Toate rezultatele despre ofta, pagina 3
Rondelul pisicilor de la mansardă
Atinsă-n creștet de-o petardă,
O mâță albă și frumoasă
Oftă prelung în limba sardă,
Mișcându-și coada cea stufoasă.
Pisicilor de la mansardă,
Le spuse că nu e acasă,
Atinsă-n creștet de-o petardă,
O mâță albă și frumoasă.
Și timpul nevoind să piardă,
Pisana albă și mițoasă
Pândea o rimă mai aleasă,
Pentr-un poem de avangardă.
Atinsă-n creștet de-o petardă.
rondel de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două stele
nu mai ieși în calea mea, nu mai ieși
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie
nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinși de-atâta depărtare
mereu am așteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare
tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-și unde-ncetisor se stinge steaua mea
și unde steaua ta-i din cioburi sparte
tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig și întuneric
ca un opaiț se mai zbate steaua mea
și steaua ta ca un miracol sferic...
poezie de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Văzând palaturile dărămate și cu buruieni crescute pe dânsele, ofta și, cu lacrămi în ochi, căta să-și aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi și cum și-a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colțuleț ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniță, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute. Căutând într-o parte și în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-și pleoapele ochilor cu mâinile și abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi...
Petre Ispirescu în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieșise în avantaj; Lucian și Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deși acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond și nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuși de puțin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două stele
nu mai ieși în calea mea, nu mai ieși
nu mai ofta cu-atâta nostalgie
căci steaua ta mereu va licări
pe lângă steaua mea de-a pururi vie
refren
nu mai privi în ochii mei, nu mai privi
oricum sunt stinși de-atâta depărtare
mereu am așteptat că vei veni
arzândă stea nu stinsă lumânare
tu nu mă mai chema, tu nu mă mai chema
oricum noi am ajuns mult prea departe
-și unde-ncetisor se stinge steaua mea
și unde steaua ta-i din cioburi sparte
refren
tu nu mă mai striga, tu nu mă mai striga
-unde-am ajuns demult e frig și întuneric
ca un opaiț se mai zbate steaua mea
[...] Citește tot
cântec, versuri de Iurie Osoianu (2 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe soare îl orbești...
Chiar de-ai fi după soare să te pitești,
Tot te vor vede ochii mei unde ești,
Că la geam perdeaua-i deasă,
Ajungând în a mea dulce casă.
Iar un soare, de s-ar opri în calea ta,
Iar eu orbind nu te-aș mai vedea,
Chiar fața ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...
Tu ești mândru, iar pe soare îl orbești,
Ca o lună coborâtă din povești,
Viața-i frumoasă, aici pe pământ,
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.
Dacă de mine viață te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi,
Fața fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta..
poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe soare îl orbești...
Chear de-ai fi după soare să te pitești,
Tot te vor vede ochii mei unde ești.
Că la geam perdeaua-i deasă
Ajungând în a mea dulce casă.
Iar un soare, de s-ar opri în calea ta.
Iar eu orbind nu te-aș mai vedea,
Chear fața ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...
Tu ești mandru, iar pe soare îl orbești,
Ca o lună coborâtă din povești.
Viața e frumoasă, aici pe pământ
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.
Dacă de mine viață te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi.
Fața fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta...
poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta
De ziua ta, iubită Românie,
Noi să fim mai români,
Să nu lăsăm în veci străinii,
S-ajungă ei stăpâni!
Nu plânge, maică Românie,
Că fii tăi nu dorm,
Când văd așa fără de legi,
Nici noaptea nu au somn!
Nu mai ofta adânc,
După ai tăi copii
Plecați peste hotare,
Că vin ei într-o zi!
Nu te-ntrista, nu plânge,
După cei ce s-au dus
În cer la nemurire.
Ei te privesc de sus!
[...] Citește tot
poezie de Flori Bungete (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea noastră n-o să știe
Orb de aș fi tot aș vedea
Cu ochii sufletului care,
De mine te-ar apropia,
Să-ți simt iubirea în suflare.
Mut de aș fi, ți-aș recita,
Doar din atingeri peste piele,
Tu le-ai primi și ai ofta,
Cuprinsă de brațele mele.
Chiar dacă nu aș auzi,
Îmi ești mereu alin de șoapte,
Să mi le faci cadou când vii,
Ca să-mi devii o stea în noapte.
Oricum nu mai speram nimic,
Atunci când mi-ai ieșit în cale,
Eram un trup prea chinuit
Ce aștepta visele tale.
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foaie verde de stejar (Doină românească)
Foaie verde de stejar!
Bade-al meu s-a dus pe vale.
Mult am râs de-al său amar,
C-a plecat de dor și jale.
Foc și pară mă-ndrăgea
De iubire-i spunea cântul.
Să-l asculte cine-mi sta?
Că ofta parcă și vântul.
De durerea-i nu-mi păsa,
Și când el cu jale-adâncă
Dragostea își blestema,
Eu rupeam la flori în luncă.
Focu-i însă nu s-a stins.
Să mă uite calea-mparte!
Și-acum doru-i m-a cuprins,
Văleu mie! că-i departe.
[...] Citește tot
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!