neajutorat

Bătrân în genunchi

E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
aşezat în genunchi în faţa uşii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar îşi spune rugăciunea-n şoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă şi-i dau bătrânului bani, iar alţii trec nestingheriţi,
dar bătrânul se roagă şi plânge,
că e singur şi neajutorat
soţia lui murise cu mulţi ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzeşte uşor atmosfera
şi cineva vine şi-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie şi iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
şi floarea înfloreşte, iar petalele ei cresc în culorile zilei.

poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara tine

Privesc trista spre marea de stele
Ce se asterne deasupra inimii mele
Stropii rosii coloreaza seninul cerului
Dau frau liber durerii, veninului.
In jurul meu... multe fete cunoscute
Dar chipul angelic se pierde, se ascunde
A disparut in abisul trist al noptii
Singura stau, plang si aud cazand picurii
Strapungand trupul meu gol si neajutorat
Un ocean de durere si tristete ingandurat,
Scutul bratelor tale brusc a disparut
Chiar si sufletul din putere a pierdut.
Vino, saruta-mi buzele ca alta data
Spune-mi ca eu sunt singura fata!
Prietenia noastra inseamna mai mult,
Cum bate inima ta acum ascult
Tu imi spui ca rade insa ea nu minte
Stiu ca plange…ea traieste, simte...

poezie de Larisa Oancea (22 august 2008)
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul: Un stupefiant extraordinar, nu-i aşa? E o substanţă paralizantă folosită în cazul pacienţilor cu probleme psihice... provoacă un fel de "comă în stare de veghe"... efectul ar trebui să dispară în câteva minute... hm.... e, totuşi, o senzaţie asemănătoare prăbuşirii cu avionul... cele câteva minute dinaintea atingerii solului pot părea cât o viaţă. E o senzaţie înfiorătoare... să fii complet neajutorat... să n-ai niciun control... majoritatea oamenilor îşi trăiesc astfel întreaga viaţă... ca sclavi ai tiranului numit frumuseţe... numărând carbohidraţi, făcând kickboxing şi supunându-se unor intervenţii de peeling chimic. Eu îi salvez de toate astea... iar tu îmi distrugi... munca. Mi se spune mie "Sculptorul". "Sculptorul" eşti tu! Cincizeci de nasuri identice. O mie de perechi de sâni perfecţi. Tu eşti monstrul care distruge ceea ce e frumos şi natural!

replică din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de codru

Nu pot să cânt pe codrul
Ce n-am simţit aproape,
Vecin de unde am zborul...
Un pâlc de două ape.

... Şi l-am copilărit
În veşnice urcuşuri
Pe Ciobul povârnit...
M-am dat pe derdeluşuri!...

N-am fost atras de munte
-Mereu semeţ, jilav-
Nu-l vreau, tâmple cărunte,
Îmi dă suflet bulhav!

Nu-mi place abruptă pantă,
Nici să miros răşina,
Nu zbor în parapantă;
Urăsc de nu-i lumina!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sintagma "copilul interior" induce ideea de separare. Parcă ar fi doi: un adult şi un copil, cel dintâi fiind responsabil de cel de-al doilea. De parcă adultul poate purta de grija altcuiva înainte de propria maturizare. Este o scuză prin care adultul îşi motivează imaturitatea. Separându-se de infantilitatea sa crede că dă dovada de maturitate, dar nu face altceva decât sa menţină conflictul. El, om serios, vrea sa aibă grija de un copil neajutorat. Simpatic rău ego-ul ăsta. Asa-zisul "copil interior" este adultul care încă doarme, agăţat emoţional de poveştile trecute. Este adultul, nu "copilul", cel care trebuie să se maturizeze. Când se maturizează, revine natural la inocenţă, care nu are treabă cu vârsta, ci cu înţelegerea. Vindecarea nu este a "copilului interior", ci a adultului care acceptă că este infantil emoţional, tânjind tot timpul după afecţiune şi atenţie.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Doamne, această vineri, infernal de tristă,
În care neajutorat implor, rezistă
Iisuse! Toate le vom duce,
Eliberează-te de cuiele din cruce!

Dar la ce bun, cu ce folos,
Tu omul cel mai luminos
Să te mai dărui pe pământ,
Acelora ce nu au sfânt

Nimica?
Mă dezmiardă frica
Cu ghearele de aspri spini,
Iisuse numai cei puţini

Au mai rămas
Sa ducă-n spate limbile de ceas,
Ca pe tăioase cruci
De umbre, peste cojile de nuci;

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prejudecăţi

[lucrurile sunt mult mai simple]

nu, dragostea nu este
câmpia aceasta nesfârşită de maci
nici măcar amprenta ei lăsată pe o pagină
într-o după-amiază generoasă de mai
când artistul a făcut suprema concesie imaginaţiei... dorului
bolnav, copil, neajutorat şi-a pierdut minţile într-un roşu concentrat
pentru clipa aceea de eternitate
a alergat mai apoi gol că să dea de ştire
înnebunind frumos mai toate împrejurimile

nici rochia amplă a ei balansând încremenirea
nu este dragostea
felul lui gentil de a-i prinde fluturi pentru a stârni metafore
termeni de comparaţie de soi
nici lanul de grâu foşnind euharistiile

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul era simplu pentru mine: dacă te târăşti, vei fi strivit; nu mănânci, vei muri, dar nu în mâinile mele (mâinile-mi erau pretutindeni de când o întâlnisem pe Alice H.; mă simţeam neajutorat de răspunzător de când mi se întâmplase să mă aflu în Academia Brera sau la petrecerea profesorului H. la care nu participasem niciodată; la drept vorbind, lucrurile acestea n-au survenit nicidecum din întâmplare; am încercat să-i spun asta, însă de bună seamă că m-a înţeles greşit; va fi crezut că-i explicam cum un bărbat şi o femeie îşi sunt predestinaţi unul altuia şi era destul ca s-o înspăimânte; în realitate, nu m-am gândit niciodată la ea ca la o femeie, cel puţin nu ca la femeia mea şi nici nu sunt sigur că era femeie, deşi nu părea să fi fost altceva; mai mult, îmi dădeam seama că n-o interesam în niciun fel; dacă se afla acolo, era fiindcă se gândea că aveam eu nevoie de ea într-un fel; nu sunt sigur dacă nu cumva aveam nevoie ca ea să aibă nevoie de mine; în orice caz, de fiecare dată când o părăseam, eram plin de bucurie, invers de cum se întâmpla de fiecare dată când o vedeam pe T.; de fapt, T. mă făcea să mă simt stânjenit; le făcea tuturor viaţa grea, inclusiv ei înseşi).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce devii?

Imediat după născare
Omul ţipă-n disperare
E firav, neajutorat
Creşte de e protejat

Mai apoi joaca îi place
Toată ziua asta face
De-are linişte acasă
De nimica lui nu-i pasă

Şi-o să ajungă apoi major
Este el răspunzător?
Ce devine, omul oare?
Depinde de fiecare!

Unii vor şti doar de bani
Şi-asta-i face inumani
Chiar de au, nu-i îndeajuns
Când lăcomia i-a pătruns

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (17 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!