cristal

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am nascut in Romania

M-am nascut in Romania
La buza Dunarii ce-mparte,
Sarut la oamenii frumosi
Cand intra-n ea, sa-si scalde
trupul.
M-am nascut stransa de lantul
Muntilor, cu capete descoperite,
Spre infinitul cerului ce tine,
Un Mantuitor, cu darurile lui frumoase.
M-am nascut pe un pamant
In care tot ce creste, este bun,
Cu radacinile muiate-n miere
Si-n dragostea lui Dumnezeu.
M-am nascut cu florile
nemuritoare
Ce stau pe ape si-n ferestre de
cristal razand,
Si am crescut pe dealul plin
cu salbe,
De struguri-tamaiosi, plangand

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (1 iulie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în tablou

În seara asta minunată, luna-mi zâmbeşte ireal
Desprinsă parcă din poveste, are un luciu de cristal
E o magie, e mister, e tot ce vrea să fie
E-o dragoste aşa profundă, că nu se poate scrie.

În dimineaţa asta vie, soarele se joacă-n răsărit
Desprins din basm adevărat, tu juri că este urmărit
De nori, de ploaie, de furtună, de-o rază aurie
De o iubire prea adâncă, plină de bucurie.

În visul meu de viaţă plin, din dulcea mea povară
La un tablou rupt chiar din rai gândul alene-mi zboară
Când zori cu noapte se-mpletesc, spre orizontul pur
Secunda din eternitate aş vrea naturii să i-o fur.

Şi să rămân cu ea în veci, în amintirea-mi vie
Splendoarea ei să pot s-o scriu numai în poezie
S-o pot păstra ca pe-o comoară, în taină şi în gând
Dacă mă-ntreabă cineva, eu să răspund: nu vând.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

"Doresc un fir
De trandafir
Catifelat, albastru."
Si lumea toata
Tot trandafiri
Mi-au daruit:
Albi, galbeni,
Rosii, roz.
Nici unul, insa,
Nu era
ALBASTRU.
Cununi de credinta
Pe frunte purtam.
"JURA"
"Nu jur Doamne!
Nu pot sa-i fiu
Nevasta!"
Piatra din piatra
O inima se-nalta.
"Iertare Doamne,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa crescu la marginea oraşului, în curtea unei case cu pereţi galbeni. Nu avea inimă... Şi-a pus-o mai întâi pe cea de fier, şi în pieptul ei fierul a devenit fier înroşit, ca din forjă. O ardea, o zăpăcea, o făcea să tânjeasca după un lucru necunoscut, nedorit, şi totuşi necesar ca aerul, un lucru în lipsa căruia se sufoca. Îşi smulse imediat din piept inima asta crudă şi covârşitoare, hotarâtă să n-o mai încerce niciodată. Apoi încercase inima de plumb, care deveni în pieptul ei o pungă de lichid gros şi negru, cu sumbre reflexe indigo. O tristeţe şi-o sfârşire de necrezut, o melancolie întunecată, fără orizont, fără viitor o copleşiră... Era insuportabil, fata-şi scoase noua inimă şi decise să o lase pentru totdeauna în săculeţul cu buzunare organice. Numai inima de cristal era adevărată. Numai pe aceea avea s-o simtă în piept pentru totdeauna.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe calea sfântă...

Pe calea sfântă-am înţeles
Cât a costat preţul salvării
Prin planul răscumpărării -
Cum şi-a dat cerul interes
În marea taină a-ntrupării.

În jertfa scumpă-a lui Isus
În planul sfânt al mântuirii,
Spre-a da slavă neprihănirii,
Dragostea, jaloane-a pus
Pentru-ntregirea omenirii.

Ea mă-ndeamnă tot mereu
Ca-n susurul lent şi subţire
S-aud a Domnului vorbire -
S-aud că trece Dumnezeu
Vestind marea neprihănire.

Şi-n neputinţa mea firească
De-a face voia Celui Sfânt

[...] Citeşte tot

poezie de Flavius Laurian Duverna din Dor de veşnicii (24 aprilie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregire

Liniştea stelelor către mine-ai adus,
Chiar atunci când credeam că şi ele-au apus,
Strigându-ţi IUBIREA, schimbând legi nescrise,
M-ai întors dintr-un drum plin de vise ucise.

Doar la tine-am găsit ce înseamnă curat,
Într-un zâmbet senin, de la Soare luat,
Ce un dor nenăscut, nerostit pân-acum,
A aprins, prefăcând tot necazul în scrum...

Alungând nepăsarea din colţuri umbrite,
Am cules fericiri, în nopţi vii, nedormite,
Potolindu-ne sete şi foame de patimi,
Am uitat amândoi cum e gustul de lacrimi.

Dansul tău, rezervat în carnetul de bal,
E ca vinul cel vechi, din pocal de cristal,
Preţios şi păstrat pentru oaspeţi de soi,
Îl sorbim, savurându-i buchetul, în DOI.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melos

Vibraţiile inimii dând glas
miracolului vieţii
-purificator;
între epos şi melos –
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?

Experimentând fiorul
clipei de circumstanţă,
inima mea nu ştie să numere
necunoscutul fiinţei pus în balanţă
de oceanul sonor al cuvintelor –
ca un ecou plin de speranţă,
sublimând imaginare lumi
de cântec şi dor
într-un registru ludic
nepieritor.

Să fie acestea
neştiutul ecou

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţea marea de smarald, dar nu putea s-o vadă. Ar fi zis că e undeva înapoi, dar nu exista niciun înapoi. Cum stătea aşa în picioare, o cărare i s-a aşternut în cale, şerpuind printre nişte arbuşti fragili de cristal, galben-verzui, agitaţi de o boare ce aducea foarte mult cu un şarpe înaripat. Ciocnirea lor producea sunete vesele, ca nişte fluierături. A zâmbit şi toţi arbuştii au părut tare fericiţi din pricina asta şi atunci şi-a pierdut un picior şi apoi şi pe celălalt, sau poate asta să fi fost mai târziu, lângă fântâna îngheţată păzită de un impenetrabil fluture de noapte-şoim? Oricum, nu izbutea să-şi mai găsească niciun mădular, dar nu-i păsa câtă vreme îi era lesne să se ducă oriîncotro voia. Mai avea încă ochi şi poate nimic altceva. Îşi arunca privirile de jur împrejur şi totul era în regulă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!