Serioase/triste despre la*multi*ani*fratele*meu, pagina 3
Călin
Gazel
Toamna frunzele colindă,
Sun-un grier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iară tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi pășind în tindă -
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Și în fața ta frumoasă
O să ție o oglindă,
Să te vezi pe tine însăți
Visătoare, surâzândă.
I
Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hanny
În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grăbit
Spre locuință.
El îi oferă brațul său,
Dar ea-i răspunse: "Domnul meu,
N-am trebuință!
N-ascult de tinerii frumoși,
Bărbații toți sunt mincinoși,
Cu-o vorbă dulce
Ei te seduc, te-adorm ușor
Ca mamele copiii lor,
Când vor să-i culce..."
El o privește drăgăstos,
Răspunde ea privind în jos:
"Mă cheamă Hanny...
[...] Citește tot
poezie celebră de Miron Radu Paraschivescu din Cântice țigănești (1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XVI
O, tu sărman-a sângelui noblețe,
de faci pe om înfumurat să fie
aici unde iubim în două fețe,
tu n-ai de-acum să-mi pari o nebunie,
căci și-unde-s moarte-a poftelor răscoale,
eu zic în cer, tu mi-ai stârnit mândrie!
Ce-i drept, ești strai cu tot mai scurte poale,
cui, zilnic nou postav dacă nu-i pui,
cu timpul el te las-un coate-goale.
Cu "Voi...", ce-ntâi fu-n Roma-n uz, dar cui
poporul Romei nu-i mai face parte
de-acel respect, cu "Voi..." deci începui;
de-aceea doamna, stând puțin deoparte,
zâmbi ca fata ce tuși la primul
Ginevrei greș, cum ni se spune-n carte;
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie
Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătorește pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă și coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la șase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respirația gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereții de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendențe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viață.
Șșș! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoașterea spațiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenței. ( Iulia Dragomir )
poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoana de Bucovina
bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântați cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinerețe veșnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, așteptată, neuitată.
dacă ar fi știut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munților străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrânețe,
literele lor erau șchioape, urâțite de așteptare și adeseori cu adevărat triste.
bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brățară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat amețitor în Țara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulți nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toți în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conștiința colectivă.
[...] Citește tot
poezie de Eduard Dorneanu (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
o bunico....
nu te du
eu te iubesc, nu ma lasa
NU MA LASA ....BUNICO
Tată
Tată, îmi este dor de tine
Când nu ești lângă mine.
Dar știu... că lupți zi și noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.
Dar, te rog, să nu uiți de a ta sănătate
Și de inima care îți bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.
Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulți din ei te-au uitat.
Tu ești bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.
Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ți fim sprijin la anii grei!
poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn către necunoscuți
Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuți și mereu contopiți în mulțime,
Mari și mici, veseli și triști, urâți și frumoși,
Cutezători și veșnic neliniștiți ca plopii,
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile,
Sau melancolici visând la pierdutele umbre,
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Și calmele speranțe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit,
Tulnic de seară lină și fluieră nebună;
Râzând și plângând, așteptând primăvara,
Ghicind ziua după formele norilor,
Întorcându-mă în amurg pe străduțe obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând.
Am trăit întotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalță orașe și schimbă temeliile lumii
După ei veșnic umblă vântul și ploaia
Sărutându-le urmele. Cu funtea înclinată,
[...] Citește tot
poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieții, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înțeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii și prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;
O văd și-acum, ce vis frumos! la patru anișori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agățat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, și-apoi bucate,
De-aveam impresia că știe ca să le facă ea pe toate,
Dar când crescusem puțintel, făcând "cei șapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învățăcel, și "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, și cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe știe chiar decât eu mi-nchipuiam!
De-abia prin școală, eu boboc, știind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la șaișpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, și cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradoxul vremurilor noastre
În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă
Șosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici
Mai multe facilități, dar mai puțin timp
Avem mai multe titluri academice, dar mai puțină intuiție
Mai multă cunoaștere, dar mai puțină înțelepciune
Mai mulți experți, dar mai multe probleme
Mai multe medicamente, dar mai puțină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puțin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineața ne trezim obosiți;
Nu citim cărți, privim la televizor prea mult și ne rugăm prea puțin.
Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învățat cum să ne facem drum în viață, dar nu o viață.
Am adăugat ani vieții, dar nu am dat viață anilor.
[...] Citește tot
poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Balada Bătrânului Marinar
DESPRE CUM:
- Trei tineri merg la o nuntă, iar unul dintre ei este oprit în drum
de un marinar bătrân și convins de acesta să-i asculte strania
poveste a vieții lui de navigator.
- O corabie, după traversarea ecuatorului, undeva în partea australă a
Oceanului Atlantic, a fost purtată de furtuni spre o regiune subantarctică.
- Marinarul îi mărturisește tânărului nuntaș cum un albatros apărea
zilnic de undeva din pustietățile marine și ateriza pe corabie pentru
hrană și odihnă. Temându-se că albatrosul ar putea fi purtătorul posibil ghinion,
marinarul, sfidând atât legile frăției pe mare, cât și pe cele ale ospeției, îl ucide.
- Continuându-și periplul, nava ajunge în zona tropicală a Oceanului
Pacific de Sud.
- Tânărul află lucrurile neobișnuite care s-au întâmplat de-a lungul
acelei perioade și despre cum soarta l-a readus pe bătrânul marinar
[...] Citește tot
poezie de Samuel Taylor Coleridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!