monstru

Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertaţi-mă, prieteni!

Iertaţi-mă, prieteni! V-am ascuns
trecutul meu de foc şi spadă
Şi n-am lăsat ca să se vadă
cu câte lăncii m-aţi străpuns.

Iertaţi-mă, prieteni! V-am minţit
când arătam că nu mă doare,
Ca voi să presăraţi şi sare
pe lama rece de cuţit.

Iertaţi-mă, prieteni! V-am trădat,
n-am ascultat de sfatul vostru
Şi am hrănit sub chip de monstru
copilul slab şi- abandonat...

Iertaţi-mă, prieteni! N-am uitat
că voi aţi fost şi zei şi dumnezei
Şi- amprenta ghearelor de lei
de pe obrazul meu brăzdat.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Gavrilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nobleţe galvanizată

lui A. Br.

eu mă sterilizez mască lentă clopot galben-citron
vultur se culcă în aerul negru şi ondulat
da eu sparg vaza secer păsările extazei fixe
printre fructele viteză la ochi exercită incandescenţa tridentului

căldura iese adoarme ghirlanda de unghii
pleacă maşină mică
asfalt fecundează cu greutate
prin scrierea algelor şi venele vampirilor
şi săgeata atrage ploaia
sau ghirlanda de clovni în vară şi în minte

monstru al mării la decoraţii de fier al struţului
taie cu ferăstrăul un pachebot gâdilă oasele porţelanului
scene de ansamblu al tuturor senzaţiilor în pipă
în evantai de glas pentru dulceţurile exprimabile

poezie celebră de Tristan Tzara din revista Littérature, oct. 1919
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind

Sunt neatent şi ameţit...
Şi gândul, cineva mi-l fură,
Aşa mi-a fost mie sortit,
Să fiu din fragedă făptură.

Tot ce-i frumos şi este fin,
De lumea asta mă desparte
Şi scap atunci de al meu chin,
Călătorind, cât mai departe.

Pierdut mereu în albe zări,
În simţuri tainice, firave,
Găsesc ascunse desfătări,
În scândură unei epave.

Epava asta... propriul eu,
Mângâie sufletul din mine
Şi gândul este valul meu,
O poartă-n dimineţi senine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada muncitorului

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Şi-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curând la cap.

O, dormi adânc, mereu, aşa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ţi lucrez,
Eu ştiu şi bine-a dărâma.

În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanţilor pierduţi sub lună,
Poeţi cu putredul amor.

O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În raţiunea aurită.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil cu peceţi triple

îngheţ lumina-n mine
ca pe-un monstru
pe care nimeni nu-l cunoaşte-n
bunătatea lui

cresc prin inele litera albastră
şi-n fiecare colţ de stradă-mi
strig
şi clovnul
- copil cu peceţi triple
care prin cruce îmi vorbeşte simplu
drept

dezgheţ lumina-n mine
să-mi asculte
glasul necopt în seva
din pământ

se-agită umbra
vrea să mă desprindă

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că Dumnezeu

Religie. Da, despre asta-i vorba în toate cărţile mele.
Sunt interesat de relaţia dintre fiinţa omenească
supusă greşelilor şi Dumnezeu.
Nu ţin de nicio biserică, dar am un crez religios;
e tentativa mea de-a arăta că, printre altele, asta încerc să fac.
Indiferent dacă mărturiseşte sau nu că e credincios,
fiecare om are o credinţă religioasă de un fel sau altul.

Eu însumi sunt o fiinţă supusă greşelilor
şi cred că Dumnezeu ne-a creat şi că ne-a scăpat din mână,
şi că am devenit un soi de Frankenstein, un monstru.
Toţi putem face greşeli, inclusiv Dumnezeu. Cred că
Dumnezeu intervine, că există o Putere Divină, un Creator,
care are o influenţă asupra oamenilor care-s deschişi către El.

poezie celebră de Patrick White, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt sens

Pe marea scenă-a vietţi, cu roluri mari şi mici,
Ce trece ca şi râul, ca-naltul firmament,
Atârn şi eu de-o sfoară a unei sorţi la ghici,
Cotrobăind o nişă, un grandios moment...

Pretind mereu afară-mi o mască desânţată,
Hidoasă ca un monstru, cu-n singur ochi de foc,
Ce arde, duşmăneşte, iubesşte totodată,
Se spală de emoţii, un teatru care-l joc...

Idila mea cu viaţa, va merge mai departe,
Ca fir de păpădie, uşor purtat de vânt,
Prin oscilaţii crunte, cu deformări de arte,
Eşecuri şi progrese, o apă şi-un pământ...

Au fost şi înainte mulţi cufundaţi în vis,
Ce căutând menirea, au tot dat greş constant,
Acum şi mie-mi sună, bizarul mai precis,
Dar nu în gen dramatic, ci unul pasionant!

poezie de Vasile Zamolxeanu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti de spus înainte de culcare

Când fiica ta îţi cere să-i spui la culcare poveşti,
poveşti de felul celor cu care ai crescut tu mare, sper că
vei folosi versiuni mai bune.

Sper să-i spui înainte de culcare poveşti în care prinţesa nu-i
doar o prinţesă, ci o fecioară-cavaler care înfruntă
balaurii acestei lumi. Sper să-i spui poveşti în care
prinţesele salvează regatul tatălui lor de la pieire.
Sper că-i vei spune poveşti în care fetele se apără singure
în faţa oricărei adversităţi.
Şi că nici monstru, zmeu sau rege-al întunericului,
nu le vor putea vreodată opri să facă ceea ce vor.

poezie de Nikita Gill, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

Ţi-am zărit de departe statura, te recunosc dintr-o mie,
Urât şi păros, cu ochi bulbucaţi, cu pete pe piele, duhoare.
Ce tremur m-a luat. Ce inimă mare. Să pic din picioare.
Dar nu te-am privit, să nu vezi că-mi plâng ochii. Si ţie

Nu-ti pasă că sufăr. Nu vrei să-mi simţi trupul, nici sufletul meu.
Frumos mai eşti, Doamne. Ce trist şi -ncruntat
Ce minte bolnavă! Un monstru din tine a creat,
Ca să pot să te uit. Să nu te mai vreau niciodata. Mereu.

Nu se poate. Prin vene si pori ai pătruns, eşti în mine.
In toate eşti tu, flori si soare, în fân şi pe tufa cu mure.
Să mor şi nu-mi pasă. Cu mine te iau. Să traim în pădure,
Sălbatici şi goi, doar cu frunze şi apă. Mi-e bine. Cu tine.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!