niciunde
pe veci

poezie de Eli Gîlcescu (18 noiembrie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragomir

ce frumoasă
ea pe stradă trecea
cu telefonul aprope lipit
de ureche vorbind
despre soţul ei dragomir
cu o prietenă
din sicilia - de
sigur
era prea tânără ca să spargă bărbaţi (?!) prea
tânără
să-l aibă de soţ
pe brunetul în toate, drago
mir, să abă
sicilii extinse sub săni
totuşi
vorbea prea frumos în sârbeşte
despre soţul ei dragomir
mort
ţintă pe podul din beograd
sub umbra

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotund dur

pas fără tipar, prea lung, prea apăsat,
prea des, pas fără drum,
expulzat de zei din cerul împrăştiat în toate părţile.

amurg complice cu geamuri cu jaluzele,
monotonie de metal, de marmură, de ape
şi o dimineaţă ca o pată
silită să apară ca somnul să-ngroape.

neînvăţată durere în mreji subtile
apare în poală pitită.

acele lucruri în veci nepieritoare
încep să respire mereu nedormite,
nesfielnice, oprind încă o dată
goana nebună din rotundul dur.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora unirii de unul singur

Hai să dăm mână cu mână
am cântat nu prea demult
şi de-atunci limba română
plânge şi eu n-o ascult

Am cântat nu prea demult
hei deşteaptă-te române
iarba rea însă n-am smuls
doar neghina îmi rămâne

Hei deşteaptă-te române
căci din nou limba română
în cuvinte mici apune
hai să dăm mână cu mână

Să cântăm de nu-i prea mult
taci şi tu că eu te-ascult

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

Pe lanul tău, prea plin de iarnă rece,
Păşesc atâtea păsări cu păreri.
Nimic din ce a fost nu se petrece,
Nimic nu are semn de primăveri.

Din glasul tău, prea plin de-ngăduinţă,
Rămâne tonul multelor ninsori
Nimic din primăvară nu-i căinţă,
Nimic nu am din ultimii tăi nori.

Pe cerul tău, prea gol de-nvăluire,
Miracolul albastru nu-i apus
Avem un zbor înalt scris în menire
Şi o ninsoare albă avem de spus.

poezie de Mihaela Gudană (12 februarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

Aici se află Paul Léautaud,
Mai cunoscut: Maurice Boissard.
În scris şi-n vorbă fără fard,
Avut-a parte de blesteme.
Când l-îngropau: "E prea devreme!"
Au zis câţiva, dar, spus pe şleau,
"E prea târziu", cei mulţi gândeau.

epitaf de Paul Leautaud din Jurnal literar, 1893-1956, traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesmetice figuri

Şi voi maimuţelor politice
Ce mă priviţi prea apatice
Cu poezii juisate frenetice
Lingând scursuri pesmetice

Vă spun direct, eu sunt un defect
Prea nebun şi vouă suflu infect
Lingăii de cioate între fuste
Cu minţile voastre înguste

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult rai şi slove

hai, coboară Nichito dintre psalmii cereşti
prea mult rai e acolo la tine sub aripe şi slove
- de ce ţii post?
absurdul, abstractul,
nelumescurile lumeşti...
cu câtă nesfârşire se îmbată-acum cerul
cu... ce mirare că-i eşti!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă măcar atât cât poţi

Iar dacă nu-ţi poţi trăi viaţa cum vrei,
încearcă măcar atât cât poţi
să n-o degradezi
prin contacte prea strânse cu lumea,
prin prea multă activitate şi stat la taclale.

Încearcă să n-o degradezi târând-o încoace şi-ncolo,
luând-o pretudindeni cu tine,
expunând-o prea des imbecilităţilor zilei,
cum ar fi petrecerile şi diferitele evenimente sociale,
altminteri va deveni plictis permanent, apendice stânjenitor.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh Yes

sunt lucruri mai îngrozitoare decât
singurătatea
dar e nevoie de decenii
pentru a realiza asta
şi de cele mai multe ori
când realizezi
este deja prea târziu
şi nimic nu-i mai îngrozitor
decât acest
prea târziu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!