Poezii despre miop, pagina 3
Anul în care m-am născut...
este un an obișnuit, fără comete, revoluții sau contrarevoluții
premiul Nobel a fost câștigat de oameni de valoare
titlurile de miss aduceau roiuri de fluturi
și Leul de Aur a fost câștigat pe merit într-o Veneție beată de artă
1984 se publicase fără să treacă granița, era purtător de microbi mortali
mai ales că Ministerul Adevărului nu avea scenariul celor 200 de kilometri de autoastradă
și nici Fahrenheit 451 nu se născuse... doar cooperativele
Eminescu, Blaga, Caragiale, Voiculescu, Istrati erau deportați pe rafturi întunecate
și viața încă se dădea pe cartelă
am crescut odată cu multe blocuri, jucând carboave sau țările
și citeam ca un apucat tot ce găseam
inclusiv statutul organizației de pionieri
să nu mă întrebați cum a fost
pentru că viața trebuie trăită nu povestită
dar dacă e să aleg între Jurnalul Fericirii și Incognito prefer Jurnalul
și Rugile lui Eminescu și Jurnalul adolescentului miop
dar dacă stau și mă gândesc
parcă...
nu am fost chiar cel mai rău lucru
pentru un an
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, ce fericit ar fi păsărarul!
Știu numai ce se cade,
bunăoară despre timp știu lucrurile cunoscute,
ori mai degrabă despre cuvintele compuse sau derivate:
estimp, răstimp, anotimp
pe ăsta din urma zice-se că l-au născocit nemții
și bineînțeles că sună ca dracu', asemenea unui bolovan rostogolit
mă maimuțăresc uneori în oglindă rostindu-l:
"jahreszeit, jahreszeit..."
habar n-am însă despre dumnezeul timpului ori despre diavolul său
șchiop, berc sau miop, cum s-o afla
aud spunându-se "e timpul pentru cină,
pentru plimbarea călare la șosea ori pentru somn",
dar nimeni, absolut numeni nu zice "e timpul pentru moarte"
asta înseamnă că moartea nu are timp
nu știu nimic de măsura lui
(la ce mi-ar mai folosi măsurile celorlalte lucruri?)
oare ce ucide, lipsa ori, dimpotrivă, preamultul său
și cum arată timpul pietrei, sunetului, al umbrei
al apei, al efemeridelor
dacă secundele sunt totuna cu ciocănitul sacadat al pantofarului
[...] Citește tot
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zi de vizită și tabloul tulburat
pe holul spitalului a crescut
peste noapte un copac
zici că este o uzină de făcut praf
cu o elice în vârf și un motor turbat
care zbârnăie neîncetat
tremură și tușește împroșcând
în jur și de zor
întuneric
dincolo de spital a început să plouă
într-un amestec cu cerul cu pietrele
și picături rouă
și picură păsări cu scoici
în cioc
în capătul străzii trei florărese
vând crini agnostici
și fluturi și un clop
sau dau în ghioc
spitalul ăsta șchiop
plus asistente cu cioc
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zi de vizită și tabloul tulburat
pe holul spitalului a crescut
peste noapte un copac
zici că este o uzină de făcut praf
cu o elice în vârf și un motor turbat
care zbârnăie neîncetat
tremură și tușește împroșcând
în jur și de zor
întuneric
dincolo de spital a început să plouă
într-un amestec cu cerul cu pietrele
și picături rouă
și picură păsări cu scoici
în cioc
în capătul străzii trei florărese
vând crini agnostici
și fluturi și un clop
sau dau în ghioc
spitalul ăsta șchiop
plus asistente cu cioc
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai sigură decât speranța
Privesc cu zâmbet
Și tremur parcă,
Visez la noapte și-n zori de zi sărut lumina
Că mi-este dată fără de merit
Făr datorii.
Miop prives în depărtare și văd puțin din ce va fi,
Și mă înșel,
Constat că altfel bate lumina și umbra parcă
aruncă scenariul meu.
Schimbă decorul, chiar schimbă scena...
Uimit întâmpin necunoscuți
Un nou vecin, o nouă vorbă... cine ești vere?
Nu te cunosc nici din vedere.
Așa rămân în urmă: poze
Album lângă albun pe raft.
Pe unul scrie un an anume, pe altul cifra a crescut,
Și numai știu prea multe-anume
Pe toate scrie acum trecut.
Și mâzgălesc acum o poză, cu vorbele ce-mi curg din pix
Căci roata se învârte încă iar limbile arată fix.
[...] Citește tot
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa întoarcerii
Ne soarbe timpul clipele-napoi
Și în furtuni eternul se arată,
Recad în umbre-arcadele de ploi,
Dormim tăcut sub o sprânceană mată.
Ne-adapă stele sufletul rănit
Și ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Suntem copaci ce gândul și-au înfipt
În univers, între tăceri și moarte.
Ne soarbe timpul clipele-napoi
Și alergăm haotic, toți odată,
Același drum, aceiași pași în doi,
Minciuni și suferință-i viața toată.
Furtuni se nasc în piepturi de granit
Și valuri de mătăsuri diafane
Ne poartă către minus infinit,
Reinventând un petec de culoare.
Și în furtuni eternul se arată,
Oglinda spartă-n ceruri se răsfrânge,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul X
Urmam acum îngustei cărărui
ce e-ntre zid și focul făr' de fine,
maestrul meu și eu, în urma lui.
"O, nalte geniu ce mă porți cu tine
prin văile impii, cum ție-ți place,
vorbește,-am zis, și-alină doru-n mine.
Putem vedea pe-acel popor ce zace
aci-n sicrie? Căci păzite nu-s
și toate-și au deschise-a lor capace."
"Închide-se-vor toate", el mi-a spus,
"din Iosafat când s-or întoarce iară
tot insu-n trupul ce-l avuse sus.
De-această parte-un cimitir separă
pe toți, cu Epicur pe-ai săi ciraci
cari sufletul prin trup îl fac să piară.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi cu cine trăiești, ca să-ți spun cine ești
Când stai cu hoți, înveți să furi,
Iar cu birjari, înveți să-njuri,
Cu cei nedrepți ‒ să fii nedrept,
Iar cu cei drepți ‒ să fii om drept.
Cu-nșelători, înveți să-nșeli,
Cu scornitori, înveți scorneli,
Cu oameni răi ‒ să fii om rău,
Iar cu lingăi ‒ să fii lingău.
Cu mincinoși, înveți să minți,
Să fii cuminte ‒ cu cuminți,
Cu cei scrântiți ‒ să fii scrântit,
Iar cu tâmpiți ‒ să fii tâmpit;
Cu tupeiști ‒ să ai tupeu,
Cu cei atei ‒ să fii ateu,
Cu cei curvari ‒ să fii curvar,
Iar cu măgari ‒ să fii măgar.
[...] Citește tot
poezie de George Budoi din Cugetări versificate (10 octombrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Articole culturale referitoare la miop
- Marin Preda: Băiete, ăștia vor să mă termine!
- Cincinat Pavelescu și scriitorii contemporani lui
- Cine râde la urmă…