Poezii despre miraculos, pagina 3
Noapte de basm
acopăr bătrânețea cu rochia de seară
ridurile vieții le ascund sub fard
anul nou miraculos în mine coboară
purtând sub aripi fericirea standard.
înec amărăciunea în paharul cu vin
regret că timpul prea repede trece
răsună în mine plugușorul divin
noaptea-i o simfonie, cu armonii petrece.
anul ce-a trecut mi-a împlinit un vis
nu știu ce a fost destin sau noroc
am editat o carte despre Paradis
nutresc succesul la optim soroc.
ard plină de dorințe ca un vesel foc
mi-am găsit în lume minunatul loc.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eden tv
împăcarea de seara târziu,
televizorul pâlpâie în beznă,
petele dispar miraculos,
setea e potolită continuu,
cuvintele ajung la destinație,
la fel mașina silențioasă
care răspunde dorințelor,
mâncarea și medicamentele
rezolvă tot, dinții nu mai cad,
casele nu se mai prăbușesc,
printre munți de ciocolată
oamenii nu mai au vârstă
cea mai bună dintre lumile posibile
mă primește la sânul ei
ca o mamă-strămoș
clipind blând din leduri,
ca o iubită nemuritoare
care luminează întunericul,
adorm legănat de vocile
[...] Citește tot
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În somnul nopții înghețate
Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniștită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aș putea să-ți văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
să o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
și una singură apune.
În focul inimii
sunt speranțe de neatins...
și eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopții înghețate,
cu șoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea care se stinge
Am cunoscut pădurea care se stinge
pustiul răvășit până la cer
și am rămas c-un suflet care-și plânge
zadarnic soarta plină de dureri...
Dorind etern a cerului lumină,
înfiorata stelelor sclipire,
am căutat și liniștea divină,
omagiul vieții-n tainica iubire.
Și am zărit chipul tău miraculos
cu ochii tăi privind ca o nălucă,
lăsând în suflet golul dureros
și un fior ce fruntea mi-o asudă...
De-atunci merg tristă pe cărarea dusă
și în imensul plin de stropi de soare
și de revăd mormanul de cenușă
mă-ntreb și-aștept să văd: dispare oare?
poezie de Eugenia Calancea (4 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemă singură
în parc crengile dezbrăcate dansează obscen,
privești printre ele în gol,
bolovanul înserării coboară pe tobogan,
n-ai unde să te ferești,
te zdrobește laolaltă cu frunzele,
miraculos,
castanele rămân intacte,
dintr-un foișor se ridică un abur de blues,
cicatricile zilei lăcrimează sărat,
unghia durerii râcâie lichenii de pe trunchiul bătrân,
din geana cerului mai cade o stea,
nicio dâră luminoasă,
nicio notă din musica universalias,
osmoza regnurilor nu-i decât o poveste frumoasă,
frunza cade de una singură,
o ploaie de stele nu e un genocid,
fiecare își trăiește singurătatea
ca pe o stare de agregare.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soarele negru
Soarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forțe contrare,
Se întunecase definitiv și era frig la tine în casă,
Toate stelele și planetele căzuseră în mare.
Zidurile și pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâșneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei și urla.
Nu te mai zăream în întunericul înghețat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă ușă,
O să murim! o să murim! am strigat
Și te căutam ca un orb prin cenușă.
Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torță pe brațul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu ești Iisus Cristos
Și m-am lăsat în genunchi, și am început să plâng...
poezie de Mircea Florin Șandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucură-te azi...
Bucură-te azi, ca-i primăvară,
Că iarăși păsări au venit,
Că se repetă ca odinioară,
Că plaiul este înverzit.
Bucură-te azi, că este soare,
De florile ce-au răsărit,
Cu petale mult surprinzătoare,
Pentu noi, tot cresc neobosit.
Bucură-te azi, de muguri,
Ce se desfac miraculos.
De ierbele ce cresc pe drumuri,
Caci pământul nu-i setoc.
Bucură-te azi, ca-i cer albastru,
Că bolta e vastă și senină,
Creatorul e maestru,
De frumusețea cea divină
[...] Citește tot
poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de-o clipă (Preambul la «despre minuni»)
Poetul scriindu-și poemul: «iată
acest verde, verde miraculos al câmpiei
» stând
în odaia lui plină
de lipsuri, de fum, cafea rece, pâine uscată și uneori
un strop de vin
voi citiți în tren, în lift, pe canapea, sătui
de reclamele la tv, așteptând minuni
și vă cuprinde o așa părere de rău că
nu ați contemplat verdele acela
abia trecură-ți
pe lângă câmpie în drumul vostru spre casă
!
Ea-și vede de anotimpurile ei acolo
poetul
a scrijelit rană de-o clipă
la el
întotdeauna-i verde o câmpie măcar atât.
poetul de-ar scrie
ah, de-ar scrie despre minuni
ce de răni mi-aș face de dragul lui
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Flori de gheață ...
Gerul nopților cu stele,
Albe flori îmi prinde-n geam;
Mărgărite și betele
În zori de zi le zăream.
Gingașe, ca o mimoză,
Atinse de raze pier.
Prin perdele spionează,
Bântuite de mister.
Le mângâi cu răsuflarea
Mirosind al lor parfum.
Evadează din strânsoarea
Geamului, croindu-și drum.
Firave și neperene
Se topesc cât ai clipi.
Plâng cu lacrimi diafane,
Din geam de le-oi dezlipi.
Reci, ca și ghețarul nordic,
N-au culoare, n-au miros.
Din decorul lor feeric,
Dispărând miraculos.
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Feeric și celest mister...
Pe pământ sunt multe flori,
Țesute-n chip miraculos
Dar, cea mai dalbă din splendori
E mama mea, cu chip duios!
În univers sunt multe astre,
Ce luminează-n flăcări vii.
Mama mea și-n vremi sihastre,
Întrece mii de galaxii!
Pământu-ascunde mari comori
În preț, inestimabile.
Dar... ale mamei mari valori,
Rămân: inegalabile!
Luceafăr, înger din lumini,
Diamant din Cel Viu,
'N tandrețea inimii, alini
Ești nor, mană-n pustiu.
[...] Citește tot
poezie de Lidia Cojocaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!