Epigrame despre mananca, pagina 3

Meditaţia adâncă
Îmi inspiră-o veste:
Pân'la podium te mănâncă
Menţiunile modeste.

De o vreme mă mănâncă,
Ştiţi voi unde, eu nu spun,
C. A. S-u-i ca o brâncă
Şi o pată pe creier, jur!

Fac fiecare ce vor,
Mâncându-se unii pe alţii,
Poftă bună tuturor,
Se mănâncă dezmembraţii.

An de an îşi intră-n rol
Căci iubirea îi prieşte;
Chiar de pâinea se scumpeşte,
Nu e bai, mănâncă gol.

"Femeia-i sfântă, ne dă zile!"
Grăieşte-o cugetare-adâncă,
Dar cu-nţelesuri mai subtile:
Ne dă, dar ni le şi mănâncă!

Cei de astăzi, la putere,
Nu pot să priceapă, încă...
Că şi dacă ar face miere,
Tot rechinii o... mănâncă!

Literaţi sunt ambii, însă,
Ura lor este adâncă.
Nu se gustă unul pe-altul,
Se mănâncă!

Sunt în lume mulţi "pitici",
Ce dau lecţii... despre trai...
Ei mănâncâ (ce să zici?)
Cât "produce"... un bonsai!...

epigramă de Constantin Enescu (3 ianuarie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Are gât lung şi limbă ajutătoare,
Mănâncă frunze când iese la păscut,
Fizionomia ei nu este întâmplătoare,
Nici a politrucului limbut.

Când Cincinat trăia, odată,
Se "mângâiau" cu o săgeată...
Acum epigramişti-s lei
Şi se mănâncă între ei!

A fost scris un comentariu până acum.
Spune-ţi părerea!

<< < Pagina 3 >

mananca