dezbina

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă trestia ce plânge

Ascultă trestia ce plânge,
de despărţiri ea ne vorbeşte.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhneşte.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toţi cei ce de obârşie-au fost rupţi,
a întâlnirii clipă o adastă.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
şi-ntre sărmani aflai tovărăşie.
Prieten fiecare îşi zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o ştie.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup şi suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste şi-n vinul ce dogoară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rumi din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce noroc e POEZIA!

Binecuvântează, învie, dup-o grea melancolie,
Sufletul, ce nu se-nchină piedicilor, ce-l dezbină,
Pe răni picură balsam, să mângâie... Şi un dram
e-alinare sau putere, să reziste, să tot spere...

Rodnică, cu dar de glie, e izvor de bucurie,
Dacă ai noroc de ea, înveţi timpul a cruţa,
Din noapte îţi face zi, clipa ştie-a plămădi
Cu o lacrimă senină, ce-o îmbracă în lumină.

Răsfăţaţi de har, poeţii altfel poartă pulsul vieţii,
Nu vă vor minţi, credeţi-i, e izvorul tinereţii!
Pe ei nu-i poţi compara, nu sunt flori, ce-ar semăna,
Din ce versul îşi rodesc? Din ce sufletul hrănesc!

Simţul unic e secretul, precum unic e poetul!
Eu, din chinul de-mplinire, spun: e-o mare fericire,
Sufletul prin mână scrie visul vieţii pe hârtie...
De-aş minţi, nu mi-ar spori şi nici nu m-ar ferici,
pentru că nu l-aş trăi...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbină şi cucereşte

Divide et impera...

Ne aruncă ochii-n altă parte
Când hoţii prada au-mparte
Lăsându-ne orbi fără carte
In lanţuri perfuzate de sănătate.
............................................
Şi când la ochii bate...
Aruncă vina dintr-o parte
în alta cu sfântă imunitate
Ce nu au îngeri-n infinitate
Când decad în iad cu păcate.
............................................
Şi de simt cătuşa...
Călăi gardieni le deschid uşa
Lăsându-şi-n urmă păpuşa
Să plătească ce-a supt căpuşa
Sau înculpând din lut mătuşa.
.........................................
Şi apoi revin...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri actuale

Trăim seduşi, o vastă clipă de rutină
Dar clipa, de rutină-i viaţa toată,
Când, vremurile sumbru ne dezbină
Şi anii grei ne trag iarăşi pe roată

În sunete stridente, voci de coarde
Parcă au revenit din hău fanarioţii
Din codri dau năvală hoţii-n hoarde
Se-ntunecă urât şi tremurăm cu toţii

Ne duce criza, în vuiet spre regres
Ne-aruncă soarta, peste tobogan
În straie de scandal, bruiaţi de stres
Ne cufundăm mai jos an după an

Ne-apasă sorţii crud şi prea etern
În atmosferă cruntă, încă ireală
Vin conspiraţii ca dintr-un infern
Şi ne supun cumplit, la îndoială

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (27 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul şi pâinea

Când toţi dorm, o linişte ciudată de cal fricos
joacă umbre pe spinarea aurită a celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
se clatină lustra, semn că mai mult decât
dulceaţa acestor buze, goliciunea acestor cuvinte,
dezmierdarea acestui nume,
aud apa cum sună, făina de grâu cum se-adună,
truda morilor dincolo de deal, dincolo de aceste toate,
nimicuri.

Ştiu, din ea nu se muşcă, din ea nu se rupe,
în ea se adâncesc coatele, se scrie prohodul, se îngenunchează
în faţa celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
dezbină şi înmulţeşte.
Trebuie să alegi, hai, trebuie să alegi.
Persuasiv eşti, diavole, dar eu voi fugi de tine,
căci asta e datoria ta, să mă prinzi.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirabila nădejde

Iarna şi-a întins hotarul, chiar şi-n suflete a nins,
Conştiinţa-i fără voce, iar trădarea a învins,
Dintr-odată viaţa, parcă, şi-a oprit firescul mers
Şi sub lespezi de tăcere e-ngropat tot ce-are sens.

Îndoiala ne dezbină, apatia n-are leac,
Între solitare ziduri ziua-i lungă cât un veac,
Curg sloganurile sloiuri din amonte spre aval,
Din vâltoare, fără vâsle, mulţi nu mai ajung la mal.

Iarnă stranie e-n lume; gerul s-a înverşunat
Să ne ţină-n amorţire, într-un trist, prelung iernat,
Doar iubirea caldă poate să topească-al urii sloi,
Însă nu va fi scăpare dacă-i iarnă şi în noi!

Şi când soarele amăgeşte fără vlagă, pal şi stins,
Când doar gerul face legea, dar de lege-i neatins,
Când sub pojghiţa sticloasă a-ngheţat al lumii vis,
Mai avem doar o nădejde: Domnul ţine ce-a promis!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (22 ianuarie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, Doamne, Tu eşti orb? (Pamflet inspirat în special de Întunecimea sa Teodosie ToMITAnul, arhiespiscopul Tomisului, cel mai mare fariseu al ortodoxiei)

Doamne, Tu Te ţii de "glume"?*
Cum de rabzi ca-n astă lume
Să-ávem diavoli în sutane
În biserici, în amvoane,

Şi-n atâtea eparhii
Să slujească liturghii?
Pân' şi la Patriarhie
E-o satană cu bărbie:

Promovează turnătorii,
Decorează infractorii;
Cu tupeu-i de poveste,
Le şi cântă "Vrednic este!"

Áceşti diavoli în sutane,
Se închină la icoane,
Mint, dezbină,-n lux trăiesc,
Dar pretind că Te slujesc.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (6 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela nemuririi

Candela nemuririi m-aşteaptă, amestecul ei îmi umple lumina,
Pe suflet şi flacăra se-mbină cu graiul ce-n rugă nu se dezbină,
Mi-e dor de o văpaie, fie fără locuinţă, să mi-o aprind în suflet,
Şi forţa ei ferice, iubind întunericul, să-mi dăruiască precuget.
Cad la altarul inocentelor dureri creştine, lacrimile sparg de sus
Odaia sufletului... Se înalţă bolul preamăririi sfinte înspre voi,
Atât cât aş vedea, prin lacrimi, rugile ce mi le-a hărăzit Iisus,
Îmi va fi lesne să îmi cânt împăcăciunea inimii, slavind nevoi.
Şi clipa euharistiei o pătrund şi nu mi-e teamă de a ei Domnie,
Merg către tine, spirit, să îţi spun, ce preţ e în lumina veşniciei,
Smerenie îmbrac, să pot avea încrederea iubirii în mărinimie,
Sunt pentru aşteptarea crezului divin, astfel voi fi cu voi mai vie.
Când cineva de-ai mei, în astă zi, îmi cere inima-i şi sufletul curat,
Aş face să îndur tot riscul sufletului meu, să-şi prindă marea vrere,
Şi mă opresc la candela, care nu moare, creştină sunt, şi nu m-abat,
De-a arde lângă ea, şi dobândind căldura ei, să nu-mi doresc putere.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât mi-aş dori!

Mi-aleargă sub tălpi clorofila... E nouă
rochiţa ei, verde, brodată-n mărgele,
Pe care o rază, cu palmele-n rouă,
De vis, curcubeie, pictează rebele.

Avidă, se-alintă urechea-n cântări,
Ce păsări, pe suflet, le-aşează cunună,
Hrănindu-i cu ele noian de visări,
Izvoare de versuri să-şi murmure strună...

De ochi se agaţă splendori ce orbesc,
Pe-un soclu ţesut din flori şi lumină,
Scântei, îmbătate de-arome, horesc
Cu-aripi de fluturi, ce fruntea-mi înclină...

Mă plec în genunchi, aproape şoptesc:
"Mi-e vatra aici, cu talpa-i sorb seva,
Săracă, dar splendidă, Ţara-mi iubesc
Şi nu pot trăi nici de-o palmă de ea...!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!