miop

Unde zbori cu sufletul eşti tot...

Unde zbori cu sufletul eşti tot:
Pământ şi cer, şi apă dar şi foc,
Eşti om înălţător şi roditor
Încercat de marele noroc.

Dau târcoale sufletului pur,
Zbor sub curcubeie disipate,
În iubiri mă scutur peste umbre,
În parfumul femeii încercate.

Tu priveşte zborul, lasă umbra,
Simte-mă din fapte şi cuvânt,
Păcat de viaţa care ni-e dată
S-o neglijăm cu totul pe pământ.

Zborul tău în alte sensuri
Nu va prinde visul aripii de top,
Viaţa va rămâne fără sens
Sub cerul crud şi veşted, şi miop!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul zero

Te-am aşteptat la kilometrul "zero",
Ai spus că vii şi mult m-am întristat
Când am crezut că pot să fiu un Nero
Şi-ncet vaporul meu s-a scufundat ;

Am tresărit când orişice nălucă
Făcea sâ cred că tu cu drag apari,
Stăteam cu inima zgârcită cât o nucă
Şi gândurile-mi erau lăutari.

Un bec miop abia răzbea prin ploaie,
Eu orb eram dacă nu te vedeam...
Oricâtă ploaie inima n-o-nmoaie,
Numai să vii! - la Dumnezeu ceream.

Am şi uitat de mine într-atâta
De n-am simţit când ploaia s-a oprit ;
Trecut-au ceasuri de când fu clipita
Ce-ai hărăzit-o unui "bun venit"...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ploii nesfârşite

Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.
Pe caldarâm un răpăit răsună;
L-aude-un surd, îl vede şi-un miop.

Şi plouă nencetat, de peste-o lună.
Nu văd vreo rază, nici la microscop.
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.

Ma uit încrezător înspre prislop,
Desfac, în taină, ţuica mea de prună
Şi parcă n-aş mai vrea să îi pun dop,
Că ameţit, nu-i port ploii ranchiună.
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi, trăim cu chirie,
Şi totuşi, murim repetat...
În viaţa cu gust de lămâie
'Ni-e zâmbetul amanetat.

La pompe funebre e coadă,
Preoţi, liturghii ţin nonstop,
Iubirea e doar o paradă,
De-un secol, e cerul miop...

Se practică groapa comună,
E criză majoră de lut,
Se sapă morminte pe lună,
Iubirea-i partidă de rut.

E criză de braţe întinse,
E moartea un drept garantat,
Candelele toate sunt stinse,
Ce vrut-am să fim, am uitat.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri tăcute

Cuibul unei perechi de berze tăcute
acoperă albastrul tăcut al cerului,
născut din tăcutele nopţi trecute,
peste roadele tăcute ale ogorului.

Un pictor miop rupe un penel tăcut,
dar clădeşte un castel din petale mute
şi-un zumzet de albine, pe un vis plăcut,
îl amestecă în culorile încă nevăzute.

Se varsă un mov tăcut pe norul trist,
mirele şi mireasa nu vor să se sărute,
ecoul plecat devine un tăcut solist,
nimicul nu mai are umbre cunoscute.

Simbolurile sunt pe scările căzute,
un orb mai caută sclipirile-n nămol,
uraganele se dau pe ştirile tăcute,
uscăţive rime aduc un tăcut pistol.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

freamăt de frunze reci,
îmi vâjâie vântul prin cărările sufletului
ventriculul drept se zbate în piept, ca magma unui vulcan ce se trezeşte la viaţă

ascult sunetul. ploii ce aduce a toamnă
mă pierd printre castanii acum dezgoliţi
departe, departe un tunet tresare şi aduce lumină pe cerul miop.

prieten şi sfetnic îmi eşti tu acuma,
tu singur pe lume, eu singura iar
avem un destin şi purtam şi un nume
tu timp care trece, eu om fără leac

degeaba mai strig spre pădure, ecoul meu doarme
şi toamnei i-e somn, acum mă retrag spre
spre ţărmuri departe
s-aud doar frunzişul călcat de picior.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu scrib

Primesc dictări din cer şi picur în cuvinte
Miresmi de îngeri gata înflorite...!
Şi din uimiri tăcute, miruri sfinte
Îmi umplu noaptea cu lumini cernite.

Sunt scrib neangajat şi fără leafă,
Sunt un mecanic care schimbă rime!
... Când mai greşesc iau una după ceafă
Şi mă ascund de mine prin mulţime.

Greşesc mereu şi-un vers parcă e şchiop,
Mai pierde din vocale şi vorbeşte gol,
Precum în frunte: un ochi e mai miop
Şi nu ajunge zborul dintr-un stol!

Dar ce să fac, eu sunt un simplu scrib
Şi n-am monezi de schimb să mă răscumpăr,
Sunt sclavul zilei sau stăpân de trib,
Sunt fructul lumii pregătit să sufăr.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii la începuturi

- fantome şi ştime -

când ferestrele încep să plângă
una câte una pe bulevard
când orele zilei s-au împuţinat
şi vine întunericul din gânduri
îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş
să o dezmierd să o mângâi pe oase
să o sărut să o împing pe spate
şi stropii ei nebuni ca nişte lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav
.
cu ploaia ce se prelinge încet
printre pietre
amintirile aşezate tainic
în uitare în adâncurile subţiri
vor ţâşni şi se vor înălţa
jumătate vis jumătate ştimă

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora paraţilor

Geohelminţi din patru emisfere
Uniţi-vă!
Ieşiţi la suprafaţă, la vedere,
Fiţi viermi adevăraţi!
Aşa v-o cere,
Un parazitolog începător...

Şi ce-ascunzişuri, ce mistere
Veţi oferi lentilei mele de miop,
Ce se holbează-o oră-n microscop
Până ce lacrimile-i curg în ocular,
Atâtea cât să umple un pahar!

Lama de sticlă el o ia
Şi o acoperă cu o lamelă,
Sub care-i proba, zău aşa,
În care se distinge o femelă,
Un ou şi-un chist, cam ovalar,
Cu doi nuclei, ba patru chiar,
Şi un flagel cam recurbat...

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Truşcă din Gânduri tipărite (2005)
Adăugat de Dorina Golea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sat de poveste

Se-nmoaie îngheţul şi iarna se duce
Iar viaţa palpită din nou,
Un vânt dezmorţit a pornit în uluce
Să fluiere ritm de tangou.

Se-agită în stoluri şi ciorile hâde,
Pădurea le cheamă la ea
Şi soarele palid le vede şi râde
Cât stinge o ultimă stea.

Prin frunzele moarte ce-ngraşă ţărâna
Răsar tremurând ghiocei,
Se urcă greoaie, pe munte, bătrâna
De iarnă-n cojoacele ei.

Din streşini mai curge în chipuri de ploaie
Un rest de omăt plictisit
În nucul cel falnic, vreo trei ghionoaie
Bat toaca a slujbă de schit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!